Interviu

Salvamont Argeş şi turiştii nesimţiţi îşi dau mâna pentru a distruge Cheile Dâmbovicioarei

Nicolae Văcăroiu, premiat de florile cucului la chermeză

Cheile Dâmbovicioarei reprezintă una dintre cele mai frumoase şi cele mai vizitate areale turistice din Carpaţi. Peştera Dâmbovicioarei şi peisajul spectaculos creat de stâncile de zeci de metri ce o străjuiesc atrag săptămânal mii de turişti în această zonă ce aparţine Parcului Naţional Piatra Craiului. Din nefericire, cei mai mulţi dintre aceşti turişti calcă în picioare regulile Parcului Naţional şi pe cele ale bunului simţ. Contrar acestor reguli, ei campează ilegal, fac focul în lizieră, taie copaci din pădure şi lasă în urmă mormane de gunoi. Sâmbătă, 22 august, Dâmbovicioara a avut oaspeţi de seamă – pe preşedintele CJ Argeş şi pe Nicolae Văcăroiu („patronul spiritual” al PSD Argeş) – care, împreună cu membrii Salvamont, au sărbătorit împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea acestui serviciu. Deşi au ca obligaţie de serviciu prevenirea şi constatarea contravenţiilor descrise mai sus, membrii Salvamont Argeş au ţinut să demonstreze că nici ei nu dau doi bani pe regulile la a căror respectare ar trebui să vegheze. Cot la cot cu turiştii, ei au cărat o remorcă de lemne din pădure şi au încins bine grătarele într-un loc în care nici focul deschis, nici camparea, nu erau permise.

Un articol de Răzvan PETRE

 

Iadul Dâmbovicioarei

Sâmbătă, 22 august. Cer senin, 25 de grade Celsius. Vreme numai bună pentru o plimbare, sau pentru un grătar pe Valea Dâmbovicioarei. Intrarea în chei – un leu – taxă încasată de primărie. La 500 de metri de intrare, am găsit primii turişti veniţi la grătar, pe un petec de iarbă, între şosea şi râu. Câţiva kilometri mai sus, satul Dâmbovicioara, cu casele sale mici şi cu cele câteva pensiuni. La ieşirea din sat, am intrat iar în peisajul specific cheilor, cu stânci semeţe şi pereţi verticali.
De la peşteră, peisajul s-a modificat radical. În locurile în care valea se lărgea, lăsând loc ierbii să crească, turiştii îşi parcaseră maşinile şi îşi întinseseră păturile. Până la intrarea în următorul sătuc, malul râului era împânzit de corturi, maşini parcate şi turişti petrecăreţi. Martor tăcut al invaziei, râul era plin de gunoaie şi sticle de plastic ce pluteau pe apă şi care erau prinse în vâltori. După sătuc, stâncile şi copacii purtau un semn caracteristic – pătratul roşu în chenar alb – ce indica intrarea în Parcul Naţional, lucru menţionat şi în scris.

O vale mult prea mică…

… pentru sutele de turişti. Aşa era valea Dâmbovicioarei în acea zi. Cu toate că, de la ultimul sat, intrasem în zona de protecţie a Parcului Naţional, numărul turiştilor ce poposiseră aici pentru grătar era din ce în ce mai mare. În mod normal, regulamentul Parcului le cere turiştilor să se abţină de la acţiuni ce pot perturba echilibrul natural. În acest loc este interzis chiar şi să strigi sau să ridici tonul, pentru că animalele sălbatice evită zonele gălăgioase. Cu toate acestea, valea vuia de ţipete, zgomot de motoare şi muzică din boxele maşinilor. În zona numită “La turnuleţ” era tabăra Salvamont: zece salvamonţi şi pregăteau să urce pe stâncă, restul – vreo 40-50 de inşi – stăteau la grătare. Erau acolo cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Salvamont Argeş. Mai sus de ei, un turist mai inventiv trăsese un cablu de alimentare de la maşină, peste râu, până în locul în care campase, pentru a-şi alimenta boxele care difuzau muzică de discotecă.

Brusturet – valea plângerii

După trecerea prin Cheile Brusturetului, am ajuns într-un loc în care valea se lărgea şi se bifurca. Deşi, din acest punct, circulaţia autovehiculelor era interzisă, turiştii dăduseră barierele la o parte şi intraseră cu maşinile în rezervaţie. Toată valea era ticsită de corturi şi gunoaie. Lângă cabana Brusturet, câteva tăbliţe ruginite anunţau începutul unor trasee turistice, către cabane şi refugii montane, respectiv către sat. Marcajele însă, dispăruseră – spre sat nu mai exista nici un marcaj, iar înspre cabane, cu greu puteai găsi câte unul, la câteva sute de metri de mers. Şoseaua devenise o cursă cu obstacole. Asta nu din cauza drumului, ci din cauza maşinilor care urcau şi coborau drumul prin chei. Din când în când, pe drum apărea urlând câte un ATV, condus cu maximă viteză de către copiii mari de la Salvamont, care ardeau gazul de pomană, bucuroşi că au şi ei ocazia să se plimbe cu monstrul pe patru roţi.

