Scena politică românească va găzdui, anul acesta, două evenimente importante: Alegerile euro parlamentare şi pe cele prezidenţiale. Dacă primul eveniment nu este de natură să suscite un interes deosebit, alegerea preşedintelui este, prin tradiţie, spectacolul electoral desăvârşit. Deja, numele potenţialilor candidaţi pentru funcţia supremă sunt vehiculate şi analizate de toată lumea. Aşadar, pe cine am vota noi la toamnă? Şi, mai important decat asta, ce am vota?
Un editorial de Răzvan PETRE
În momentul în care a fost anunţată formula de guvernare PD-L/PSD, am afirmat că singurul câştigător din această combinaţie este Traian Băsescu. Raţionamentul meu era că PD-L-ul îşi pierdea prin această manevră din putere, fiind astfel eliminată posibilitatea unei candidaturi-surpriză. PSD, pe de altă parte, îşi asuma rolul de remorcă, această rocadă cu PD-L-ul punându-i în imposibilitatea de a susţine cu tărie un contracandidat, împotriva „patronului” guvernării – Traian Băsescu. De PNL nici nu mai e cazul să vorbim – pierderea poziţiei guvernamentale i-a lăsat şi fără pârghii financiare, şi fără un interes real din partea propriilor membri. Mai mult decât atât, mişcarea lui Băsescu a favorizat actualele conduceri ale partidelor adverse. Tăriceanu ar fi fost sacrificat pentru ca liberalii să intre la guvernare, deci Opoziţia îi face bine la ten. De partea cealaltă, Geoană ar fi fost debarcat în cea mai mare viteză dacă nu dădea partidului banii şi funcţiile guvernamentale, deci primirea PSD în guvern i-a salvat, efectiv, cariera politică. Deocamdată, Tăriceanu şi Geoană pot zâmbi mulţumiţi, dar, în spatele lor, Băsescu râde cu gura până la urechi, pentru că actualii şefi ai PSD şi PNL nu sunt în stare să adune, pe munca lor, nici măcar voturile necesare obţinerii funcţiei de primar de sector.
Întrucât candidaturile nu au fost lansate oficial, media şi poporul vehiculează variante. Cele mai populare nume sunt cele ale posibililor candidaţi-surpriză. O serie de lideri politici din eşaloanele secunde ale principalelor partide sunt văzuţi, de cei mai mulţi, ca posibili contracandidaţi cu şanse reale în faţa lui Băsescu. La PD-L, deşi partidul îl va susţine, aproape sigur, tot pe actualul preşedinte, o răsturnare de situaţie i-ar fi putut propulsa spre Cotroceni pe oameni ca Videanu sau Blaga, dar ei au alunecat, deja, spre eşaloanele secunde ale partidului. În PSD, numele lui Mitrea este nominalizat, ce-i drept, mai mult în glumă. Cu un Năstase încă în corzi din cauza dosarelor penale (şi săpat, ca şi Mitrea, de facţiunile ostile din PSD), doar Cristian Diaconescu ar putea să aibă şansa unei aventuri prezidenţiale. Varianta de rezervă a PSD-ului şi totodată şi cel mai puternic contracandidat al lui Băsescu este (deocamdată) independentul Sorin Oprescu. Din nefericire, cel mai mare atu al lui Oprescu este şi cel mai mare dezavantaj al său: Faptul că se află în funcţia de primar al Bucureştiului îi subminează şansa de a-şi crea o imagine pozitivă. Primăria Generală nu mai este aceea din care Băsescu s-a teleportat la Cotroceni, în condiţiile în care problemele de trafic, siguranţă publică şi mediu de afaceri sunt de o mie de ori mai serioase şi mai greu de rezolvat decât erau în urmă cu cinci ani. Candidatul-surpriză al PNL-ului ar putea fi Crin Antonescu, care s-a impus pe scena politică drept un om vertical, moral şi capabil să dea adversarilor o replică dură şi articulată. Din păcate, însă, şansele candidaturii lui Antonescu pot fi afectate de alegerile interne din PNL, el riscând să piardă sprijinul unor grupări liberale, atât în cazul ratării, cât mai ales în cazul obţinerii funcţiei de preşedinte.
Dar, până la urmă, ce fel de om ar fi interesaţi românii să voteze? Să fie genul intelectualului rasat, sau cel al tehnocratului capabil să scoată ţara din criză? Alegerile din ultimii ani, atât în România, cât şi peste hotare, par să spună altceva. Acum patru ani, americanii îl realegeau pe Bush, chiar dacă acesta făcea gafă după gafă şi juca poker pe petrol cu vieţile soldaţilor. Deunăzi, londonezii îl votau primar, în detrimentul unui politician rasat, pe unul Boris Nu-ştiu-cum, un diletant căruia i s-a lipit eticheta de „prostălău” în frunte. Aceste exemple, precum şi multe altele autohtone, de la alegerile de anul trecut, ne arată că oameni ca Băsescu, Oprescu, Antonescu au mai multe şanse să fie aleşi, nu atât pentru experienţa lor politică, cât pentru profilul lor uman, cu care publicul larg s-ar putea identifica. În definitiv, avem conducătorii pe care îi merităm, dar şi cu care ne identificăm, ca naţiune…
