Așa cum v-am anunțat în urmă cu câteva zile, Dezvăluiri.ro vă prezintă în exclusivitate scrisoarea deschisă adresată Patriarhiei Române de mai mulți preoți din Arhiepiscopia Tomisului. Sătui de nedreptățile Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie Petrescu, aceștia s-au reunit sub o voce unică, „Pitirim Călugărul” și, de ceva vreme, devoalează faptele necurate ce se petrec în această eparhie. Astfel, opinia publică a putut afla cum inculpatul Teodosie Petrescu și-a obligat preoții să adune semnături pentru un anumit candidat la parlamentare, i-a obligat să trimită la baza de tratament de la Costinești ( o afacere necurată) bătrâni pentru care să plătească 650 de lei, sau că Teodosie îi minte în continuare că acuzațiile DNA sunt doar simple “făcături”, deși ieri o instanță a menținut măsura controlului judiciar. Numele de „Pitirim Călugărul” nu este luat întâmplător, în muzica bisericească fiind un cântec cu acest nume care începe cu versul fost-a cândva un om lacom și rău… Să fie oare o aluzie la Teodosie? Dezvăluiri.ro vă prezintă scrisoarea preoților constănțeni sătui de abuzurile inculpatului Teodosie.
Scrisoare deschisă
Preafericirii Sale Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
“Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” (Mt. 18:7)
“Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept.” (Is. 57:1)
Nimeni dintre cei care ne aflăm preoţi slujitori ai Arhiepiscopiei Tomisului nu suntem nişte răzvrătiţi.
Nu spiritul rascolnic este acela care ne-a făcut să ne ridicăm. NU! Nu vrem să călcăm nici rânduielile strămoşeşti şi nici învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, ai cărei slujitori suntem. Umilinţele şi batjocura ce s-au abătut asupra noastră sunt resortul care ne aduce în această situaţie disperată! Lipsiţi de demnitate şi umiliţi, ne strigăm aşa cum putem durerea!
Multe speranţe ne-am pus atunci când, în 2001, la de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie a poposit un ierarh tânăr. Ne-am gândit atunci că acesta urma să ducă mai departe şi să desăvârşească prin purtare, dragoste şi grijă binecuvântata păstorire a vrednicului de pomenire arhiepiscop Lucian Florea. Dar, din păcate pentru noi, preoţii locului, nu a fost aşa. Nu pentru toţi!
În nici doi ani, toată averea Arhiepiscopiei a fost topită. Banii adunaţi cu răbdare şi bună chivernisire de fostul arhiereu Lucian, au dispărut la propriu, aşa încât, la trecerea acestuia la Domnul, am fost obligaţi să contribuim cu bani de la parohii pentru înmormântarea creştinească a bunului şi blândului ierarh. Toţi am înţeles atunci că Arhiepiscopia rămăsese fără bani în vistierie. Au urmat apoi o serie de investiţii proaste sau care au fost paravane la afaceri din care s-au furat pur şi simplu bani.
Au dispărut de asemenea multe odoare sfinte din Catedrala Arhiepiscopală, multe luând calea vânzărilor pe bani grei.
Timp de mai bine de şapte ani, Centrul Eparhial Tomis a figurat cu peste 300 de angajaţi, dintre care mai puţin de 100 lucrau efectiv la Centru sau sectoarele aferente. Astfel, fondul de salarii de la stat a fost deturnat în alte buzunare, ca să nu mai spun că, în toată această perioadă, Arhiepiscopia a schimbat cel puţin patru bănci pentru furnizarea salariilor angajaţilor. Şi pentru că tot am pomenit de salarii, trebuie să se ştie că salariile angajaţilor de la Centru se plăteau preferenţial, iar marea majoritate a angajaţilor nu-şi primeau leafa chiar şi câte 6 luni. Între timp, preoţii din parohiile rurale primeau chitanţe în schimbul salariilor, trăind la limita mizeriei.
Pur şi simplu, Arhiepiscopia a fost condusă deficitar, discreţionar şi abuziv, iar inspectorii şi consilierii în funcţie profitau de situaţie pentru propriul beneficiu. Oricine se cocoţa într-o functie, jefuia ce apuca şi “cotiza” şi stăpânului partea, ca într-un adevărat film cu mafioţi.
O altă problemă a Arhiepiscopiei o reprezintă şi hirotonirile excesiv de numeroase. Astăzi îl vedeai pe tânărul teolog că abia ştia să se încalţe, ca mâine să-l vezi hirotonit şi plin de ifose. Lipsa de cultură teologică a multora dintre ei este de notorietate, aducând un real prejudiciu clerului.
