© Fotolia
Președinția poloneză are ca obiectiv consolidarea Parteneriatului estic începând cu următoarea reuniune la nivel înalt care va avea loc la Varșovia în perioada 29-30 septembrie - cea de a doua după lansarea Parteneriatului estic în 2009 – și care va reuni șefi de stat sau de guvern din UE și din țările Parteneriatului estic.
Cu ocazia reuniunii la nivel înalt, Președinția ar dori să fie adoptate decizii politice esențiale privind principiile cooperării între UE și vecinii săi estici, precum și să fie trasate obiective suplimentare legate de cooperare.
Reuniunea la nivel înalt este, de asemenea, o ocazie pentru elaborarea unei strategii cu privire la Belarus, care continuă represiunile împotriva opoziției democratice. Un obiectiv esențial al Parteneriatului estic este promovarea democrației și a bunei guvernanțe – în acest sens, Președinția propune aplicarea principiilor „mai mult pentru mai mult” și, respectiv, „…
© Fotolia
Președinția poloneză are ca obiectiv consolidarea Parteneriatului estic începând cu următoarea reuniune la nivel înalt care va avea loc la Varșovia în perioada 29-30 septembrie - cea de a doua după lansarea Parteneriatului estic în 2009 – și care va reuni șefi de stat sau de guvern din UE și din țările Parteneriatului estic.
Cu ocazia reuniunii la nivel înalt, Președinția ar dori să fie adoptate decizii politice esențiale privind principiile cooperării între UE și vecinii săi estici, precum și să fie trasate obiective suplimentare legate de cooperare.
Reuniunea la nivel înalt este, de asemenea, o ocazie pentru elaborarea unei strategii cu privire la Belarus, care continuă represiunile împotriva opoziției democratice. Un obiectiv esențial al Parteneriatului estic este promovarea democrației și a bunei guvernanțe – în acest sens, Președinția propune aplicarea principiilor „mai mult pentru mai mult” și, respectiv, „mai puțin pentru mai puțin” în cazul Belarusului. Pașii în direcția reformelor democratice și a reformei pieței vor fi recompensați, în timp ce pașii în direcția opusă vor avea consecințe negative.
Președinția poloneză sprijină pe deplin dezvoltarea relațiilor dintre UE și țările sudice, dar ar dori să se asigure că Uniunea nu îi pierde din vedere pe vecinii săi estici. Reuniunea la nivel înalt va fi un eveniment important care ar putea oferi țărilor partenere o nouă motivație pentru aprofundarea cooperării politice și economice.
Activitatea Parteneriatului estic după reuniunea la nivel înalt
Pentru luna noiembrie, Președinția planifică organizarea unui Forum al societății civile pe tema Parteneriatului estic, cu obiectivul de a încuraja participarea organizațiilor societății civile.
Ulterior, în cursul toamnei, UE speră să finalizeze sau cel puțin să înregistreze progrese semnificative în negocierile sale cu Ucraina și cu Moldova privind un Acord de asociere și de cooperare economică sporită.
Președinția speră, de asemenea, să înregistreze progrese în ceea ce privește procesul liberalizării vizelor și să aprofundeze cooperarea sectorială.
Parteneriatul estic include Armenia, Azerbaidjanul, Belarusul, Georgia, Moldova și Ucraina.