Fără categorie

Voi candida la funcţia de preşedinte al PD-L. Sunt susţinut de 80% dintre primarii şi preşedinţii de filiale!

Război total în PD-L Constanţa! Interviu cu Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, a declarat în exclusivitate pentru ziarul DEZVĂLUIRI că îşi doreşte să ajungă preşedinte al organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa. Decizia primarului din Valu lui Traian vine în urma unor tensiuni acumulate în ultimele săptămâni şi al unui război al declaraţiilor, care a creionat apariţia unei “opoziţii” la actuala conducere.

A consemnat Mihai Răzvan ROTARU

Senol Zevri, una dintre persoanele puse pe “lista neagră” a lui Banias, ne-a declarat că susţine candidatura lui Florin Mitroi: “Consider foarte oportună şi nimerită această candidatură. După ce am câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Constanţa, am creat un val extrem de mare de aşteptări la nivelul electoratului şi cred că aceste aşteptări pot fi împlinite numai printr-o formulă nouă de conducere, o nouă strategie şi o nouă abordare politică”.
Deputatul Constantin Chirilă consideră că PD-L este un partid deschis, în care oricine îşi poate manifesta opţiunile, dar important este să îşi evalueze corect calităţile. “În ceea ce priveşte crearea unei majorităţi în jurul colegului meu Florin Mitroi, eu nu am auzit de aşa ceva, ci doar de unele bisericuţe, pe la cârciumi. Eu i-am invitat să se exprime în mod oficial, în cadrul BPJ. Pe Florin Mitroi îl respect pentru ceea ce a făcut la Valu lui Traian şi consider că este un primar foarte bun. Pe de altă parte, eu cred în munca în echipă, iar orgoliile trebuie să şi le păstreze fiecare în spaţiul privat”.
O părere similară a exprimat şi Secretarul General al PD-L Constanţa, Constantin Avătavului: “Consider că Florin Mitroi este un foarte bun primar. Şi atât”.
Primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a deschis o nouă perspectivă a dezbaterii: „Cred că e prematur să vorbim despre alegeri pentru că, după părerea mea, nu vor avea loc mai devreme de luna iunie. Pot candida mai mulţi, poate şi Zanfir Iorguş, şi Paul Brânză, în fapt e dreptul fiecăruia”.

Dezvăluiri: S-a împărţit PD-L Constanţa în tabere?
Florin Mitroi: PD-L Constanţa nu a fost şi nu este împărţit în tabere. Din punctul meu de vedere, PD-L  Constanţa trebuie ca în acest să se gândească la alegerile interne. Mi se pare normal să existe o competiţie, pentru că aşa apar victoriile, lucruri pe care unii nu le înţeleg. După aceea trebuie să ne orientăm pentru a câştiga Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, şi bineînţeles cât mai multe primării din judeţul Constanţa.

Dezv: Este preşedintele Banias depăşit?
F.M.: N-aş spune asta, dar de când am venit în Partidul Democrat am fost omul consecvent partidului, nu grupurilor de interese şi niciodată nu se va întâmpla asta. Mi se pare normal ca un partid să fie condus de un lider, dar deciziile trebuie luate în cadrul Biroului Permanent Judeţean pentru că de aceea există democraţie. Se luase decizia ca anumiţi colegi de-ai mei să fie daţi afară din Biroul Permanent Judeţean. Am fost solidar cu ei, pentru că m-am gândit că mi se putea întâmpla mie. Statutul nu a fost respectat. Deciziile trebuiau luate prin vot.

Dezv: Chiar a existat acest moment? Preşedintele Banias a declarat că nu a discutat despre o astfel de excludere.
F.M.: Vă pot spune că am ştiut de această intenţie a domnului preşedinte Banias la acel moment. Duminică mi s-a spus că există un tabel cu persoane pe care vroia să le excludă. L-am întrebat după ce criterii vrea să le excludă şi i-am spus că normal ar fi să se prezinte acest lucru în cadrul Biroului Permanent Judeţean. Din cei şapte ce trebuiau excluşi poate eram de acord ca doi să fie excluşi, dar asta e altceva. Până şi în instanţă ai dreptul să te aperi. Nu sunt de acord ca după victorie să iei capete. De ce n-a luat măsuri după euro parlamentare?

Dezv: Presa a speculat că Banias vrea să scape de adversarii incomozi…
F.M.: Cred că s-a grăbit. Nu putem spune adversari incomozi, pentru că, spre exemplu, Zevri Senol nu a fost niciodată adversar, nu şi-a propus să candideze.