Această inflaţie de preoţi hirotoniţi la foc automat şi la apelul bocancilor, desigur pe bani (lucru ştiut de toată lumea, dar negat public), a produs o suprapopulare a parohiilor, care s-au trezit în faţa unui fenomen nemaivăzut în Biserică în ultima sută de ani: FALIMENTUL. Parohiile erau puse astfel în situatia incomodă de a inventa slujbe şi servicii pentru a putea produce banii necesari salariilor.
Pe de altă parte, toţi parohii Arhiepiscopiei, mai cu seamă cei de la parohiile de categoria I şi II, sunt permanent “tapaţi” de bani. Nu cred că există paroh din Constanţa sau protoiereu care să nu fi fost sunat direct de ierarh, la cele mai aiuristice ore din noapte, şi căruia să nu i se fi cerut bani, mulţi bani!… Banii sunt, din păcate, garanţia rămânerii în funcţie! Nu pregătirea, nu meritele, nu vechimea! BANII! Cât mai mulţi şi cât mai des! Miliarde de lei au fost deturnaţi cu bună ştiinţă către Dorna-Arini şi complexul hotelier de acolo. În ultimii 10 ani, nu cred că poate spune vreun angajat obişnuit al Eparhiei Tomisului că şi-a luat salariul lună de lună. Aceasta este realitatea din teren!
Şi, pentru că hirotoniile aici au fost şi sunt multe şi îndoielnice calitativ, se ridică, după cum este şi normal, problema caterisirilor. Trebuie să înţelegeţi că vorbim despre un om care nu doar că este răzbunător, ci îşi şi dispreţuieşte preoţii. Cazurile de abateri disciplinare ale clericilor au fost tot timpul tratate preferenţial, iar aceasta nu mai este un secret pentru nimeni. Sunt preoţi care au fost caterisiţi pentru că nu au “cotizat” sau pentru că au ridicat glasul, dar şi pentru că nu erau în graţiile ierarhului. Pe de altă parte, preoţi apropiaţi lui au fost iertaţi pentru chestiuni cu adevărat grave, ori păstraţi pe funcţii şi chiar avansaţi.
O altă cangrenă o reprezintă şi învăţământul teologic tomitan, în special cel superior, unde pilangeala, banii, nepotismul şi plagiatul sunt statutare. Se cunosc prea bine examenele măsluite de la Facultatea de Teologie, dar şi doctoratele susţinute în biroul ierarhului, în condiţii absolut ilegale.
Iată, aşadar, la Constanţa, împlinindu-se deja profeţia părintelui Arsenie Boca: “Vine timpul, şi e foarte aproape, când toţi preoţii vor repara bisericile, iar alţii vor construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credinţă a teologilor în facultăţi şi seminarii vor fi preoţii, care vor fi şi mai slabi ca învăţătorii lor…”
Preafericite Părinte Patriarh,
Noi nu voim ca să mustească şi să dospească în noi aluatul duhului veacului acestuia (de tipul sindicatului “Păstorul cel Bun”), ci ne dorim aievea întruchiparea Acestuia (a Păstorului) în arhiereul nostru, iar Eparhiei Tomisului nu buhul, ci Duhul să-I meargă. Cu Părintele nostru Ierarh, în mijlocul nostru, –Hristos. Să trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm, nu doar să ne meargă numele că trăim.
În “Peştera de tâlhari” de la Marea cea Mare şi Amară am ajuns sub biciul de ştreanguri al Duhului, Care a grăit prin prooroci aşa:
”Eu voi ridica un păstor nebun în această ţară, care nu va umbla după oaia cea pierdută şi care nu va căuta pe cea rătăcită şi pe cea rănită nu o va vindeca şi nu va hrăni pe cea sănătoasă, ci va mânca pe cea grasă şi îi va smulge unghiile.” (Zah. 11:16)
“Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată.” (Is. 1:23)
“Aceştia sunt câini hrăpăreţi care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic.Toţi umblă în căile lor şi se silesc pentru câştigul lor.” (Is. 56:11)
“Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept.” (Is. 57:1)
“Ei cu toţii, de la mic până la mare, se dedau la jaf, şi de la prooroc până la preot, toţi înşeală, şi leagă rănile poporului Meu cu nepăsare, zicând: ”Pace, pace!” şi numai pace nu este.” (Ier. 6:13-14 & 8:10-11)
“Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept!” (Is. 5:23)
“Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi!” (Iez. 34:2)
”Aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori: le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de sfâşiat.” (Iez. 34:10)
Paharul urgiei Domnului, cupa mâniei Sale se va pune în mâna asupritorilor celui drept pe care l-au supus şi căruia îi ziceau: ”Pleacă-te la pământ ca să trecem peste tine! Şi tu făceai spatele tău ca un pământ şi ca o cale pentru trecători!” (Is. 51:23)
Am ajuns să cântăm în şoaptă: “De Stăpânul şi Arhiereul nostru, Doamne, ne păzeşte!” De Arhiereul care calcă vulturul pe coadă, preoţii pe cap şi mirenii pe bătături… De cel ce stăpâneşte cu asprime şi cruzime. Dar oare aşa Arhiereu ni se cuvenea să avem?, care de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează?!
