Ma surprind aproape zilnic pândind cu perfidie meschinele rautati ale altora. Ascult cu atentie toate detaliile picante ale povestilor unui cutare, care se lauda ca i-ar fi facut ceva nu-stiu-cui. Privesc absorbit cum unii par sa gaseasca ceva folositor în chinuirea si rastignirea semenilor lor. Si ma simt jenat apoi, de teama ca as vrea sa-mi confirm, astfel, ca eu as fi cumva mai bun, de vreme ce nu fac din acestea. Si mai rau: inventez, la rândul meu, povesti aproape la fel de meschine, sau colorez întâmplari reale, pentru a le da o aura de rautate, si pentru a-mi stimula partenerul de discutie sa scuipe tot veninul din el. Un exercitiu mizerabil, pentru ca, vai! Eu recunosc, de cele mai multe ori, mincinosul, dar îl încurajez pe cel slab sa se portretizeze ca fiind un tip rau si demn de dispret. Mi-este cât se poate de clar: În lupta dintre bine si rau, nimeni nu îsi doreste, cu adevarat, sa fie personajul negativ. Sub armura subtire a ticalosului profitor, sunt toti copii cuminti, cu sufletul curat.
Un articol de RÃZVAN PETRE
Pustimea din ziua de azi nu se mai joaca pe calculator cu naivitatea cu care clapaream noi acum zece ani. Acum ori esti gamer, ori esti lamer. Sau, si mai bine, esti hacker, dar sa te tina, frate, altfel ajungi de bascalie. Nu se mai lauda nimeni ca are „buba”. Se chinuie, în schimb, mai toti, sa-si faca cucuie si vânatai – semne de vitejie – la role, ciclism si alte sporturi, devenite, brusc, extreme. Macar de ar iesi din tot acest extremism ceva suprarealist, nu suburban! Iubirea nu e cool. Pustimea o gusta cu masura, de parca ar veni cu un prospect pe care scrie: „a se întrebuinta cu grija, si în doze mici”. E foarte important sa fii tu cel care îi da papucii. Cuvântul-cheie este „libertinaj”. Nu întrebati ce este acest libertinaj, ca o sa cadeti pe spate de râs. Se poarta materialismul meschin. Ce poate fi mai fals decât o garofita de 16 ani care afirma, convinsa, ca Fat-Frumosul pe care îl asteapta este un mosulet ghebos, cu parai, Porche si doua vile în Pipera?
Bunatatea este demodata. Sub forma unor cugetari profunde, servesc la cafea false confesiuni, din partea unor oameni care se judeca, sine ira et studio, si ajung la concluzia ca ar fi niste monstri. Bate un vânt primavaratec, de sinceritate primitiva. E la moda sa te faci „comunist”, la dezbaterea candidatilor la presedintie. Dincoace de sticla, deconspirarea este si mai profunda. Daca ar fi sa judec strict dupa cuvintele ce mi se zic, ar trebui sa cred ca am o gramada de cunoscuti care se pregatesc sa plece definitiv la manastire, spre curatarea pacatelor celor fara de numar. Stau linistit, însa – nu umbla nimeni în vesmânt de sac. Nu le citesc nici o molitva, dar ei se simt iertati si ridicati spiritual, doar pentru ca mi-au confesat pacatele lor ridicole si, câteodata, inexistente.
Un alt flagel este Puterea. Puterea de a trage linie, de a asimila trecutul, de a recunoaste sau de a nega Sentimentul. În degrade, de la aceasta putere purcede teama, apoi asumarea slabiciunii. Trebuie sa faci una sau alta, pentru a dovedi ca esti puternic. Nu îti iese, nu e nici o problema, recunosti oficial ca îti este teama. Spargi oalele, se poate trece si peste asta, nu-i asa? Pai nici nu mi se permite sa nu trec, de vreme ce tu, suflet nobil, ti-ai recunoscut pacatul si slabiciunea…
Am fost si eu pustan. Pe vremea noastra nu erau hackeri sau city-jumperi, ne dadeam smecheri la o bauta sau la o tigara fumata pe ascuns. Vroiam sa ajungem hipioti fericiti, sau rapperi de ghetou. Acum sunt alte aspiratii, dar pustii tot naivi si dulci laudarosi sunt; asta e vârsta. Problema reala e ce ne facem noi, astia care ne-am ratat, neajungând nici hippioti, nici rapperi la ghetto? Îi dam înainte, umflându-ne ca suntem tari, sau, dimpotriva, ca suntem slabi, fricosi, sentimentali? Manipulati, sau manipulatori? Sau ne oprim, o secunda, sa ne reconsideram pozitia, si sa începem prin a fi sinceri cu noi însine?
Bunatatea este demodata. Sub forma unor cugetari profunde, servesc la cafea false confesiuni, din partea unor oameni care se judeca, sine ira et studio, si ajung la concluzia ca ar fi niste monstri. Bate un vânt primavaratec, de sinceritate primitiva. E la moda sa te faci „comunist”, la dezbaterea candidatilor la presedintie. Dincoace de sticla, deconspirarea este si mai profunda. Daca ar fi sa judec strict dupa cuvintele ce mi se zic, ar trebui sa cred ca am o gramada de cunoscuti care se pregatesc sa plece definitiv la manastire, spre curatarea pacatelor celor fara de numar. Stau linistit, însa – nu umbla nimeni în vesmânt de sac. Nu le citesc nici o molitva, dar ei se simt iertati si ridicati spiritual, doar pentru ca mi-au confesat pacatele lor ridicole si, câteodata, inexistente.
Un alt flagel este Puterea. Puterea de a trage linie, de a asimila trecutul, de a recunoaste sau de a nega Sentimentul. În degrade, de la aceasta putere purcede teama, apoi asumarea slabiciunii. Trebuie sa faci una sau alta, pentru a dovedi ca esti puternic. Nu îti iese, nu e nici o problema, recunosti oficial ca îti este teama. Spargi oalele, se poate trece si peste asta, nu-i asa? Pai nici nu mi se permite sa nu trec, de vreme ce tu, suflet nobil, ti-ai recunoscut pacatul si slabiciunea…
Am fost si eu pustan. Pe vremea noastra nu erau hackeri sau city-jumperi, ne dadeam smecheri la o bauta sau la o tigara fumata pe ascuns. Vroiam sa ajungem hipioti fericiti, sau rapperi de ghetou. Acum sunt alte aspiratii, dar pustii tot naivi si dulci laudarosi sunt; asta e vârsta. Problema reala e ce ne facem noi, astia care ne-am ratat, neajungând nici hippioti, nici rapperi la ghetto? Îi dam înainte, umflându-ne ca suntem tari, sau, dimpotriva, ca suntem slabi, fricosi, sentimentali? Manipulati, sau manipulatori? Sau ne oprim, o secunda, sa ne reconsideram pozitia, si sa începem prin a fi sinceri cu noi însine?