Dezv: Este unul dintre cei care l-au contestat?
F.M.: Nu l-a contestat niciodată, a fost şi este membru marcant al PD-L Constanţa. Este secretar general al PD-L şi mi se pare normal să spună preşedintelui sau vicepreşedintelui atunci când se încalcă statutul. Nu a făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiunile. Eram de acord cu această analiză a BPJ, dar o lăsam după sărbători şi la începutul anului făceam o analiză, îi ascultam şi pe ei, şi după aceea am fi luat decizii.

Dezv: Când vor fi alegerile?
F.M.: Probabil în februarie, nu ştim dacă începem de jos în sus, sau de sus în jos. Adică de la BPJ către BPN, sau invers.

Dezv: Conform statutului, cine organizează alegerile?
F.M.: E posibil să se modifice statutul. BPJ organizează alegerile.

Dezv: În ultima perioadă, Bucureştiul a avut un rol important în disputele de la Constanţa. Credeţi că se va întâmpla la fel şi acum, la aceste alegeri?
F.M.: Mitroi s-a aflat de fiecare dată în nucleul partidului, nu în găştile care se formau. Îmi aduc foarte bine aminte că toţi primarii veneau la Valu lui Traian, la mine, să mă întrebe ce şi cum facem, pentru că fuseseră lăsaţi baltă. Toţi îşi doresc, însă funcţii. Ca să te remarci în politică şi să iei funcţii, sau să candidezi în Parlament trebuie să munceşti, să o iei de jos. Avem oameni care nu au luat-o de jos. Personal, în 2004 am câştigat alegerile cu 65%, în 2008 cu 86%, alegerile parlamentare pe colegiul meu s-au câştigat cu 65% pentru deputaţi, 68% pentru Senat, iar pentru prezidenţiale am scos cel mai mare scor din ţară, 72%. Asta a însemnat eforturile depuse de mine ca persoană, dar şi de organizaţia pe care o conduc şi cred că au contat foarte mult cuvântul şi seriozitatea de care am dat dovadă în comună, de când sunt primar.

Dezv: Candidaţi la funcţia de preşedinte al PD-L Constanţa?
F.M.: La acest moment s-a creat o majoritate în jurul meu, însemnând 80% din primari, adică din 12 primari, 9-10 sunt pentru. Majoritatea preşedinţilor de organizaţii locale, chiar Florian Constantin preşedintele de la municipiu, deputatul Iorguş, preşendintele organizaţiei Mangalia, şi reprezentanţii organizaţiilor din Medgidia, Murfatlar, Cernavodă, adică toate oraşele mari, şi mi-au solicitat să fac un pas pentru a candida şi pentru a forma o echipă care să construiască şi nu să dezbine.

Dezv: Deci candidaţi?
F.M.: Cu siguranţă da, pentru că această echipă mi-a cerut. Înainte de a-mi depune candidatura voi purta nişte discuţii şi voi pune unele condiţii echipei pe care o voi forma.

Dezv: În presa de ieri, un membru BPJ a declarat că: „Alegerea preşedintelui nu se face la cârciumă”. Aveţi idee la ce face aluzie?
F.M.: Dacă-mi spuneţi şi cine a zis poate îmi dau seama.

Dezv: Constantin Avătavului.
F.M.: Domnul Avătavului îşi depăşeşte atribuţiunile pe care le are în BPJ, face parte dintr-o gaşcă şi este cel care a dezbinat partidul de fiecare dată şi să nu uite că de fiecare dată s-a aflat în tabăra care a pierdut. Dacă lucrurile vor ieşi aşa cum trebuie, să uite că a fost în conducerea PD-L.

Dezv: Care sunt lucrurile care vă recomandă pentru această funcţie, în afară de rezultatele politice despre care aţi vorbit?
F.M.: În politică, dacă vrei să te afirmi, trebuie să ai voturi în spate. Sunt un om cunoscut, atât în localitate, cât şi în judeţ, am ştiut de fiecare dată să formez şi păstrez o echipă, am construit şi nu am dezbinat şi am voturi în spate. Având în vedere că sunt foarte aproape de Constanţa, acesta este un alt atuu. E dreptul meu să candidez şi de fiecare dată când am intrat într-o cursă am intrat pentru a învinge. Am încredere atât în mine, cât şi în echipa care mi-a solicitat să fac acest efort pentru că ştiu la ce mă înham şi voi fi omul care nu va mai avea stare şi va ţine legătura cu toate organizaţiile din judeţ, nu doar atunci când avem nevoie la alegeri, ci în permanenţă. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top