Cea de-a XIV – a ediție a taberei de pictură ”Lucian Grigorescu”, desfășurată la Medgidia, s-a încheiat sâmbătă, 5 august, cu vernisajul lucrărilor. Operele celor 14 artiști proveniți din diferite țări precum Cipru, Regatul Bahrein, Turcia, Polonia și România au fost admirate de către publicul larg, dar și de invitați speciali și reprezentanți ai administrației publice locale și județene.
Astfel, la vernisaj au participat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, prefectul județului Constanța, Ioan Albu, subprefectul Dumitru Jeacă, dar și viceconsulii Republicii Turcia la Constanța, Murat Yalcin și Gurkan Gunaydin. De asemenea, și criticul de artă Alice Dinculescu, o apropiată a evenimentelor de gen din Dobrogea, a fost prezentă la acest moment special.
În deschiderea manifestării, edilul orașului a vorbit despre importanța atingerii obiectivelor culturale la nivel local prin reabilitarea Muzeului ”Lucian Grigorescu”: suntem într-o procedură avansată iar în următoarea perioadă urmează să încercăm să îl reabilităm și să creăm astfel un centru al culturii în Medgidia, unde să putem expune valorile cu care se poate lăuda orașul nostru. Toate creațiile expuse acum în holurile diferitelor instituții sunt frânturi din bogăția noastră culturală pe care trebuie să o adunăm într-un singur loc, într-o casă a sa.
Invitatul special al vernisajului, prefectul județului, Ioan Albu, originar din municipiul Medgidia, a declarat că apreciază activitatea administrației publice a municipiului Medgidia, iar din partea Instituției Prefectului are tot sprijinul. Îmi pare rău că astfel de activități nu se mai fac şi în alte orașe ale județului Constanța. Sper ca pe viitor exemplul Medgidiei să fie preluat şi de alte orașe din județ.
O inițiativă inedită în România, Tabăra Internațională de Pictură ”Lucian Grigorescu” de la Medgidia, reprezintă un pas important în păstrarea caracterului multicultural al artei în întreg județul Constanța.