Primarul comunei Pantelimon (județul Constanța), Costel Armășescu, anunță că administrația locală pe care o conduce a reușit să atragă fonduri pentru implementarea unui nou proiect.
„Am obținut finanțarea pentru încă un proiect prin Programul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.). Obiectivul acestui proiect este renovare sediu Primărie comuna Pantelimon. Felicitări tuturor colegilor din primărie și colegilor consilieri locali care au făcut posibilă aceasta finanțare”, spune primarul.
El arată faptul că munca depusă de aparatul administrativ dă roade, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
În primăvara anului trecut, administrația locală a inaugurat un nou corp al primăriei. Extinderea sediului administrativ a fost un proiect finanțat integral de la bugetul local. „Extinderea clădirii s-a construit pe o suprafață de 124.85 mp și deține următoarele încăperi: un hol, patru birouri, trei grupuri sanitare, un spațiu tehnic și centrală termică. Clădirea este accesibilizată pentru persoanele cu dizabilități, având rampă în exterior și un grup sanitar adaptat cerințelor acestor persoane”, explica la acea vreme primarul.
Costel Armășescu a ținut să treacă în revistă și o altă veste bună pentru comunitate, mai ales pentru locuitorii satelor Runcu, Nistorești și Călugăreni care, nu de puține ori, întâmpinau probleme cu serviciul de telefonie mobilă.
„Am venit în ajutorul acestora pentru remedierea problemei și am purtat mai multe discuții cu diferite societăți de telecomunicații. Într-un final, am găsit înțelegere și colaborare la societatea DIGI (RCS&RDS). Astfel, în luna iulie, Primăria Pantelimon a dat în concesiune către societatea sus-menționată două terenuri în satele Runcu și Călugăreni unde vor fi montate stații pentru îmbunătățirea semnalului”, spune primarul.
În satul Runcu, la începutul lunii noiembrie, au demarat lucrările pentru amplasarea acestor stații.
