Îi găseşti, în mod normal, în fiecare seară, prin nişte parcări. În alt loc şi la altă oră ar fi greu să îi observi, pur şi simplu pentru că nu ies în evidenţă. Cu nimic. Chiar şi în locaţiile pe care le invadează, seară de seară, nu se manifestă de o natură care să dea vreo idee, sau care să impresioneze în vreun fel. Amprenta lor, impresia pe care o creează, este aceea a lipsei totale de spontaneitate şi de imaginaţie. Sunt oameni normali, atât de normali că prezenţa lor te face să te simţi jenat. Este vorba de tinerii (constănţeni) de 15-25 de ani – viitorul urbei şi al ţării.
Un editorial de Răzvan PETRE Dacă nu aveţi ce face într-o seară de vară, vă pot recomanda un periplu prin câteva locaţii speciale. Nu veţi afla lucruri noi, nici nu veţi avea parte de senzaţii puternice. Veţi găsi, în schimb, o sumedenie de oameni care, asemeni vouă, nu au ce face, iar asta (spre deosebire de dumneavoastră) le mănâncă tot timpul.
Prima zonă pe care merită să o investigaţi este centrul oraşului, pe Tomis şi Mircea cel bătrân. Aici veţi găsi mai multe baruri-acvariu, sau terase la stradă, unde vă veţi putea acomoda cu atmosfera. Testul încă nu e concludent, pentru că în această zonă mai puteţi găsi şi stabilimente decente, dar şi diverse personaje rătăcite, ce nu au de-a face cu oamenii despre care vorbesc eu aici.
Zona doi este alcătuită din parcarea de la Sala Sporturilor şi parcul de la teatru. Pe înserate, dacă vremea şi condiţiile de parcare o vor permite, aici se vor strânge nişte băieţi care freacă menta (nu mă refer la cei de la firmele de pază, protecţie şi bătaie, care freacă şi ei menta, dar în mod diferit). Deşi puţini, aceşti inşi marchează punctul de inflexiune, în care atârnatul prin cârciumă se transformă în atârnat prin parcări. Aici tinerii stau în grupuri, discută chestii anodine, sau demarează în trombă (pe distanţele scurte din parcare) pentru a impresiona restul găştii.
Următoarea oprire din program este în parcarea de la Sf. Mina. Devenită deja un fel de arhetip al kitsch-ului bisericesc, biserica din parc este, noaptea, gazda îngăduitoare a unui alt tip de spectacol, la fel de deşart. Parcarea de pe malul lacului, din spatele defunctului Gravity Park şi până în uşa bisericii, se umple de maşini şi de tineri care ascultă muzică, toacă seminţe şi freacă menta cu un talent de neimaginat. Capacităţile lor sublime sunt evidenţiate de munţii de coji de seminţe care umplu parcarea. Veniţi cu sutele, pe înserat, ei stau adesea ore bune, încremeniţi pe poziţii, până când rămân fără seminţe, sau fără baterie la maşină.
Lista locaţiilor în care veţi găsi acest gen de oameni poate continua. Vă las să descoperiţi singuri celelalte locuri în care puteţi afla tineretul acefal al zilelor nostre (precum şi lista locaţiilor de iarnă – la fel de impresionante prin platitudinea lor şi a manifestărilor pe care le găzduiesc), preferând să fac acum un potret-robot al celor care le frecventează.
Aceştia sunt băieţi şi fete de 15-25 de ani, trecuţi printr-un liceu, poate studenţi sau absolvenţi de ceva. Nu au habar de multe, dar sunt şi greu de impresionat, pur şi simplu pentru că nu pot asocia termenii „nou” sau „inedit”, decât cu vreun model de telefon mobil, sau cu un spoiler de maşină. Cunosc oraşul şi câteva locaţii dinafara lui. Nu au habar de istorie, geografie, literatură şi nici nu îşi doresc să aibă. Merg la şcoală pentru a o termina. Viaţa lor se opreşte inexorabil în liceu, după acest mement intrând într-un stadiu monoton, lipsit de emoţii şi surprize. Produşi ai unei societăţi în tranziţie, în care au triumfat şmecherii şi descurcăreţii, sunt total lipsiţi de repere morale, în familie şi înafara ei. Nu votează, nu pentru că le-ar fi lehamite, ci pentru că nu ştiu ce, sau de ce ar trebui să voteze. Cam aşa arată o secţiune tristă din societatea românească. Nu am pretenţia de a decreta că aceştia sunt „tinerii din ziua de azi”, sau că aceşti indivizi ar fi reprezentativi pentru generaţia lor. Dar nu mă pot abţine să nu mă gândesc la părinţii lor. La acea generaţie blestemată care i-a crescut pe aceşti copii, aşa de trişti şi inutili cum ne apar nouă azi.
