Actualitate

Stadionul municipal din Mangalia va fi modernizat

Primarul orașului Mangalia le transmite iubitorilor sportului că stadionul municipal va fi modernizat și transformat într-o bază ultramodernă. În plus, stadionul va avea terenuri ce vor deservi mai multe discipline sportive.

„CL a aprobat, recent, predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții, care va implementa proiectul, cu finanțare guvernamentală. Imediat ce vom parcurge etape legale obligatorii, CNI va începe lucrările în teren. Reamintesc faptul că, tot printr-o finanțare CNI, am construit și sala de sport de la Școala Sf. Andrei (Nr.2). Noul stadion va fi transformat într-unul complet nou, modern, unde copiii și tinerii orașului se vor putea antrena în cele mai bune condiții. Complexul sportiv va fi prevăzut cu tribune și nocturnă, va avea un teren de fotbal, un alt teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, o clădire pentru vestiare și anexe. Totodată, vor fi realizate spații verzi, alei pietonale și o parcare. Odată finalizat, acest proiect va fi, cu siguranță, apreciat de toți locuitorii orașului nostru, inclusiv de acei politicieni și consilieri locali care au dezinformat de nenumărate ori că primarul demolează stadionul să facă vile”, a declarat Radu Cristian.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top