Bani pierduţi în contractul dezavantajos cu firma Deprom.
Problemele cu care se confruntă Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) par să nu aibă sfârşit. După dosarele penale ale DNA, în care sunt implicate mai multe persoane cu funcţie de răspundere din cadrul MINAC, angajaţii vor să facă grevă de avertisment pentru că nu şi-au primit salariile.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Liderul Sindicatului Ovidius al Lucrătorilor din Muzee Constanţa, Ion Drăghici, ne-a declarat că situaţia angajaţilor MINAC este una dramatică. Aceştia nu şi-au mai primit salariile de mai bine de o lună şi sunt în situaţia de a rămâne fără bani de sărbători. „Din păcate, nu este prima dată când întârzie salariile. Au fost situaţii când am luat salariile cu două luni de întârziere. Vara e ceva mai bine, căci vin turişti care vizitează muzeul, deci sunt încasări mai mari. Acum, că s-au terminat şi lucrările la autostradă e şi mai greu, căci muzeul câştiga bani buni din contractele de supraveghere arheologică”. Legat de acest subiect, ar trebui să ne amintim că într-unul dintre dosarele DNA decidenţii MINAC sunt acuzaţi că au prejudiciat muzeul lăsând o firmă privată (Deprom) să încheie contractul de supraveghere arheologică cu constructorul Autostrăzii Soarelui, muzeul devenind doar subcontractor. Altfel spus, dacă acest contract ar fi fost semnat direct între MINAC şi constructorul Astaldi, arheologii ar fi avut bani de sărbători şi chiar de investiţiile atât de necesare unui obiect turistic atât de vizitat.
Vom reveni.
