La începutul anilor ’20 ai secolului trecut, au venit din Basarabia 80 de familii de germani. Aceştia (evanghelişti şi baptişti, după religie) şi-au găsit adăpost şi loc de vieţuire la Nisipari. Primele 20 familii au venit în 1922 (urmate, apoi, de altele), ele primind pământ pentru casă şi curte, în partea de Vest a satului (de unde plecaseră tătarii) – familiile Sommerfeld, Ziel, Lütke, Ruschainsky, Roth, Brendt, Martin, Pfeiffer, Blumhagen, Unterschütz, Fandrich, Spietel, Meier ş.a.. Casa de rugăciune, folosită după 1940 de Biserica Ortodoxă Română, a fost construită de ei , în anul 1924.
Un articol de Paul PÂRVU
Organizării specific germane i se datorează aspectul ordonat al Străzii Nemţeşti, al caselor şi, de ce nu, imaginii pe care satul a căpătat-o ulterior, care se menţine până astăzi. În 1940 au fost repatriate în Germania 268 persoane, iar în sat au mai rămas trei persoane . După anul 1940, casa de rugăciune evanghelică a fost preluată de Biserica Ortodoxă Română, la slujba de sfinţire dându-i-se hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril (prăznuirea având loc, în fiecare an, la data de 8 noiembrie), fiind folosită, pentru oficierea serviciului divin liturgic, până astăzi. În anul 2002 i s-a adăugat şi al doilea hram, respectiv „Sf. Ierarh Nicolae” (prăznuit anual la data de 6 decembrie). După plecarea germanilor, în Nisipari s-au aşezat circa 160 familii de români balcanici, cu ocazia schimbului de populaţie dintre români şi bulgari.Erau aromâni, originari din părţile albaneze ale fostei Turcii Europene din vremea Imperiului Otoman), strămutaţi din Cadrilater, care au preluat gospodăriile părăsite. .
