Cu ocazia Zilei Culturii, Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor din România (ALIS) a organizat un contra-eveniment – Ziua Culturii Invizibile – prin care a dorit să atragă atenția asupra situației speciale în care se află, după doi ani de închideri, anulări și restricții mereu schimbătoare. Asociația a pus în scenă și un protest bizar dar cu o scenografie simpatică, în Piața Victoriei, participanții prosternându-se pe niște cutii, frumos distanțați social. Protestatarii au fost gratulați cu discursuri din partea președinției și cu promisiuni din partea ministrului culturii. Ulterior, guvernul a promovat o ordonanță prin care privații din industria spectacolelor au primit o pomană mică, iar cei din sectorul public – una mare. Evident, întrucât guvernul nu lucrează cu banii guvernanților, nota de plată va fi achitată din fonduri publice, adică din buzunarul nostru, al tuturor.
Doi ani de haos
Un clișeu rostogolit adesea de prezentatorii radio-tv este acela al „restricțiilor impuse de pandemie”. Evident, este o prostie, pandemia nu poate impune restricții. Dar poate nu ar fi fost rău dacă ar fi putut, pentru că atunci restricțiile ar fi fost mai omogene, mai simple de interes, bașca așa cum știe toată lumea, pandemia nu discriminează între angajații la stat și cei din mediul privat.
Pentru lucrătorii și patronatele din domeniul cultural, 2020 și 2021 au însemnat numeroase schimbări de reguli și restricții, multe dintre ele aiuristice, ineficiente, introduse peste noapte. Spectacole și alte manifestări culturale au fost inițial interzise, apoi permise parțial la interior sau la exterior, cu participare redusă la 50%, sau 70% sau 30%, în funcție de decizii luate peste noapte de Raed Arafat, apoi decise de prefecturi la atingerea unor praguri de incidență locală sau județeană, apoi pe bază de certificate covid etc. Impactul a fost major în industria spectacolelor, unde nu poți organiza un concert sau o reprezentație de pe o zi pe alta și unde organizatorii au trebuit să se obișnuiască cu gândul că evenimentul plănuit de ei azi se va desfășura aproape sigur în condiții și sub restricții net diferite, dar (aproape) imposibil de anticipat.
Inechitate și discriminare
Pentru lucrătorii din industria privată și artiști independenți, restricțiile impuse de autorități au reprezentat o dublă lovitură. Pe de o parte, aceștia au suferit, alături de toți reprezentații sectorului cultural, restricții severe, care nu au fost impuse cu aceeași măsură altor domenii de activitate. Pe de altă parte, nu au beneficiat de unele măsuri de protecție oferite angajaților și instituțiilor de la stat.
De multe ori în ultimii doi ani, instituții culturale de stat au realizat și au postat pe rețelele de socializare spectacole pentru publicul din fața calculatorului sau tabletei. Lăudate de presă ca acte de dăruire față de public, sau ca dovadă a „digitalizării culturii”, aceste spectacole au reprezentat de cele mai multe ori doar „dovada prestației”: Artiștii și personalul auxiliar au pus în scenă unul sau mai multe spectacole fără public, transmise (live sau înregistrate) pe internet, justificându-și astfel salariul primit la sfârșit de lună. Artiștii independenți și miile de lucrători a căror activitate depindea de sutele de concerte, turnee și festivaluri organizate anual nu au avut același noroc, ei rămânând doar cu speranță ca puținele evenimente care s-au ținut să nu fie anulate pe ultima sută de metri și ca ele să le permită să câștige suficienți bani pentru a supraviețui.
Protest frumos, cinste cui te-a scris
În ultimii doi ani, asociațiile lucrătorilor din industria spectacolelor și evenimentelor au redactat mai multe scrisori deschise adresate guvernanților, prin care solicitau ajutoare, compensări pentru pierderile cauzate, facilități și păsuiri, respectiv cristalizarea unei legislații clare și previzibile, care să le garanteze că regulile impuse organizatorilor de spectacole – indiferent cât de restrictive ar fi, măcar nu se schimbă de pe-o zi pe alta.
Reacția guvernanților a variat de la ignoranță, la promisiuni călduroase, dar fără efect. Singura măsură clară în domeniu a fost Ordonanța 123/2020, prin care guvernul le permitea organizatorilor de evenimente să păstreze banii clienților în situația în care spectacolul nu mai putea avea loc din cauza introducerii de noi restricții. Acest act, care ar fi trebuit să ofere o soluție temporară, s-a permanentizat, punând organizatorii și companiile de ticketing în situația de a jumuli haiducește banii publicului, pentru spectacole anulate – unele dintre ele – cu un an de zile sau mai mult, până la Sfântu-Așteaptă.
Ajunși cu cuțitul la os, artiștii și organizatorii au redactat în ianuarie un nou protest. De data asta, au venit cu plângeri generale și solicitări de ajustare a legislației, dar și chestiuni concrete – Bani, tată! Mai exact, au solicitat 100 de milioane de euro ca ajutor de stat, plus 75% din salariu pentru fiecare angajat persoană fizică – ca un fel de „salariu compensatoriu”.
