Opinii

Ziua Babelor, serbată pe 8 ianuarie, în localitatea Izvoarele

Comunitatea de greci din nordul judeţului Tulcea îşi păstrează tradiţiile de secole

De sute de ani, pe 8 ianuarie, comunitatea greacă din localitatea Izvoarele, situată în nordul judeţului Tulcea, serbează Ziua Babelor. Tradiţia este păstrată cu sfinţenie şi reprezintă unul dintre elementele specifice comunităţii din Izvoarele. Unul dintre obiceiuri este ca pe 8 ianuarie bărbaţii să se ocupe de toate treburile gospodăreşti, în timp ce femeile se gătesc şi pleacă la distracţii. „Noi facem pe femeile în casă, ele nu pun mâna pe nimic, se gătesc de dimineaţă, apoi pleacă şi petrec între ele, doar femei, noi nu avem voie să intrăm, mergem când termină petrecerea şi le luăm acasă”, povesteşte primarul comunei Izvoarele, Niculache Peiciu.

Un articol de Andreea PAVEL

Un alt obicei, de Ziua Babelor, este reprezentat de un ritual, în cadrul căruia moaşele stau în jilţuri în timp ce prin faţa lor trec zecile de familii ale căror copii au fost moşiţi de ele. Familiile care au un copil mai mic de un an aduc diverse plocoane, precum colaci, o găină friptă şi o sticlă cu vin.
„Toate aceste obiceiuri arhaice precreştine în continuitatea celor creştine sunt păstrate şi în ziua de astăzi şi trimit spre ritualurile de fertilitate şi bogăţie de altădată”, povesteşte profesorul universitar Chirică Lefter, născut în comuna Izvoarele.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top