Sfânt Sinod al Bisericii noastre!
Daţi-ne Păstor care să păstorească cu dreptate, puternic întru milă şi bun întru tărie!
În “Scrisoare către un Arhiereu” (din cartea “Cultura Duhului”), ieroschimonahul Rafail Noica aproape că profeţea în urmă cu 15 ani:
„Îndrăznesc să spun acum că nevoie este ca, mai ales noi, “fețele bisericești”, să “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) în care ne aflăm istoric, spre a lucra împreună cu Domnul în via Lui – și să tragem în aceeași direcție cu El. Vremea este a cernerii. […]Vom fi nevoiți să vedem propășiri și izbânzi din partea catolicismului și a celorlalte secte; să ne vedem făcuți de râs și de rușine de către mass-media, și pe noi înșine, și pe iubita noastră Biserică, și tot ce avem mai scump și mai sfânt în lume; să răbdăm ocări și prigoane din afară, iar dinlăuntru smintiri, și poticniri, și vânzări (Apoc. 13, 7). […]Judecând după Scripturi, precum și după priveliștea care ne înconjoară, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adică noi – să se curețe de toate preacurviile ei, să se spele de toată necurăția ei (Iez. cap. 16), să se “lămurească”, întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfințeniei ei, să se smerească până în sfârșit, să se gătească Mireasa în așteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17). […]Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru că acum, în sfârșit, Vremea stă să nască Veșnicia. Înfricoșătoare lucruri… dar nu “băgându-ne capul în nisip” ca struțul, ne vom pregăti pentru ceea ce nu vom putea stăvili. Înfricoșătoare vreme; dar, dacă de la Dumnezeu îngăduită – mântuitoare.”
Să nu ne arătăm „netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi” ca Sanhedrinul de odinioară, Sfânt Sobor al Arhieriilor Voastre, căci Noi vom da seama de „sminteala cea dinlăuntru” dacă vom învârtoşa inimile noastre astăzi, când auzim glasul Lui.
La vremea când „către îngeri ridicându-şi ochii în zadar se roagă, către oameni mâinile ’tinzându-şi, nu are cine să-i ajute”, fiecare dintre noi va sta înaintea Dreptului şi Nemitarnicului Judecător, Care nu caută la faţa omului, dând socoteală Stăpânului Viei, şi ştim că îngerii păstoriţilor noştri, în Ceruri, pururea văd Faţa Tatălui. Să nu ajungem să ne tânguim că „întru fărădelegi m-am zămislit şi, din păcate, m-a născut maica mea (că mai bine mi-ar fi fost să nu mă nască)”. Să luăm aminte, că „înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Cel Viu” (Evr. 10:31)
Multe mai avem a Vă spune, dar nădăjduim că, Omului duhovnicesc pe care Pronia lui Dumnezeu ni-l va hărăzi prin de Har înţelepţita Voastră hotărâre, i le vom grăi gură către gură şi faţă către faţă, căci nici hârtia nu le poate suporta, nici ochii presei şi ai poporului lui Dumnezeu, fără a se sminti întru totul. Pe acestea vrem a le scrie pe nisipul Mării, cu cuvântul care zboară şi se spală odată cu faţa celei dintâi Mitropolii a românilor -Prunca darului, lucrării şi ostenelilor apostolice ale Sfântului Andrei.
Să nu facem peste o lună încă odată din Peştera lui „peşteră de tâlhari”, căci ar fi cu asupra de măsură, iar Vocea Poporului nu va mai răbda.
Dixit quod dixit et salvavi animam meam!
Ne oprim aici, rugându-Vă din tot sufletul să înţelegeţi:
NU SE MAI POATE AŞA!
Umiliţi, jecmăniţi şi aduşi la sapă de lemn, preoţii Eparhiei Tomisului spun: AJUNGE!
Vrem şi noi un ierarh blând şi înţelegător! Un PĂRINTE, iar nu un şef!
Vrem să ne putem creşte şi întreţine familiile şi să privim demni în ochii enoriaşilor pe care îi păstorim.
Nu mai vrem să fim simpli executanţi şi furnizori de bani unui om pe care nu-l mai dorim să ne păstorească!
Iertaţi şi binecuvântaţi!