Una ție – una mie. Două ție – una, două mie…
Cu această jalbă în proțap și cu 100 de cutii de aparatură, goale, ei au descins în Piața Victoriei. Câteva zile mai târziu, guvernul a cedat și a acordat o parte din pomana solicitată. Pentru categorii largi de profesioniști din domeniul cultural-artistic s-au aprobat plata unei indemnizații de 75% din salariul datorat de angajator (în limita a maxim 75% din salariul mediu pe economie) plus unele facilități fiscale.
Pentru lucrătorii din spectacole, însă, nu sunt doar vești bune. De la început, trebuie notat că plățile compensatorii sunt prevăzute doar pentru perioada ianuarie-martie 2022. Având în vedere că pandemia e în floare, iar în precedenții doi ani lucrătorii din industria spectacolelor au răbdat sub restricții mult mai mari decât cele impuse altor sectoare economice, e de așteptat ca de 1 aprilie ei să pice într-o mică-mare păcăleală – să fie din nou fără venit, și fără posibilitatea de a-și câștiga pâinea. În 2021, restricțiile s-au ridicat, parțial, abia prin iunie, deci în cel mai bun caz pe artiștii fără contract la o instituție de stat și pe ceilalți lucrători privați din domeniu, 2022 va fi un nou an de secetă și post negru.
În același timp, plățile compensatorii – atât cât vor dura – vor fi acordate printr-o schemă destul de complicată, în urma unei proceduri care nu a fost definitivată 100% nici acum. Angajatorii trebuie să depună lista cu persoanele eligibile la AJOFM și tot ei distribuie salariile compensatorii. Reprezentantul angajatorului își asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor.
O altă mică țeapă guvernamentală este aceea că angajații din spectacole vor fi despăgubiți o singură dată, indiferent câte contracte au pierdut. Un angajat este eligibil doar pentru 75% din cel mai valoros contract avut la instituirea restricțiilor, iar restul contractelor – mai mici – trebuie trecute la pierderi. Protestatarii nu s-au gândit să stipuleze „75% din toți banii datorați de toți angajatorii/organizatorii”, iar guvernul cu atât mai puțin nu s-a gândit…
În paralel, reprezentanții angajatorilor sunt puși să se joace cu bricheta aprinsă pe lângă canistra de benzină, pentru că în situația în care pun pe lista beneficiarilor artiști și lucrători care apar și pe lista altui organizator, conform legii, ei sunt integral răspunzători. Civil și penal…
Când Peleșul strănută, artiștii mor de pneumonie
Bomboana pe colivă este pusă de faptul că prin acest act care nominal a fost dedicat salvării lucrătorilor privați, guvernul acordă o pomană cel puțin la fel de babană instituțiilor culturale de stat. Acestea sunt incluse pe lista instituțiilor eligibile pentru compensarea cheltuielilor cu gazele naturale și energia electrică, pe perioada iernii 2021-2022. Instituțiile culturale private nu prind lista. Asta va însemna, de exemplu, că factura Castelului Peleș (administrat de Ministerul Culturii și aflat pe lista instituțiilor din subordinea Min. Culturii) va fi subvenționată de stat, în timp ce facturile Caselor de Cultură ale Sindicatelor (care în multe localități sunt singurele instituții în care mai pâlpâie candela manifestărilor cultural-artistice) nu sunt subvenționate.
Poate ați prins zilele trecute o știre despre factura babană la gaze primită de Castelul Peleș și despre faptul că Muzeul Peleș nu poate nici să o achite, nici să lase proprietatea Casei Regale să se deterioreze, sub apăsarea iernii. Pe 18 ianuarie, directorul Muzeului Peleș a declarat că rețeaua muzeelor publice a trimis o petiție pentru compensarea facturilor. Pe 19 – coincidență! – Ministerul a promovat de urgență compensarea facturilor, la pachet cu indemnizațiile pentru lucrătorii din cultură. A avut Peleșul noroc cu protestatarii, sau invers? Nu vom afla poate niciodată. Cert este că Peleșul și restul muzeelor și bibliotecilor administrate de stat primesc acoperirea parțială a facturilor pe o perioadă cu două luni mai mare decât lucrătorii din industria spectacolelor – din noiembrie 2021 – până la finele lui martie 2022.
Români, pregătiți buzunarele!
Practic, dintr-o singură lovitură, toate aceste minunate pomeni vor fi achitate, evident, din fonduri publice, din banii cu care ar fi putut fi realizate investiții, sau programe sociale pentru oameni care nu pot să muncească (nu cărora nu li se dă voie să muncească). În schimb, guvernul, speriat că ar putea să scoată în stradă o nouă categorie socială, îi plătește pe lucrătorii din spectacole și cultură ca ei să stea acasă: De exemplu, Ordonanța 2 prevede că indemnizația de 75% din salariu nu va fi plătită celor care au deja un contract activ, care muncesc și câștigă mai mult decât ar urma să primească de la stat de pe urma contractelor pierdute. Altfel spus, dacă muncești și o zi până la 31 martie, pe un contract mai mare decât 75% din fostul salariu, pierzi ajutorul de stat. Prin urmare, devine avantajos (dacă nu chiar recomandabil) atât pentru angajator cât și pentru angajat – ca lucrătorii să stea acasă sau să își diminueze contractul sub limita indicată de lege, și să presteze/încaseze pentru diferența de plată „la negru”.
Un articol de Răzvan PETRE
