Litoralul românesc

Şofan şi Baltag, cei doi şefi ai Poliţiei Tulcea, uniţi printr-un trecut controversat

Anul 2009 a fost parcă anul gafelor Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) în ceea ce priveşte proptirea în posturile cheie ale Poliţiei Tulcea a unor personaje cu trecut controversat. După numirea poliţistului Vasile Şofan la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea pe 2 iulie anul trecut, a venit şi rândul lui Nicolae Baltag să-şi ia în primire postul de comandant al Poliţiei Municipiului Tulcea la data de 20 octombrie 2009. Ambii poliţişti, unul venit de la Sulina şi celălalt „rulat” la nesfîrşit pe funcţiile de conducere ale Poliţiei Tulcea, au în ceea ce priveşte competenţele câteva probleme. Dar cum în România zilelor noastre totul e posibil, chiar nu au contat gafele făcute de cei doi de-a lungul carierei. Recent, s-a auzit că Baltag s-ar cam fi saturat de „munca asiduă” de la birou şi ar cam vrea să iasă la pensie. O pensie consistentă!

Un articol de Ştefan Doru COPOŢ

Coşmarul lui Baltag – muşamalizarea cazului Vlăduţ

Anul de graţie 2004, luna octombrie reprezintă unul din reperele incompetenţei poliţiei tulcene. Acest moment nefericit care a adus durere nemărginită în sînul familiei Tudor din Constanţa, a fost determinat de moartea suspectă a fiului cel mare Vlad Mihail Tudor, în vârstă de numai 4 ani şi 8 luni. Copilul a dispărut în pădurea din apropierea mănăstirii Cocoş din judeţul Tulcea şi a fost găsit abia după 6 zile de căutări. Implicarea IPJ Tulcea în acest caz a fost caracterizată la acel moment drept o chestiune care friza nepăsarea, neglijenţa şi mai ales incompetenţa. Pe atunci şef aş IPJ Tulcea era nimeni altul decât comisarul şef de poliţie Nicolae Baltag. La sfârşitul lunii octombrie 2004, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea a remis publicităţii un comunicat care dezvăluia, în subsidiar, intenţia străvezie de muşamalizare a anchetei în cazul „Vlăduţ”. Documentul remis publicităţii purta semnătura şefului IPJ Tulcea, comisarul-şef de poliţie Baltag Nicolae. Frază cu frază, comunicatul încerca să demonteze toate obiecţiile prezentate de familia copilului şi de oamenii care s-au ocupat îndeaproape de acest caz, astfel încât s-a creeat impresia că demersul poliţiştilor era un veritabil drept la replică. În chiar prima frază a documentului, şeful IPJ trecea sub tăcere drama trăită de familia copilului Vlad Mihail Tudor, atunci când s-a confruntat cu refuzul iniţial al Poliţiei Tulcea de a interveni. În mod real, unchiul copilului, Victor Georgescu, a sunat la IPJ, duminică 17 octombrie, la ora 18.20 şi la ora 19.05. Nici la al doilea telefon, politiştii nu şi-au arătat intenţia de a interveni pentru rezolvarea cazului, motivand că maşinile DPIR ar fi     participat la o altă intervenţie, în Tulcea. Abia după ce o cunoştinţă a familiei Tudor, un personaj cu grad mare din Ministerul Apărarii Naţionale, a sunat la IPJ, Baltag a ordonat intervenţia. După ce copilul a fost găsit, nu de poliţişti ci de oamenii angajaţi de firma de pază BGS solicitată de familia copilului, poliţiştii de sub comanda lui Baltag nu s-au sinchist de conservarea dovezilor de la locul în care a fost găsit copilul. Ba mai mult, comisarul Baltag a refuzat să accepte ca familia copilului să participe la refacerea drumului cu un câine specializat în depistarea urmelor. De asemenea, în comunicatul respectiv Baltag nu făcea nici o referire la faptul că tatăl copilului, Constantin Tudor, a reclamat faptul că, în cadrul cercetarilor pe teren, poliţistii au folosit un câine clasat, deci inutil în depistarea urmelor. Mai mult, poliţia tulceană se afla în posesia unei probe indubitabile. Agenţii BGS şi antrenorul de carate al copilului, Paul Cojocaru, au descoperit la faţa locului un pachet de ţigări LM, desigilat dar neînceput, la doar câţiva metri de locul în care zăcea Vlad Tudor. Cu toate că existau o multitudine de indicii că acel copil fusese răpit şi ascuns în acea râpă din pădure unde se mai făcuseră căutări în zilele precedente, poliţiştii şi-au ascuns incompetenţa cu grijă şi au stabilit că Vlăduţ se rătăcise.  Mai mult, la muşamalizarea anchetei şi-au dat concursul şi procurorii tulceni. Poate ca să ascundă şi mai bine incompetenţa poliţiştilor. De la cap la coadă, întreaga anchetă din cazul Vlăduţ s-a rezumat la o crasă indolenţă şi neglijenţă, reultatul ei fiind de fapt construit doar pentru a ascunde incompetenţa autorităţilor tulcene şi nu de a se afla adevărul.

Şofan- şeful suprem

Vasile Şofan a făcut subiectul mai multor anchete ale jurnaliştilor DEZVĂLUIRI. Aşa că asupra lui nu vom mai zăbovi prea mult. Cert este că şi acesta are tinichelele lui agăţate de trecutul său la Sulina şi acum este supremul şef al IPJ Tulcea.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top