Litoralul românesc

“Sfântul Eminescu”, o invenţie a Ligii Scriitorilor

Poeţii bătrânei îşi fac imagine pe spatele Luceafărului

Una dintre ştirile cele mai amuzante ale săptămânii trecute a fost propunerea unei asociaţii literare, vizând canonizarea lui Mihai Eminescu. Deşi comic, subiectul a fost luat în serios de multă lume, mai ales că propunerea în cauză a venit din partea unui for a cărui denumire pare foarte serioasă – Liga Scriitorilor din România. În spatele acestei denumiri se ascunde, însă, un grup de bătrânei, artişti refuzaţi şi dornici de a fi băgaţi în seamă, chiar şi cu preţul terfelirii imaginii poetului naţional, dar şi a BOR.

Un articol de Răzvan PETRE

 

Propunerea de sanctificare a poetului a făcut ca toate aspectele negative şi controversate ale vieţii şi operei lui Mihai Eminescu să fie puse pe tapet. De asemenea, teama că propunerea va fi acceptată a făcut să reînvie şi seria de controverse legate de sanctificarea, în urmă cu mai bine de 10 ani, a lui Ştefan cel Mare.

 

Spectaculozitatea propunerii lui Mihai Eminescu pentru sanctificare a făcut ca publicul să-i piardă din vedere pe cei ce au avansat această idee. La capătul celălalt, scriitoraşii lui peşte s-au bucurat nespus că au fost băgaţi în seamă de-al’de Antena 1, Radio Gherila (sic!) şi Realitatea. Din aceste motive, ziarul DEZVĂLUIRI ţină să vă facă prezenta „restituire”, prezentându-vă oamenii din spatele propunerii.

Moşuleţii de pe blog

Liga Scriitorilor din România (LS) se proclamă a fi o „organizaţie nonguvernamentală, formată din creatori din domeniul literaturii” şi o „asociaţie profesională deschisă”. Atât de deschisă, încât în statutul ei se menţionează clar că nu primeşte în rândul membrilor săi persoane afiliate la alte uniuni de creaţie literară (n.red. – aluzie subţire la Uniunea Scriitorilor). Având sediul la Cluj, Liga Scriitorilor scoate o revistă trimestrială şi ţine şi un cenaclu, ale cărui întâlniri au loc ocazional, în centrul de zi pentru persoane vârstnice al primăriei clujene. Acest cadru este cum nu se poate mai potrivit, căci, în fotografiile postate pe site-ul Ligii Scriitorilor, apar numai bătrânei încruntaţi, sau căscând, şi doamne trecute bine de 50 de ani. Activitatea LS este prezentată pe site-ul asociaţiei, o pagină de internet dezlânată, construită sub vestita platformă de generare a blogurilor, WordPress.
Aşa cum se poate citi în textul comunicatelor emise la fiecare bilanţ al LS din România, unul din principalele scopuri ale asociaţiei este acela de a acoperi cu filiale o arie cât mai largă din teritoriul ţării. Cu toate că Liga s-a achitat onorabil de acest obiectiv, printre membrii ei nu se găseşte nici o personalitate şi nici un nume care sună cunoscut. La Bucureşti, bunăoară, şef de filială este o angajată a Radio România Cultural, care, după debutul survenit în 1985, nu a mai publicat nimic, decât în câteva volume colective apărute după anul 2006. La Constanţa, după ce i-a fost refuzată în mod repetat intrarea în Uniunea Scriitorilor (pe motiv că scrierile ei ar fi „zahariseli” şi că nu este recomandată de nici un critic viu), scriitoarea Maria Pop s-a mulţumit cu şefia filialei locale a Ligii Scriitorilor. Lista preşedinţilor de filiale este completată, la categoria membri simpli, de o serie de nume mari ale literaturii româneşti, ca Victor V Cheţe, Ilzi Sora, Toxin Maria ş.a.

