Ancheta

Ultima aberație marca „anunț de interes public” – mesajul despre viol

Românii care au prostul obicei de a urmări programele radio și tv au avut surpriza să fie loviți în plin, la finele calupului publicitar, de un mesaj de interes public prin care sunt anunțați că o anumită faptă constituie viol, dacă diferența dintre persoanele implicate e mai mare de cinci ani. Mesajul în cauză are multiple probleme: De exemplu, e difuzat la ore de audiență generală (deși face referire explicită la infracțiuni sexuale) și e un mesaj adresat pedofililor (deci care e „interesul public”?) Însă cea mai mare problemă este aceea că mesajul este fals: Modificarea legislației penale în sensul descris în acel anunț operează abia peste 6 luni, nefiind acum în vigoare. Mai mult, modificarea aceasta a fost deja sesizată ca neconstituțională, deci sunt șanse ca ea să nu fie implementată niciodată…

Mami, care e faza cu violul și cei cinci ani?

La ultima strigare, înainte de a intra în binemeritata vacanță parlamentară, Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege care modifică mai multe legi importante. Printre acestea – Codul Penal, în care sunt modificate articolele privind infracțiunile de natură sexuală. De parcă nu aveam deja suficiente infracțiuni, Parlamentul a ținut să mai individualizeze una nouă – Violul asupra unui minor.
Problema e că – asemeni găinii care a făcut un ou – Camera Deputaților a ținut morțiș, la finalul legii, să cotcodăcească: Printr-un articol suplimentar, introdus pe ultimul metru al ultimei sute de metri, s-a modificat și legea audiovizualului, astfel încât radiourile și televiziunile să difuzeze în intervalul orar 18-22, obligatoriu, mesajul „Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani, și se pedepsește cu închisoarea.”
Oarecum paradoxal, legiuitorul a prevăzut ca acest mesaj să fie plasat peste tot, „cu excepția programelor dedicate copiilor” – deci în mintea legiuitorului a sclipit, o secundă, ideea că publicitatea referitoare la acte sexuale și condițiile în care ele se pedepsesc nu este destinată minorilor.
Sclipirea a fost însă una fugitivă: Prin impunerea difuzării obligatorii a acestui mesaj la ore de maximă audiență generală, milioane de copii de-a lungul și de-a latul Patriei vor avea prima introducere în întortocheata lume a codului penal, iar milioane de părinți vor fi nevoiți să se documenteze, apoi să explice copiilor de ce la o diferență de 5 ani e viol, iar la una de 4 ani, 11 luni și 29 de zile nu e…

Dezinformați-vă doar din surse oficiale!

O altă scăpare a legiuitorilor grăbiți să plece în vacanță ține de data de intrare în vigoare a noilor modificări: Astfel, pentru modificarea asupra legii audiovizualului (privind difuzarea anunțului șugubăț) nu a fost prevăzută o dată specială, deci legea (și anunțul) au intrat în vigoare la termenul normal, în 14 iulie.
În schimb, întrucât legislația penală nu poate fi modificată peste noapte, pentru noua infracțiune a violului asupra unui minor dar și a celorlalte data de intrare în vigoare este 1 ianuarie 2024.
Prin urmare, caracteristica principală a anunțului difuzat zilnic pe posturile radio/tv este aceea că el este fals – o dezinformare crasă, propulsată ca „anunț de interes public”. Suntem anunțați că ceva constituie infracțiune în anumite condiții, dar în realitate, infracțiunea respectivă nu există iar condițiile sunt altele…
Dacă credeți că suntem cârcotași, și că modificarea la codul penal la care se face referire în anunț va intra oricum în vigoare peste 6 luni, atunci vă sfătuim să nu pariați pe asta: Legea recent trecută prin parlament are multiple probleme de constituționalitate. De exemplu, articolul prin care se impune difuzarea obligatorie a mesajului la radio/tv modifică legea audiovizualului – domeniu în care Senatul este cameră decizională. Or, acest articol a fost introdus la și adoptat strict de Camera Deputaților – cu încălcarea prevederilor legale și a principiului constituțional al bicameralismului. Problema aceasta era cunoscută încă la momentul când ea a ajuns la promulgare, dar probabil că și președintele se grăbea să plece în vacanță…
Prin urmare, e de așteptat – mai ales după cotcodăceala anunțului „de interes public” – ca la toamnă legea să fie revizuită sau declarată neconstituțională, măcar în parte.

De interes public – vești bune pentru pedofili!

Una din cele mai mari bizarerii legate de recentul mesaj „de interes public” este aceea că, din cele douăzeci de pagini ale noii legi, preoponenții acestui amendament au ales fix partea care vizează ușurarea legislației privind pedofilia. Astfel, anterior, diferența de vârstă de la care relațiile cu un minor aveau o încadrare mai serioasă era de trei ani. Acum, grație intervenției salvatoare a senatorilor și deputaților, aceasta a crescut la 5 ani!
Mesajul de utilitate publică poate foarte ușor să dea idei infractorilor – dacă ceva e sancționat la o diferență de cinci ani – asta înseamnă că nu e sancționat la o diferență mai mică, nu?
De altfel, un pedofil curios care va citi textul legii va descoperi – veste bună! – că în lege scrie exact pe dos decât în anunțul de la radio/tv: Astfel, la aliniatul (7) al articolului privind noua infracțiune, scrie, negru pe alb: „Faptele nu constituie infracțiune dacă diferenţa de vârstă între făptuitor și victimă nu depăşeşte 5 ani.
De ce au ales deputații să facă publicitate, din toată legea, exact pasajului acesta – vă lăsăm pe dvs. să judecați.
În ceea ce ne privește, nu putem să nu ne întrebăm ce s-ar putea întâmpla dacă un pedofil ar invoca azi în fața instanței lipsa diferenței de 5 ani ca dovadă a nevinovăției lui? Prevederea nu e în vigoare deocamdată, iar limita actuală, de trei ani, e mult mai restrictivă – dar tipul din exemplul nostru ar putea argumenta cu o bogăție de probe că Statul Român – prin intermediul mesajelor de interes public – l-a dezinformat pe toate canalele și la ore de maximă audiență că ce face el nu e infracțiune…
O altă ciudățenie este că această veste bună pentru persoanele cu înclinații dubioase este promovată obligatoriu, ca „mesaj de interes public”. Să bei minim doi litri de apă zilnic, să faci mișcare și să mănânci fructe și legume sunt într-adevăr sfaturi universal valabile, aplicabile întregii populații din România. Dar – să nu întreții relații sexuale cu un minor, dacă diferența de vârstă e mai mare de 5 ani?!?
De bună seamă, senatorii și deputații fie consideră că întreaga populație a României are apucături pedofile, fie că urmează să le aibă, iar educația juridică a pedofililor este un domeniu prioritar…

Un articol de (interes public) Răzvan PETRE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top