Exclusiv

VIDEO: Soțul Dianei ȘOȘOACĂ a AGRESAT un tânăr la un protest de susținere a bisericii ilegale din Constanța

Diana Șoșoacă a fost prezentă ieri la „biserica de pe trotuar” din Constanța, așa cum este numit lăcașul de cult impropriu ce urmează să fie demolat, conform deciziei instanțelor de judecată. După obiceiul său, vocala senatoare a  făcut un „live” din fața bisericii, acuzându-i și jignindu-i pe cei pe care îi consideră vinovați pentru situația creată, în fața unui auditoriu de câteva zeci de persoane.

Spectacolul grotesc, pigmentat cu urlete și jigniri, a durat aproape două ore și jumătate și mi-a adus aminte de emisiunile de la OTV, prin manipulare și amestecul bizar de subiecte.

În timpul „șezătorii”, doi trecători au încercat să emită păreri contrare cu „stilata adunare”, dar au fost goniți, jigniți și unul dintre ei a fost bruscat chiar de către Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei. Pe înregistrare se poate auzi cum senatoarea îi strigă soțului: Sună la 112, Silviu”, după care Silvestru Șoșoacă se duce glonț spre tânărul care dialoga civilizat cu senatoarea și îi aplică o corecție. Apoi, Șoșoacă reușește să îl convingă să se liniștească și îl trage deoparte.

Silvestru Șoșoacă nu este la prima faptă de acest gen. El este cercetat într-un dosar de ultraj, după ce l-ar fi agresat pe un polițist chemat să aplaneze un scandal creat cu o jurnalistă de la postul de televiziune italian RAI 1, venită în România să facă un interviu cu Diana Șoșoacă.

Cele mai „prețioase” idei care s-au desprins în urma acestui protest au fost:

Putin nu dărâmă biserici. Putin a introdus în Constituție că există Dumnezeu

– Primarul Mazăre a fost mai bun, pentru că el nu a dărâmat biserici. Chiar dacă a furat, a mai și făcut câte ceva

– Șoșoacă o să facă o plângere penală împotriva conducerii Primăriei, Prefecturii, a Consiliului Județean și a Consiliului Local pentru grup infracțional organizat cu acțiuni împotriva creștinismului

Biserica NU este construcție, ci lăcaș de cult, deci se supune altor legi

– Intenția ocultă a autorităților locale este ca după ce dărâmă biserica, să construiască în locul ei o geamie. Asta ar face parte dintr-un plan de impunere a unei religii numită cris-lam (un mix între creștinism și islam). Mergând pe aceeași idee, Papa ar fi anunțat că vrea să compună o nouă Biblie!

Adunarea în cauză a găsit ad-hoc un candidat la primărie, în persoana unei avocate din anturajul Dianei Șoșoacă. Inițial, aceasta a refuzat propunerea, spunând că „este foarte greu orașul”, dar apoi s-a lăsat înduplecată: „Dacă mă vrea populația, mă bag!”

– România trebuie să iasă din Uniunea Europeană și NATO

– Dacă românii care lucrează în afara granițelor s-ar întoarce în țară, Europa ar intra în colaps într-o lună

– În țările nordice li se iau copiii celor care sunt ortodocși, își fac semnul crucii sau merg la biserică

Puteți viziona la linkul de mai jos întreg „live-ul” făcut de Diana Șoșoacă la Constanța. 

https://fb.watch/dAtJcDbqq7/

(Sursa foto și video: Ziua de Constanța)

Mihai Răzvan ROTARU

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top