Comisia Europeană

VIDEO “Stăpânii plajelor” încalcă flagrant legea, cu largul concurs al Apelor Române

Mamaia poate intra în Cartea Recordurilor, ca având prima plajă cu acoperiș: Cât privești cu ochii, de la Hotel Parc către centrul stațiunii, nisipul este acoperit de o pădure de umbrele și șezlonguri, care se prelungește până în apele mării. Deși oficial 30% din plajă ar trebui rezervată de fiecare operator pentru sectorul de prosoape, nimeni nu respectă ce scrie la lege. Cu toate că această situație a făcut obiectul multor reportaje în presă, inspectorii Apelor Române se fac că plouă.

Un articol de Răzvan PETRE

Modul de împărțire a sectoarelor de plajă pe șezlong și a celor pentru plajă pe nisip este stabilit, printre alte, de Normele Metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic – act intrat în vigoare în sezonul estival 2010. Acesta prevede că „zona destinată închirierii șezlongurilor va fi de maxim 70% din suprafața totală închiriată, fără a se lua în calcul spațiile destinate altor dotări de pe plajă”. În ceea ce privește delimitarea zonei de plajă la liber – pe nisip – dispozițiile legale sunt foarte clare: Aceasta trebuie să aibă o latură pe limita uscatului, una pe limita țărmului, iar lateralele „vor fi reprezentate de linii imaginare perpendiculare pe limita dinspre apă”.
Asta înseamnă că, la un sector de plajă de 100 de metri pe limita dinspre apă, sectorul de plajă pe nisip ar trebui să aibă o ieșire de cel puțin 30 de metri la țărmul mării și ar trebui să nu includă magazii, drumuri de acces și alte dotări.

{youtube}fXFfBFjpilc{/youtube}

Plătești, sau faci plajă la closet!

Cea mai bună dovadă a faptului că România este țara în care legile sunt pentru proști este stațiunea Mamaia. O pădure compactă de umbrele și șezlonguri acoperă, aproape neîntreruptă, nisipul plajei, cât vezi cu ochii. Cum sezonul turistic este scurt, afaceriștii care au închiriat plajele în scop turistic vor să scoată cât mai mulți bani, cât mai repede.
Sectoarele de plajă destinate prosoapelor/cearșafurilor sunt aproape inexistente. Poți merge sute de metri pe plajă fără să dai peste un asemenea sector, iar atunci când el chiar există, se află în fundul plajei, lângă toalete sau coșuri de gunoi și fără ieșire la mare.
De la Hotel Parc și până la Cazino, sunt doar 2-3 locuri în care zonele destinate plajei pe nisip au acces la mare. Dar și acestea au câte 4-5 metri lățime, mult sub norma impusă de lege.
Un alt fenomen tipic Litoralului românesc este acela al zonelor-fantomă: La început de sezon, toate dotările și toate zonele corespund cerințelor legale; astfel, o eventuală inspecție la 1 iunie ar constata că operatorul de plajă este în regulă. Pe parcurs, însă, dotările și mai ales delimitările sectoarelor de plajă se… evaporă.
De exemplu, în luna iunie 2015, în dreptul clubului Crush (zona Cazino) se afla o mică porțiune de plajă rezervată prosoapelor. Odată cu 1 iulie și cu afluxul de turiști adus de vârful de sezon, sectorul de plaja pe nisip s-a restrâns, apoi a dispărut cu totul. În bătaie de joc, operatorul plajei a desemnat o nouă zonă pentru prosoape, între două magazii de mușama și un beach bar, întretăiată de trei drumuri de acces din lemn, și marcată festiv de trei tomberoane de gunoi tricolore (vezi foto și video). Sectorul nu are ieșire nici la mare, nici la uscat, iar din cauza potecilor, a magaziilor și a tomberoanelor, suprafața de nisip care poată fi folosită efectiv de turiști e redusă la câteva zeci de metri pătrați.

