Pe 14 noiembrie, campania Plantăm Fapte Bune ajunge din nou în comuna Peștera. Aici vor fi plantați 33000 de puieți, de-a lungul a cinci kilometri de drum, pentru a forma o perdea forestieră cu rol de prevenire a viscolului și înzăpezirii.
Campania este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept partener Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. R.N.P. Romsilva va furniza gratuit puieții necesari realizării acestei acţiuni și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica.
„Implică-te în această iniţiativă pentru a schimba obiceiurile dăunătoare! Ne dorim o societate civilă unită pe acest subiect, autorităţi implicate, mediul privat care susţine, mass media receptivă şi români de pretutindeni activi! Pădurile sunt o bogăţie pe care nu ne putem permite să o pierdem”, este mesajul organizatorilor.
Acțiunea de pe 14 noiembrie va fi cea mai mare acțiune de împădurire din România. 30 de județe vor împăduri simultan 1.000.000 de copăcei pe terenuri cu probleme din afara localităților. Peștera este singura localitate din județul Constanța aleasă pentru această acțiune.
Ca în fiecare an, primarul Valentin Vrabie le va crea voluntarilor celor mai bune condiții.
