Alaiul Paparudelor invocă ploaia prin intermediul Caloianului
Zece fete în straie bulgărești, cu coronițe de flori pe cap, cară o păpușă de lut, vopsită în culori vii. Ajuns pe malul lacului, cortegiul „funerar” face ultimele pregătiri și apoi aruncă păpușa în apă. „Gata, o să vină ploaia!”, strigă fetițele într-un glas. „Da vine, nu ai văzut cum a căzut caloianul” discută femeile între ele.
Este ritualul caloianului, o tradiție ancestrală de invocare a ploii. Un obicei pe care bătrânii din lunca îl dau mereu mai departe nepoților.
Un articol de Viviana MIHĂLȚEANU
Încă de dimineață, Tanti Mița, așa cum îi spun oamenii în sat, s-a apucat de pregătiri.
Pe prispa proaspăt vopsită s-au adunat fete din sat, alese cu grijă, îmbrăcate în straie bulgărești, cu coronițe de flori pe cap. Una dintre ele poartă o fustă de ștevie, pesemne ea conduce alaiul. „Astăzi le-am adus pe fete să reînviem tradiția caloianului, ca pe viitor să își învețe și ele copiii aceste tradiții frumoase”.
La îndemnul lui Tanti Mița, copilele au frământat pământ cu apă, luându-se parcă la întrecere. Sub directa supraveghere a femeilor din casă, au format din plămada de pământ un omuleț cu mâinile unite pe piept și corpul împestrițat cu coji de ouă roșii și galbene. Acesta este Caloianul, iar fetele sunt paparudele.
Odată caloianul făcut, începe simularea unui ritual de înmormântare: fetele cântă în bulgărește și merg „la colindat” prin curțile vecine. Tanti Mița traduce:
„Noru se învârte
Nu este albastru,
E albastru şi verde
Roşu şi alb.
O fetiţă blodă umblă
Şi sub nor la Dumnezeu se roagă.
Dă Doamne ploaie,
Să se facă grâul
Să îmi facă mama colacei”.
Fetele se prind apoi în dansul paparudelor, o horă ce le strânge laolaltă, ca un buchet de flori. Gazda e bucuroasă și le ascultă cu plăcere, iar la sfârșit le oferă lapte, brânză, ouă şi făină, spunând: „Luați acestea și duceți la mamele voastre să vă facă plăcintă”. După ce au bătut „mahalaua” în lung și-n lat cu colindul lor, fetele se întorc la tanți Mița. Între timp, în fața prispei a fost adusă o masă pe care stau tăvi cu plăcinte, cu miros îmbietor. După masă, cortegiul se pregătește de plecare. Caloianul are acum o lumânare și este tămâiat. Alaiul pornește la drum și „mortul” este cărat pe o targă și bocit de o femeie cu basma pe cap ochii înlăcrimați.
Momentul aruncării caloianului în apă reprezintă punctul culminant al ritualului. Tradiția spune că dacă păpușa cădea cu faţa în sus în apă, ploaia venea imediat, iar dacă ar fi căzut invers, ploaia mai întârzia.
Tradiția a fost adusă la Lunca de bulgari
Tradiția spune că ritualul caloianului, sau coloianului cum îi spun bulgarii, avea loc în cea de-a treia zi de joi după Paște. O parte din pregătiri se făceau cu o zi înainte. În această zi, fetele din alaiul Paparudelor (în bulgărește se pronunță pipirudă și înseamnă fluture) merg la câmp şi adună floricele albe ce le folosesc pentru confecționarea unor coronițe ce le vor purta ziua viitoare. Odată terminate coroniţele, tinerele fac și caloianul cu pământ galben şi 1/3 nisip. Aluatul astfel obţinut ia apoi forma unui omuleţ ce vine împestriţat cu coji colorate de la ouăle vopsite de Paşte. Ziua următoare, dis de dimineaţă, fetele, alături de mamele lor, se adunau să îşi împartă atribuţiile. Mamele se apucau să facă plăcinta pentru fete şi acestea mergeau la colindat. În tot acest timp păpușa de lut era ținută în casă ca un mort, cu lumănări aprinse și tămâiată.
Când terminau reprezentaţiile, fetele primeau de la gazde lapte, brânză, ouă şi făină, cele trebuincioase pentru plăcintă. Acasă, mamele făceau o plăcintă cu foi subţiri cu brânză și ştevie. După ce terminau de colindat fetele mergeau să mănânce plăcintă. După masă, alaiul de fete mergea la baltă, cu „mortul” pe o targă. Pe drum, acesta era bocit de bocitoarea satului.
