Prin natura lor, alegerile europarlamentare suscită cel mai mic interes în România, şi nu numai. Activitatea parlamentarilor se desfăşoară la mare distanţă de ţară şi de paginile ziarelor naţionale, iar formula de guvernare pusă în practică de UE acordă rolul principal (şi expunerea mediatică aferentă) Comisiei, în detrimentul celorlalte organisme europene. Cu toate astea, nu am îndoieli când spun că alegerile europarlamentare sunt, pentru noi – românii – cele mai importante.
Un editorial de Răzvan PETRE
Înainte să intru în subiect, vreau să menţionez opinia separată pe care o fac pe tema campaniei electorale, şi în special a afişajului. Opinia generală este că punerea în prim-plan a unor personalităţi care nu candidează (Ponta, Udrea), sau a celor care candidează de formă (MRU e locul 1 pe lista, dar va renunţa în favoarea următorilor clasaţi) este un fel de şmecherie, prin care electoratul este înselat. Poate fi o şmecherie, dar e una necesară – nicăieri în Europa oamenii care candidează în aceste alegeri nu au popularitatea de care se bucură politicienii prezenţi la nivel local şi naţional (primari, deputaţi etc.) Ne aşteptăm de la europarlamentarii noştri să fie activi la Bruxelles şi Luxemburg, nu să ardă gazul de pomană, acasă. În plus, o trecere în revistă a celor mai importante figuri ale politicii europene demonstrează că oamenii cei mai capabili la Bruxelles şi Luxemburg au fost, acasă, virtuali necunoscuţi. Prin urmare, este necesar ca partidele şi liderii să pună umărul şi să ajute la promovarea propriilor candidaţi.
Să îmi motivez, acum, invitaţia pe care v-am făcut-o, de a nu absenta la alegerile din 25 mai: Pentru noi, românii, alegerile europene sunt foarte importante. Mai importante chiar decât alegerile pentru parlamentul României. Asta pentru că toate partidele şi guvernele ce s-au succedat în ultimii 20 de ani au dovedit o constantă – aceea a lipsei de viziune, de program politic coerent şi corect aplicat. România e, în 90% din timp, pe pilot automat. Singurele decizii şi programe urmărite constant sunt cele care ne sunt trasate de la Bruxelles – toate reformele legislative, toate planurile de dezvoltare a infrastructurii, toate lucrurile esenţiale care alcătuiesc traiectoria noastră ca ţară şi ca neam sunt efectul Planului pe care ni l-a dat Europa. La schimb, noi putem să îi trimitem un grup de europarlamentari care să participe la alcătuirea acestui Plan, în loc să taie frunză la câini.
O problemă dezbătută prea puţin este cea a efectelor acestor alegeri. Cu ocazia precedentă, românii au trimis în parlamentul european un număr considerabil de membri PDL. Cum aceştia sunt afiliaţi grupului Popularilor (actualmente „la Putere”), efectul imediat a fost acela că am avut posibilitatea de a primi o poziţie importantă în Comisie („Guvernul” Europei). Alegerea lui Dacian Cioloş a fost una inspirată, el devenind titularul portofoliului de la Agricultură – cel mai important din cadrul Comisiei, cel puţin prin prisma bugetului administrat (peste 50% din total). Dacă nimerim şi de data aceasta combinaţia câştigătoare, rezultatul poate fi unul la fel de bun. Trebuie doar să ne decidem între Stânga şi Dreapta politică.
Înainte de a încheia, îmi exprim speranţa că ne-am învăţat lecţia şi nu vom mai trimite clovni în Parlamentul European. În 5 ani, Vadim a avut 28 de luări de cuvânt de câte 1 minut şi nimic altceva. Chiar şi Gigi Becali stă mai bine la capitolul acesta, el reuşind să acumuleze, înainte de a se lepăda de Parlamentul European, şi câteva participări (marcate de intervenţii penibile) în rapoarte pe comisii. Prin comparaţie cu ei, Laszlo Tokes, care s-a făcut remarcat printr-o serie de comentarii anti-româneşti, este un militant pentru drepturile omului, atunci când nu e băgat (sau nu se bagă) în seamă.
Fiecărui europarlamentar îi sunt plătite (din bani publici, colectaţi inclusiv din România): o leafă babană, prime şi bonusuri, plus o armată de asistenţi şi alţi membri de staff. Deci aveţi grijă pe cine trimiteţi în parlamentul euroepan, să toace aceşti bani cu folos.
