Opinii

Trei zile de petrecere la Ovidiu

Primăria şi Consiliul Local Ovidiu, în colaborare cu Centrul Cultural din localitate au organizat cea de-a VI-a ediție a Zilelor Orașului Ovidiu și cea de-a VII-a ediţie a „Festivalului cântecului popular Elena Roizen”. Evenimentele s-au desfăşurat în perioada 30 mai – 1 iunie. Zilele Oraşului Ovidiu au debutat, vineri, cu tradiţionalele lupte tătăreşti organizate în parteneriat cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, la eveniment fiind prezent şi preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Pe scena amenajată în aer liber la Centrul Cultural Ovidiu, au urcat ansambluri şi solişti ai UDTTMR : Dobrogeanca, Kanara și Armânamea, din Ovidiu, Canlar – Cobadin, Yildizlar – Mihail Kogălniceanu, Karadeniz – Constanța, Cansu – Techirghiol, Minikarasu, Karasu și
Kiskenekarasu din Medgidia și solista Kiamuran Kivu. Seara a continuat cu formaţia Gramoşte, Ana Lupu, band-ul Trupa Mea, formaţia Lollypop Girls şi formaţia Elvis.  Sâmbătă, în cadrul Festivalului cântecului popular „Elena Roizen”, pe scenă au evoluat tineri având vârste cuprinse între 16 şi 26 ani, care au reprezentat toate zonele folclorice ale ţării, dar şi interpreţi consacraţi de muzică populară. Juriul Festivalului „Elena Roizen” prezidat de dirijorul Mădălin Voicu a fost format din: Roxana Daniela Gibescu, prof. dr. Maria Tănase Marin, Gheorghe Căpăţână, dr. Daniela Cojocaru, Ştefania Rareş, dr. Maria Magiru, Angela Culeţu, şi directorul Centrului Cultural Ovidiu, Romică Stan. După terminarea concursului, au urmat recitalurile susţinute de Elena Ionescu-Cojocaru, Maria Stângă, Elena Chirică, Ion Amititeloaie, Tiţa Barbu. Seara a fost încheiată cu concertele live ale trupelor Colonist pe Lună şi Vama.
Ziua de duminică a coincis cu Ziua Internațională a Copilului, astfel copii din orașul Ovidiu au petrecut alături de Trupa Amicii, Corul Armonia, Clubul Balonel și Trupa Eventys cu spectacolul Princhind’el Fest. Tot în cea de-a treia zi, reprezentanţii administraţiei publice locale au organizat prima ediţie a Crosului Oraşului, dar şi prima ediţie a Cupei Oraşului Ovidiu la fotbal. La cros au fost înscrişi peste 600 de copii, însă au fost premiaţi toţi, indiferent de locul pe care au ieşit.
De asemenea, împătimiții hip-hopului au avut parte de concerte ale trupelor „Doc și Deliric” și Chimie. Seara s-a încheiat cu concertul celor de la Proconsul şi cu un impresinant foc de artificii.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top