Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, pe 24 mai, că statele membre care permit accesul la profesia de notar doar cetăţenilor proprii, se fac vinovate de instituirea unei restricţii a libertăţii de stabilire consacrate de art. 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), restricţie care îmbracă forma unei discriminări bazate pe naţionalitate.
Anunţul a venit ca urmare a unor cereri de chemare în judecată formulate de Comisia Europeană împotriva Belgiei, Franţei, Luxemburgului, Austriei, Germaniei, Greciei şi Portugaliei.
Comisia şi-a fundamentat acţiunile pe două capete de cerere, după cum urmează: pe de o parte, încălcarea libertăţii de stabilire ca libertate esenţială pentru funcţionarea pieţei interne şi, pe de altă parte, netranspunerea, în ceea ce priveşte profesia notarială, a Directivei 89/48/CEE privind sistemul general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior acordate pentru formarea profesională cu durata minimă de trei ani, a…
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, pe 24 mai, că statele membre care permit accesul la profesia de notar doar cetăţenilor proprii, se fac vinovate de instituirea unei restricţii a libertăţii de stabilire consacrate de art. 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), restricţie care îmbracă forma unei discriminări bazate pe naţionalitate.
Anunţul a venit ca urmare a unor cereri de chemare în judecată formulate de Comisia Europeană împotriva Belgiei, Franţei, Luxemburgului, Austriei, Germaniei, Greciei şi Portugaliei.
Comisia şi-a fundamentat acţiunile pe două capete de cerere, după cum urmează: pe de o parte, încălcarea libertăţii de stabilire ca libertate esenţială pentru funcţionarea pieţei interne şi, pe de altă parte, netranspunerea, în ceea ce priveşte profesia notarială, a Directivei 89/48/CEE privind sistemul general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior acordate pentru formarea profesională cu durata minimă de trei ani, abrogată ulterior de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, în prezent în vigoare.
Curtea a stabilit că profesia notarială nu se încadrează în categoria activităţilor care implică exercitarea în mod direct şi specific a autorităţii publice în înţelesul prevederilor TFUE şi, ca urmare, nu poate beneficia de excepţia de la aplicarea libertăţii de stabilire consacrată de art. 51 TFUE.
În opinia Curţii de Justiţie a UE, activitatea de autentificare desfăşurată de notari nu implică participarea directă şi specifică la exercitarea autorităţii publice.
Mai mult, Curtea a constatat că între notari există o competiţie profesională, element care nu este caracteristic sferei autorităţii publice. În plus, cel care răspunde în cazul unei încălcări a normelor juridice săvârşite de o autoritate publică este statul, în timp ce notarii răspund direct şi personal faţă de clienţii lor pentru orice prejudicii care rezultă din activitatea desfăşurată.
Date fiind aceste elemente, Curtea a decis că reprezintă o discriminare criteriul de naţionalitate impus de legislaţia statelor pârâte ca şi condiţie pentru exercitarea profesiei de notar.
Cu toate acestea, Curtea acceptă că notarii desfăşoară activităţi de interes general care au ca obiectiv asigurarea legalităţii şi securităţii juridice a actelor întocmite de particulari. Aducerea la îndeplinire a unor astfel de obiective constituie un motiv imperativ de interes general care poate permite justificarea eventualelor restricţii ale libertăţii de stabilire, precum limitarea numărului acestora, stabilirea unei competenţe teritoriale sau regimul de incompatibilităţi, independenţă, remunerare, etc.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, Curtea a respins acţiunile formulate de Comisie, argumentând că a existat o incertitudine cu privire la obligaţia statelor membre de a transpune Directiva 2005/36/CE în privinţa profesiei notariale.
Departamentul pentru Afaceri Europene
