Fără categorie

Sistemul de achiziţii publice din România – modalităţi de aplicare a reglementărilor în domeniu, pentru implementarea cu succes a proiectelor cu finanţare REGIO

Departamentul pentru Afaceri Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) au organizat seminarul „Sistemul de achiziţii publice în România – modalităţi de aplicare a reglementărilor în domeniu, pentru implementarea cu succes a proiectelor cu finanţare REGIO”, marţi, 7 iunie 2011, la sediul Centrului Infoeuropa.

În cadrul evenimentului, experţi ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) au prezentat prevederile legislative în domeniul achiziţiilor publice pentru beneficiarii proiectelor finanţate din Regio – Programul Operaţional Regional.

Seminarul a oferit apoi prilejul unei dezbateri pe parcursul căreia participanţii, beneficiari ai programului REGIO, au adresat experţilor ANRMAP întrebări punctuale cu privire la proiectele pe care le-au elaborat şi pentru care beneficiază de finanţare europeană, primind sfaturi practice şi îndrumare pentru implementarea cu succes a acestora.

Programul…

Programul Operaţional Regional (POR) este unul dintre Programele Operaţionale pe care România le-a convenit cu Uniunea Europeană şi totodată un instrument foarte important pentru implementarea strategiei naţionale şi a politicilor de dezvoltare regională. Se aplică în toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României.

Obiectivul general al POR este sprijinirea şi promovarea dezvoltării regionale durabile, atât din punct de vedere economic, cât şi social, prin optimizarea condiţiilor de infrastructură şi a cadrului de operare a mediului de afaceri.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top