Actualitate

Tulcea – Adunare Festivă dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

Administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a participat miercuri, 29 septembrie 2021, la Adunarea Festivă – „1 octombrie Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, organizată de Consiliul Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Tulcea.

Vă urez „La mulți ani”, în avans, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, viață lungă, sănătate și liniște. 

Există în memoria colectivă o vorbă de duh: „Cine n-are bătrâni, să-și cumpere”. Acest proverb de o semnificație deosebită, înglobează filosofia de viață a poporului român. De aceea, trebuie să găsim împreună drumul cel bun pentru a da o valoare mai mare acestei zicale.

Vă doresc încă odată o viață senină, puterea de a trece peste toate greutățile, înțelepciune și echilibru în toate acțiunile dumneavoastră“, a declarat cu acest prilej administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Acțiunea a făcut parte din programul manifestărilor organizate de Consiliul Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Tulcea cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, cu acest prilej fiind acordate diplome aniversare celor care s-au evidențiat în activitatea desfășurată în sprijinul vârstnicilor tulceni.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top