Fără categorie

SC RAJA SA NU mărește prețul la apă

Urmare a postărilor și declarațiilor publice făcute de primarul Mangaliei, d-nul Cristian Radu, cu respect, vrem să

vă aducem la cunoștință următoarele:

– În ședinta Consiliului Local Mangalia a fost votată “Strategia Tarifară pe Apă-Canal pentru perioada 2021-

2029”, și nu o creștere de tarif imediată așa cum susține Primarul în postările sale. Prin această strategie, SC RAJA SA își

asumă pentru o perioadă de nouă ani o creștere a tarifelor de doar 22%, în condițiile în care prețurile percepute de

furnizori se pot dubla de la o zi la alta. Evident, nu putem să nu ne întrebăm dacă și ceilalți furnizori de utilități (energie,

gaze, căldură, etc.) pot asigura abonații că în aproape un deceniu vor crește tarifele cu doar 22%. Mai mult, în mandatul

trecut al domnului Primar, Consiliul Local Mangalia a votat “Strategia Tarifară pe Apă-Canal pentru perioada 2014-2020”.

Suntem convinși că în necunoștință de cauză, în ceea ce privește proiectele și finanțările europene, primarul

Cristian Radu face asemenea comentarii, ci nu pentru că este anti-european, așa cum ar putea crede cei care cunosc

implicațiile afirmațiilor sale.

Tocmai de aceea, cu permisiunea Domniei Sale, vom încerca să-i explicăm pe scurt și “băbește” ce reprezintă

această strategie tarifară în contextul implementării proiectelor europene și a cofinanțării asigurate de SC RAJA SA

printr-un împrumut BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

– Finanțarea internațională a proiectelor POS Mediu se bazează, în principal, pe politica de regionalizare

promovată de autoritățile din România. În acest context, posibilele derapaje de la cadrul legal și instituțional aferent

regionalizării serviciilor de apă, reprezintă un semnal negativ pentru finanțatorii sectorului de apă, în special pentru

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fără a cărei implicare și susținere activă multe dintre

programele investiționale europene nu ar fi fost implementate. Mai mult, finanțarea UE/BERD pe proiectele

implementate de operatorii de apă s-a acordat cu respectarea cumulativă a două condiții esențiale:

1. respectarea legislației privind regionalizarea serviciilor de apă;

2. implementarea planului de tarife aprobat de către autoritățile locale, mai exact aprobarea Strategiilor de

Tarifare de către toate Consiliile Locale membre ale Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din sectorul de apă.

Având în vedere obligativitatea respectării cumulativ a celor două condiții, orice modificări apărute sau

întârzieri în aprobarea Strategiei de Tarifare sunt considerate abateri serioase de la condițiile de finanțare și pot avea

efecte nedorite pentru sectorul de apă.

Uniunea Europeană a acordat un nivel mare de grant sectorului de apă din România (până la 85% din valoarea

investițiilor) cu condiția respectării regulilor menționate mai sus. În mod similar, împrumuturile convenabile acordate de

BERD, în mare parte fără garanție, au avut la bază încrederea în cadrul legal /instituțional existent. Mai mult, în toate

contractele de finanțare, BERD subliniază importanța respectării planului și politicii tarifare aprobate în cadrul POS

Mediu.

În contextul celor arătate mai sus, trebuie precizat ferm că doar prin votarea strategiei de tarifare pentru

perioada 2021 – 2029 se asigură finanțarea europeană nerambursabilă, atât de necesară, inclusiv orașului Mangalia,

pentru dezvoltarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare. Este obligatoriu să subliniem că prin neaprobarea

strategiei de tarifare, orașul Mangalia și cetățenii săi ar fi fost văduviți de investițiile europene vitale în infrastructura de

apă și canal. Să nu uităm că și astăzi Mangalia are cartiere întregi fără sistem de canalizare. Dacă d-nul Primar are alte

soluții de finanțare, de ce nu le aplică?

Asigurăm toți cetățenii municipiului Mangalia, și nu numai, că SC RAJA SA nu va practica nicio

majorare de tarif până la sfârșitul anului 2017.

Ne-am dori ca și ceilalți furnizori de utilități să aibă aceeași politică tarifară responsabilă față de cetățenii

cărora le furnizează servicii.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top