Amenințări și gunoaie

Teoretic, operatorii ar putea percepe un tarif și pentru zona de plajă pe nisip. Dar cum acesta ar trebui să fie unul simbolic, ei preferă să micșoreze suprafața destinată prosoapelor și să-i descurajeze pe cei care ar vrea să facă plajă acolo. Nu numai amplasamentul nefast (lângă tomberoane și magazii, la dos – în zone expuse hoților), ci și panourile de pe plajă au rol de descurajare. În loc să fie neutre, anunțând limita celor două sectoare, panourile sunt pline de avertizări adresate celor căror care nu vor șezlong: „Nu vă așezați cearșaful în fața șezlongurilor!” „Nu ocupați locul cu pături!” etc.
Invariabil sectoarele destinate plajei la cearșaf sunt cele mai proaste, situate în zone cu nisip bătătorit, plin de scoici și mizerie, traversate de căi de acces pentru salvamari și firmele ce închiriază skijet-uri. În dreptul Cazinoului, pe unul din puținele sectoare de plajă care nu sunt acoperite de șezloange, domnea o mizerie de nedescris – cutii și pahare de bere, pene și oase de păsări moarte, resturi menajere uscate. Chiar și în halul ăsta, plaja s-a dovedit valoroasă pentru operator. La comanda femeii în capot cu imprimeuri de ghepard ce făcea legea pe acea porțiune de plajă, unul din angajați a scos dintr-un cort un șezlong, pentru clienții care doar ce sosiseră. Cum sectorul special era ocupat 100%, sezlongul acestora a fost amplasat în zona destinată prosoapelor (vezi video minutul 0:30).

{youtube}rVGH_oSmIyc{/youtube}

ABADL știe doar să încaseze bani…

Toată haiducia „stăpânilor de plaje” descrisă mai sus ar fi imposibilă fără indolența celor de la Apele Române. Plajele sunt atribuite prin licitație de către Administrația Bazinală Dobrogea Litoral (ABADL) și tot inspectorii acestei instituții sunt primii care ar trebui să vegheze la aplicarea legii. Sumele încasate de ABADL de pe urma acestor licitații sunt de peste 2 milioane de euro pe an – aceasta fiind una din principalele surse de venit ale Administrației.
Cei de la ABADL zic Pas! când vine vorba să vegheze la respectarea legilor. La fel – când vine vorba de comunicarea informațiilor publice. Recent, am solicitat de la ABADL lista cu sectoarele de plajă și operatorii ce le-au închiriat în scop turistic. Purtătoarea de cuvânt a instituției ne-a asigurat că aceasta include repere clare, ce permit identificarea sectoarelor de plajă. După o săptămână de așteptări, am primit un raspuns încropit pe genunchi – o listă cu repere aproximative și cu o grămadă de subsectoare lipsă. Unele repere par date la panaramă. De exemplu, pentru Sectorul Mamaia II, subsectorul 3, limitele sunt „nord – subsectorul 2, sud – 40m limita subsectorul 2”. Însă din listă lipsește subsectorul 2, ceea ce face imposibilă orice identificare (vezi foto).
Practic, răspunsul ABADL este întocmit de așa natură încât o persoană care nu cunoaște de-a fir a păr plaja din Mamaia să nu înțeleagă nimic. Cât despre faptul că a durat o săptămână pentru ca ABADL să comunice o listă pe care o avea deja și ar fi putut-o elibera în 10 minute, purtătoarea de cuvânt ne-a servit o altă explicație penibilă: „Colegii au fost pe teren”. Dacă ar fi să o credem, asta ar însemna că nimeni de la Serviciul Gospodărirea Apelor nu a trecut pe la serviciu, de luni și până vineri. Sau că cei de la Juridic și Contabilitate (servicii cu muncă aproape exclusiv de birou) își țin registrele pe malul vreunul lac…

… iar controalele să le facă OPC

În timp ce angajații ABADL se făceau că lucrează, pe plaja de la Constanța a descins, taman de la București, șeful OPC. Veniți să controleze calitatea serviciilor de alimentație publică, cei de la OPC au constatat că trebuie să facă și munca inspectorilor ABADL, dând amenzi pentru nerespectarea legislației privind împărțirea sectoarelor de plajă.
A fost așadar nevoie de OPC București, pentru că inspectorii ABADL (al căror sediu e la 10 minute de mers cu mașina de stațiunea Mamaia) nu au putut răzbi de-atâta „muncă de teren”. Evident – alt „teren” decât cel din stațiune…

ABADL se teme să nu supere „Stăpânii plajei”?

