Administraţia locală a oraşului Năvodari atrage atenţia asupra situaţiei dificile în care se află salubrizarea localităţii realizată de S.C. TSP Ecoterm S.A..
Un articol de Sebastian TARCEA
În ultima perioadă, numărul măturătorilor stradali a scăzut de la 23 la 6 (13 dintre aceşti angajaţi aflându-se în concediu medical), iar al angajaţilor care ridică gunoiul menajer a scăzut de la 15 la 12 (3 angajaţi fiind tot în concediu medical). Pe lângă diminuarea personalului care efectuează activitatea de salubritate, numărul pubelelor de gunoi a scăzut în ultima perioadă cu 400 din cauza furturilor şi a vandalizărilor, cele aflate în uz fiind deteriorate (unii locuitori depozitează în ele chiar şi moloz deşi acest lucru este interzis) şi insuficiente.
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, va propune cetăţenilor o serie de măsuri de urgenţă pentru a ieşi din acest impas. Printre acestea se află chiar şi măsuri alternative, inclusiv atribuirea serviciului de salubritate unui alt agent economic. Această soluţie radicală va fi adoptată chiar dacă aleşii locali se vor opune.
