Se clatină PDL Tulcea!
La sfârşitul lunii iunie, Ştefan Ilie, primarul comunei Luncaviţa (Tulcea) şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Tulcea, a trimis Filialei Judeţene a Partidului Democrat Liberal, preşedintelui acesteia, Victor Tarhon, şi reprezentaţilor presei demisia sa din funcţia de vicepreşedinte judeţean al PDL şi din Biroul Permanent Judeţean al partidului. Iată declaraţia integrală a acestuia şi motivele care au stat la baza deciziei:
Descentralizarea a fost promisă doar în campaniile electorale. În realitate, ne confruntăm cu o centralizare a administraţiei!
”Ca primar al comunei Luncaviţa, încă din anul 2004, comună membră a Asociaţiei Comunelor din România, am militat permanent pentru descentralizarea administraţiei publice locale, în spiritul Cartei Europene a Administraţiei Publice Locale, pentru susţinerea şi dezvoltarea zonelor rurale în atingerea condiţiilor minime de civilizaţie fireşti şi conforme secolului în care trăim şi normelor Uniunii Europene. Din păcate, deşi în anul 2008, partidul din care fac parte, PDL, a promovat permanent în campaniile electorale realizarea descentralizării administrative, acest lucru nu s-a realizat, mai mult decât atât, descentralizarea atât de mult promisă s-a concretizat într-o tot mai des centralizare!”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
”Am pierdut finanţări din cauză că am criticat numirile neprofesioniştilor, cu interese personale, în conducerea deconcentratelor sau în funcţii de decizie a acordării fondurilor europene”
Primarul îşi continuă nemulţumirile, spunând tranşant lucrurilor pe nume: ”Am fost un primar vocal în mandatul 2008-2012, mai ales împotriva colegilor din partid care şi-au încălcat promisiunile şi, mai ales, împotriva celor care au propulsat în funcţii de conducere a deconcentratelor, a direcţiilor de acordare şi administrare a fondurilor europene, neprofesionişti sau persoane care îşi urmăreau în primul rând propriile interese şi mai puţin evaluarea corectă a proiectelor depuse. M-am afirmat în acest sens de nenumărate ori în mass – media sau la diferite congrese şi întâlniri de partid. Din păcate, de fiecare dată am avut de pierdut atât eu, cât şi cetăţenii comunei pe care o conduc, deoarece am fost îndepărtat de la toate sesiunile de finanţare ale fondurilor europene”.
De ce a mai candidat de la PDL?
Pentru Ştefan Ilie, moralitatea şi refuzul de a fi tratat ca un pion pe marea tablă de şah a politicii româneşti, au fost mai presus de toate aceste nemulţumiri. Acesta a considerat că ar trăda dacă ar candida din partea altui partid la alegerile din iunie 2012, şi că s-ar transforma într-un instrument de manevrat interesele politice ale liderilor diverselor partide: ”Cu toate aceste nemulţumiri, am acceptat să candidez şi la alegerile din 10 iunie 2012 tot din partea PDL şi, deşi afirm cu răspundere că am avut oferte foarte avantajoase din punct de vedere politic de la principalele partide, am decis să rămân tot în PDL, din cauza faptului că nu pot accepta ca primarul să fie folosit ca o masă de manevră în campanie, iar apoi să fie uitat timp de patru ani. Am mai acceptat să rămân în PDL şi datorită aprecierii pe care o am faţă de munca pe care Victor Tarhon a depus-o pentru dezvoltarea reală a judeţului Tulcea. Consider că faţă de partid şi faţă de Victor Tarhon mi-am făcut datoria la alegerile din 10 iunie 2012, obţinând aproximativ 60% pentru fiecare, dintre voturile valabil exprimate. În consecinţă, vă rog să luaţi act de demisia mea din BPJ şi din funcţia de vicepreşedinte al PDL Tulcea. De asemenea, dacă veţi considera că nu mă mai pot adapta politicii promovate de PDL sunt de acord să mă excludeţi şi din funcţia de membru. În speranţa că mă înţelegeţi, aşa cum şi eu v-am înţeles în momente de cumpănă, vă rog să acţionaţi în consecinţă, asigurându-vă de întreaga mea consideraţie”, a conchis Ştefan Ilie, primarul comunei tulcene Luncaviţa.