Stațiunea Mamaia este Perla Litoralului Românesc, iar plaja sa – afacerea din care se pot scoate cel mai ușor profituri fabuloase. Așadar, nu e de mirare că pe lista celor care și-au adjudecat sectoare de plajă se află numai VIP-uri.
În zona nordică, porțiunea din dreptul Hotelului Malibu este operată de Activ GSM 2004 SRL – firmă de telefoane mobile ce a făcut legea pe plajele Litoralului nordic, ani la rând. Anul acesta, pe plaja Activ GSM a răsărit o piscină destinată clienților de la Malibu, care a fost construită de firma ce deține hotelul, firmă a lui Costică Zelcă – considerat om de încredere al lui Radu Mazăre, dar și asociat în afaceri cu frații Vasea, cei alintați la începutul anilor 2000 cu titlul de „principalii interlopi ai Constanței”. În Hotelul Malibu se țin ședințele Consiliului Local.
Următoarea halcă de plajă este administrată de Romned Port Operator – una din cele mai cunoscute firme din Portul Constanța, condusă de afaceristul Sorin Greavu. Sectorul se întinde pe o lungime de circa 500 de metri, cu șezlonguri puse până în apele mării și cu mici zone destinate cearșafurilor (în spatele zonelor de șezlonguri și fără ieșire la mare). Mai mult, aspectul pestriț al plajei și diferitele modele de șezlonguri și umbrele fac ca toată afacerea să miroasă de la o poștă a subînchiriere (practică ilegală).
Vecinul nordic al celor de la Romned este White Beach SRL – firma unui băiat din Babadag, constituită cu o lună înainte de licitația prin care și-a adjudecat prima oară plaja. Explicația succesului fulminant al acestei firme ține de asocierea cu Viorel Done, patron de hotel implicat în mai multe afaceri de contrabandă cu țigări și alintat de presa locală cu titlul „cel mai cunoscut bișnițar de țigări din Constanța”.
Alte personaje cu probleme judiciare apar ca operatori de plajă ceva mai la nord, la Hotel Victoria. Firma care se ocupă de plaja hotelului, având ca asociați un cetățean italian și unul român, a fost călcată acum un an de Serviciul Antifraudă. Polițiștii îi acuzau pe cei doi de evaziune, imputându-le nedeclararea veniturilor intrate în urma petrecerilor în hotel, dar și țepuirea angajaților, cărora li se rețineau contribuțiile sociale și de sănătate, fără ca ele să fie virate la buget.
Plaja din zona Cazinoului, deși împărțită pe mai multe subsectoare, este deținută aproape în totalitate – ca o coincidență – de firme ale unor apropiați ai lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Mergând dinspre sud spre nord, prima bucată de plajă, situată aproximativ în dreptul vilei în care își duce zilele fost primar, este operată de Nisipuri SA. Aceasta este una din cele mai vechi firme ale lui Radu Mazăre (fostul primar a ieșit oficial din acționariatul ei în urmă cu circa 10 ani). Urmează apoi plajele operate de firmele lui Ozghen Husein (cumătrul lui Nicușor Constantinescu) și Gheorghe Stoica (zis „Popa Stoica” – fost preot, apoi consilier local din partea PSD și patron al restaurantului/centrului comercial/ hotelului Casa Verde – o măgăoaie de 5 etaje care sfidează regulile de urbanism din zona Cazino – Mamaia).
Și lista poate continua… Așa cum vedeți, printre concesionarii de plaje și-au făcut loc numai VIP-uri, una și una. Să fie oare acesta motivul pentru care inspectorii ABADL merg în control oriunde, numai pe plaja din Mamaia, nu?

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top