LS, între idolatrizarea lui Tîrnăcop şi dictatura lui Ţene

Activitatea Ligii Scriitorilor, aşa cum reiese de pe site-ul asociaţiei, variază între ode adresate preşedintelui LS, Florin Ţene, şi pomenirea lui Artur Silvestri. Sub numele său real, Gabriel Tîrnăcop, Silvestri a fost o personalitate enciclopedică, el activând în mai multe domenii, de la teologie şi literatura proto-română, la investiţiile imobiliare. După ce a fondat o serie de publicaţii efemere, printre care şi săptămânalul „Naţiunea”, finanţat de Iosif Contantin Drăgan, Silvestri se retrage din viaţa publică. Reapare după 2002, cu un nou look ascetic, complementat de o barbă demnă de un mitropolit, şi cu o nouă poftă de viaţă. Dacă Liga Scriitorilor şi-a propus să umple ţara de filiale, Silvestri îşi propusese să umple Internetul de pagini culturale. În loc să facă una şi bună, el a dat ţării, după declaraţiile sale, peste 100 de pagini şi site-uri de Internet, aflate toate în grija Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, a cărei forţă motrice era el însuşi. Din păcate, Silvestri a reapărut pe piaţă exact la momentul când crimele comunismului erau puse din nou pe tapet. În ciuda noului său aspect de călugăr sihastru, Silvestri a fost pus la zid de cei care îi reproşau presupuse legături cu Securitatea, dar mai ales campania dusă de el (în paralel cu Vadim Tudor) împotriva Monicăi Lovinescu şi a postului de radio Europa Liberă, pe vremea când scria la gazeta comunistă „Luceafărul”. Artur Silvestri a murit la vârsta de 55 de ani, la puţină vreme după ce numele său a apărut, în raportul Comisiei Tismăneanu, pe lista ruşinii, a scriitorilor şi criticilor ce au avut „poziţii antiliberale, xenofobe şi antiintelectuale” şi a căror misiune era aceea de a-i ţine sub observaţie şi de a-i pune la punct pe intelectualii ce nu urmau linia partidului.
Pe lângă pomenile închinate memoriei lui Artur Silvestri, pe site-ul Ligii Scriitorilor mai sunt prezentate, în devălmăşie, comunicatele LS, activitatea cenaclului de la centrul pentru persoane vârstnice, precum şi toate diplomele, lansările de carte şi poeziile de circumstanţă ale liderului formal şi spiritual al Ligii – Florin Ţene.

Gavrilă Copil dă de pământ cu Patriarhul Daniel

Pe 2 februarie, Liga Scriitorilor i-a adresat o scrisoare Patriahului Daniel, cerând canonizarea lui Mihai Eminescu. Motivele invocate au fost acelea că din cele 46 de volume ale operei lui Eminescu „răzbate spiritul naţional-ortodox”(?!), că Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă (?!) şi că a urmat cursurile „Naţional Hauptschule” (?!?), precum şi alte elucubraţii potrivit cărora Eminescu L-ar fi văzut pe Iisus la naştere (?!). Răspunsul Patriarhului a fost unul politicos, dar ferm, arătându-se faptul că au prioritate la canonizare mărturisitorii din secolele XIII-XIV şi că propunerea de canonizare nu trebuie trimisă la Patriarhie, ci la Mitropolia locului.Scrisoarea Patriarhiei a trezit o reacţie nervoasă în sânul Ligii Scriitorilor. Cu un stil pe alocuri telegrafic, pe alocuri prolix, cu numeroase schimbări de ton şi adresant, „arhicunoscutul” scriitor Gheorghe Gavrilă Copil, în numele Ligii Scriitorilor, îi trage un perdaf Preafericitului Părinte Patriarh, pe care îl urechează pentru că nu cunoaşte „bibliografia de provenienţă teologică!”. Scrisoarea debutează furtunos, dar concis, precum un comunicat de război: „Răspundem Patriarhiei Române – canonizarea lui Eminescu. La sfîrşitul acestui articol, bibliografie de provenienţă teologică, ignorată de alcătuitorii documentului emis de Patriarhie. Bibliografie incompletă!” Comicul involuntar continuă, scrisoarea fiind adresată, mai întât Patriarhului Daniel, apoi… tot Patriahului Daniel! Mai departe, scriitorul Copil, deşi, teoretic, se adresează Patriarhului, vorbeşte despre acesta la persoana a III-a, atunci când sesizează două fapte suspecte: Mai întâi, că la propunerea LS s-a primit răspuns în doar 24 de ore (n.r. – într-adevăr, lucru ciudat, în România) şi că la scrisoarea adresată „Patriarhului” a răspuns „Patriarhia”! Mai departe, Gavrilă Copil (care îşi arată, în treacăt, neîncrederea în Realitatea.net) ia de bune şi se apucă să facă analiză de text pe diferite articole de ziar din epoca în care Eminescu era încă în viaţă, precum şi pe scrisorile dintre acesta şi Veronica Micle. În continuare, el îi explică patriarhului despre cum Eminescu ar fi vrut să o ia de nevastă pe Veronica, dar împotriva nunţii lor „s-a viclenit”, precum şi alte păţanii reale, sau închipuite din viaţa marelui poet. După consideraţii generale despre latura angelică a iubirii pentru Veronica, scriitorul nemulţumit face un apel, în spiritul lui „spune pe bune”, către latura umană a lui Daniel: „Şi Dumneavoastră, în adolescenţă, în tinereţe, aţi fost îndrăgostiţi cu înflăcărare de vreo fată, fără să ştie ea…”. Într-un final apoteotic, Gavrilă Copil îi spune Patriarhului (sau Patriarhiei…) că Eminescu nu a murit de sifilis, ci pentru că s-a confruntat cu un fel de „sistem ticăloşit” al vremurilor sale. Este, per ansamblu, o scrisoare încărcată de tragism, pe care vă recomandăm cu căldură să o căutaţi pe Internet şi să o citiţi, pentru că veţi râde cum nu aţi mai râs de la Revelioanele cu Amza Pellea.
 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top