Oraşul Năvodari a fost vizitat pentru prima dată de un reprezentant al Casei Regale a României. Marţi, 17 martie 2009, a sosit în oraşul Năvodari Alteţa Sa Regală, Principele Radu, vizita înscriindu-se în cadrul proiectului “Oraşele României”, proiect destinat unei mai bune cunoaşteri a mediului local.
Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian TARCEA
În cadrul vizitei, A.S.R. Principele Radu s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei publice locale, cu oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase, reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi cu elevii năvodăreni.
Primarul Nicolae Matei apreciază faptul că vizita A.S.R. Principele Radu onorează oraşul Năvodari.
Pe toată durata şederii A.S.R. Principele Radu în Năvodari, acesta a onorat cu prezenţa la mai multe întâlniri. Dimineaţă, în jurul orei 8 a avut loc întâmpinarea A.S.R. la Primăria oraşului Năvodari de către edilul oraşului, Nicolae Matei. Ulterior, acesta s-a întâlnit cu oficialităţile oraşului, oameni de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile la Casa Căsătoriilor. În jurul orei 9:00 a avut loc o conferinţă de presă, urmând ca mai apoi A.S.R. Principele Radu să se întâlnească şi cu reprezentanţii cultelor şi elevii Liceului Lazăr Edeleanu.
Parteneriat cu armata americană pentru creşa din Năvodari
Iar cum oraşul Năvodari este într-o permanentă mişcare, activităţile de modernizare a localităţii ţinându-se lanţ, o zi mai târziu, pe 18 martie a.c., la Creşa nr. 20 din Năvodari, a avut loc festivitatea de predare a lucrării şi de încheiere a unui nou parteneriat.
Comandamentul Forţei Întrunite Est de la Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu din cadrul forţelor militare americane a realizat, pe baza unui parteneriat încheiat cu administraţia publică locală, o serie de lucrări la Creşa nr. 20 din oraşul Năvodari.
Lucrările executate au constat în reabilitarea unei săli de zi pentru micuţi, a unei săli de baie şi a spălătoriei instituţiei aflate în subordinea Primăriei Năvodari. S-au schimbat geamurile, s-a montat parchet, a fost înlocuită instalaţia sanitară, s-a zugrăvit, lucrări estimate la aproximativ 20.000 de euro. La realizarea acestora a muncit o echipă formată din 10 militari americani.
