Fără categorie

Saptamana aceasta incepe programul de distribuire de alimente din fonduri comunitare

Data de 21 septembrie este cea estimată pentru demararea programului de distribuire de alimente din fonduri comunitare PEAD 2011 la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea. Locul de desfăşurare a acţiunii de anul acesta reprezintă o primă noutate faţă de programul de anul trecut, locul internatului liceului Ferdinand I din Ostroveni fiind luat de o hală de depozitare de pe strada Ferdinand, segmentul aflat între bulevardele Nicolae Bălcescu şi Tudor Vladimirescu. Această locaţie a fost aleasă şi în urma sesizărilor beneficiarilor ediţiilor anterioare ale programului, mai ales locuitorii din zonele Nord sau Centrală, care se reclamau distanţele mari pe care le aveau de parcurs până la liceul din Ostroveni. Pentru anul acesta, beneficiarii – respectiv pensionarii cu pensia sub 400 lei, şomerii aflaţi în plată, asistaţii prin Legea Venitului Minim Garantat sau adulţii şi copii cu handicap grav sau accentuat, respectiv aprozimativ 8000 de persoane din întreg municipiul – vor primi 13 kg de făi…

Data de 21 septembrie este cea estimată pentru demararea programului de distribuire de alimente din fonduri comunitare PEAD 2011 la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea. Locul de desfăşurare a acţiunii de anul acesta reprezintă o primă noutate faţă de programul de anul trecut, locul internatului liceului Ferdinand I din Ostroveni fiind luat de o hală de depozitare de pe strada Ferdinand, segmentul aflat între bulevardele Nicolae Bălcescu şi Tudor Vladimirescu. Această locaţie a fost aleasă şi în urma sesizărilor beneficiarilor ediţiilor anterioare ale programului, mai ales locuitorii din zonele Nord sau Centrală, care se reclamau distanţele mari pe care le aveau de parcurs până la liceul din Ostroveni. Pentru anul acesta, beneficiarii – respectiv pensionarii cu pensia sub 400 lei, şomerii aflaţi în plată, asistaţii prin Legea Venitului Minim Garantat sau adulţii şi copii cu handicap grav sau accentuat, respectiv aprozimativ 8000 de persoane din întreg municipiul – vor primi 13 kg de făină albă de grâu, 9 kg de mălai, 2 kg de paste făinoase, 1 kg (adică 10 pachete) de biscuiţi, 8 kg de orez şi 1,5 kg de lapte praf, distrubuirea acestor alimente realizându-se într-o singură tranşă. Valoarea acestor alimente – care însumează, cantitativ, aproape 300 de tone – este de 697.195 lei şi ele au fost transferate aproape integral din depozitul judeţean în cel al municipalităţii, aflat pe strada Ferdinand. Beneficiarii programului de distribuire de alimente din fonduri comunitare pot intra, din a doua jumătate a acestei săptămâni, în posesia alimentelor cuvenite în baza prezentării unor documente, resprectiv un act de identitate, cupon de pensie din luna aceasta sau din luna trecută, sau certificat de handicap vizat de DGASPC Vâlcea, sau carnet de şomer vizat la zi, sau decizia de acordare a ajutorului social. Pe toată durata aceastei acţiuni la depozitul din strada Ferdinand sunt alocate două persoane din cadrul Direcţiei de Protecţie Socială a Primăriei municipiului, 10 salariaţi ai SC Pieţe Prest SA, precum şi un echipaj de la Poliţia Locală.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top