Fără categorie

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Eugen CARPOV, a avut ieri o serie de întrevederi bilaterale cu reprezentanţii oficiali ai mediatorilor şi observatorilor implicaţi în reglementarea conflictului transnistrean | Comunicate de presă

Eugen CARPOV a avut un schimb de păreri pe marginea desfăşurării procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană cu Serghei GUBAREV, reprezentant special din partea Federaţiei Ruse, Dan RUSSELL, reprezentant special din partea Statelor Unite ale Americii, Igor HARCENCO, reprezentant special din partea Ucrainei şi Miroslav LAJCAK, reprezentant special din partea Uniunii Europene.

Viceprim-ministrul a reiterat că, autorităţile moldoveneşti rămîn pe poziţia că obiectivul-cheie al negocierilor oficiale urmează să fie elaborarea unui statut juridic special al regiunii transnistrene, ca parte integrantă a Republicii Moldova, cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului. În acest sens, Eugen CARPOV a menţionat că, Guvernul de la Chişinău apreciază susţinerea şi implicarea partenerilor internaţionali din formatul „5+2″.

Un subiect aparte în cadrul discuţiilor cu partenerii externi l-a constituit instalarea unilaterală de către str…

Eugen CARPOV a avut un schimb de păreri pe marginea desfăşurării procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană cu Serghei GUBAREV, reprezentant special din partea Federaţiei Ruse, Dan RUSSELL, reprezentant special din partea Statelor Unite ale Americii, Igor HARCENCO, reprezentant special din partea Ucrainei şi Miroslav LAJCAK, reprezentant special din partea Uniunii Europene.

Viceprim-ministrul a reiterat că, autorităţile moldoveneşti rămîn pe poziţia că obiectivul-cheie al negocierilor oficiale urmează să fie elaborarea unui statut juridic special al regiunii transnistrene, ca parte integrantă a Republicii Moldova, cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului. În acest sens, Eugen CARPOV a menţionat că, Guvernul de la Chişinău apreciază susţinerea şi implicarea partenerilor internaţionali din formatul „5+2″.

Un subiect aparte în cadrul discuţiilor cu partenerii externi l-a constituit instalarea unilaterală de către structurile transnistrene a posturilor de control în preajma loc. Pohrebea şi pe malul stîng al barajului de la Dubăsari, fapt care a tensionat situaţia în regiune şi a creat obstacole suplimentare în calea liberei circulaţii a cetăţenilor între cele două maluri ale Nistrului.

La rîndul lor, interlocutorii s-au pronunţat în favoarea continuării rundelor de negocieri în formatul existent „5+2″ şi s-au arătat dispuşi să contribuie eficient la elaborarea principiilor de desfăşurare a negocierilor oficiale, care ar determina o avansare dinamică în procesul de reintegrare a Republicii Moldova.

În continuarea consultărilor pe marginea organizării procesului de negocieri oficiale, astăzi, 4 noiembrie, viceprim-ministrul Eugen CARPOV va participa la o şedinţă comună cu reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor.  Pe data de 5 noiembrie curent, aceştia urmează să întreprindă o vizită de documentare la Tiraspol.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top