Stațiunea Costinești a dat startul sezonului turistic prin două festivaluri, Beach, Please Festival și May, Be Rock. Primul dintre cele două, un eveniment uriaș care a atras în Costinești 50.000 de participanți, a stârnit unele controverse din cauza unor persoane care s-ar fi plâns de programul artistic.
Viceprimarul Mechenici consideră că discuțiile sunt exagerate și par să facă parte dintr-o campanie de denigrare a Stațiunii Tineretului.
Și de această dată, viceprimarul Gheorghe Mechenici a fost cel care a luat apărarea Costineștiului: „Să nu îi luăm în seamă pe cei care ne denigrează și să fim alături de cei care ne promovează. Felicitări organizatorilor, colegilor de la Serviciul de Gospodărire, care au în grijă partea de curățenie a stațiunii și a comunei. Și, nu în ultimul rând, felicitări tuturor agenților economici cu activități de alimentație publică și cazare!
Sunt sigur că pe viitor putem primi și mai mulți turiști și că am făcut față cu brio acestui eveniment! Costinești este numărul 1 în topul stațiunilor de pe litoralul românesc. Când vine vorba despre Costineşti, trebuie să lăsăm deoparte politica şi să punem cu toţii umărul la promovare!”, a transmis Mechenici.