Masacrul de la Brusturet, încurajat de Salvamont

Odată cu venirea serii, valea a început să se acopere cu fum de mici. Cum nimeni nu venise de acasă cu cărbuni sau lemne de foc, turiştii au pus mâna pe topoare şi au plecat în pădure. În jumătate de oră, ambii versanţi răsunau de zgomotul securilor. La cabana Brusturet, câţiva membri Salvamont stăteau liniştiţi la o bere (foto), fără să le pese de cei ce tăiau ilegal arbori, de cei ce făceau focul în condiţii dubioase, sau de cei ce intraseră cu maşina în zona rezervaţiei. Am înţeles mai bine  motivul dezinteresului lor, în momentul în care pe drum şi-a făcut apariţia un alt ATV al Salvamont. În spatele acestuia, încărcată până la refuz cu crengi uscate, era agăţată o remorcă ce purta însemnele Salvamont Argeş (foto). În aceste condiţii, este clar că, dacă membrii Salvamont ar fi chemat Poliţia să sancţioneze abuzurile comise, primii infractori care ar fi trebuit traşi la răspundere ar fi fost chiar ei!

Ce spun Legea şi Administraţia Parcului Naţional

În privinţa sustragerii de material lemnos, Codul Silvic prevede amenzi usturătoare şi închisoare de la 6 luni la 3 ani, minim. Pentru că faptele semnalate de noi au fost săvârşite într-o pădure situată într-o arie protejată, pedeapsa cu închisoarea se poate majora cu până la 3 ani. De asemenea, Codul Silvic menţionează că, indiferent de natura faptei sau de cantitatea de lemn, tăierile ilegale sau sustragerea de material lemnos (inclusiv culegerea arborilor sau crengilor doborâte de vânt) constituie o infracţiune.
Urmând cursul anchetei l-am contactat pe Adrian Pătrulescu – reprezentant al Administraţiei Parcului Naţional. Acesta ne-a declarat că recoltarea de material lemnos, focul deschis şi chiar camparea sunt interzise în zona Dâmbovicioara, cu excepţia unui areal restrâns de lângă cabana Brusturet, unde se poate campa. El ne-a mai spus că Administraţia Parcului are doar o echipă de control, care trebuie să acopere atât valea Dâmbovicioarei, cât şi valea Dâmboviţei, dar că sunt ajutaţi de către membrii Salvamont Argeş, care au îndatorirea de a constata încălcarea regulamentului (sic!) şi de a chema organele abilitate să aplice sancţiuni.
În concluzie, majoritatea turiştilor prezenţi pe 22 august pe Valea Dâmbovicioarei, dar şi membrii Salvamont, aşezaţi la 3 kilometri de Cabana Brusturet, campau şi făceau focul ilegal. Cât despre tăierile abuzive de lemn din pădure, având în vedere cantitatea mare sustrasă de băieţii veseli de la Salvamont Argeş, aceştia erau pasibili nu numai de amenzi serioase, ci şi dosare penale, garnisite cu câţiva ani de puşcărie.

Seful Salvamont Câmpulung-Argeş: “Nişte crengi…”

În încercarea de sta de vorbă cu una din persoanele prezente la chermeza Salvamont Argeş, am luat legătura cu Alexandru Holboşan, şeful formaţiei Salvamont Câmpulung. Acesta a declarat că, în zona Dâmbovicioara, este interzisă recoltarea masei lemnoase. După aceasta ne-a confirmat cele spuse de reprezentantul Administraţiei Parcului, în sensul că, în privinţa tăierilor abuzive şi a recoltării ilegale de material lemnos, Salvamont poate interveni, având obligaţia de a constata infracţiunea şi de a sesiza organele abilitate pentru ca acestea să aplice sancţiuni. El a mers mai departe, deplângând situaţia din zona Pietrei Craiului şi spunând că în alte arii protejate (Ceahlău, Retezat) legea este respectată cu stricteţe. În momentul în care am menţionat situaţia produsă pe 22 august, şeful Salvamont şi-a schimbat tonul, încercând să minimalizeze problemele semnalate. El a spus că membrii Salvamont au făcut pădurii un mare serviciu, adunând fix crengile care împiedicau dezvoltarea puietului, şi că nu e normal să facem caz pentru nişte crengi, când în România se petrec încălcări mult mai mari ale legii. Ce a uitat să menţioneze şeful Salvamont este faptul că, în cazul semnalat de noi, vinovaţi de încălcarea legii sunt, printre alţii, şi colegii dumnealui, care au obligaţia de a veghea la respectarea ei…

Preşedintele Curţii de Conturi-un adevărat guru pentru PSD Argeş

Prezenţa membrilor Salvamont în Cheile Dâmbovicioarei, pe data de 22 august, nu a fost întâmplătoare. Tabăra şi grătarele încinse de ei s-au înscris în suita de manifestări prilejuite de “Sărbătorile Argeşului şi Muscelului”, organizate de Consiliul Judeţean Argeş. În ziua respectivă erau sărbătoriţi 40 de ani de la înfiinţarea serviciului salvamont în judeţ, membrii echipelor de salvare organizând cu acest prilej o serie de exerciţii, o reuniune cu foştii şi actualii membri Salvamont şi o mică (şi ilegală) tabără în natură. Printre oaspeţii de marcă s-au numărat Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, şi Nicolae Văcăroiu – preşedintele Curţii de Conturi şi liderul cel mai cunoscut al PSD Argeş. Cu ocazia evenimentului, organizatorii au decernat diplome şi plachete comemorative celor care au participat la înfiinţarea Salvamontului în judeţul Argeş, printre cei premiaţi aflându-se şi Nicolae Văcăroiu. Contactat telefonic, Adrian Sănduloiu, şeful serviciului Salvamont Argeş, nu a putut să ne explice motivul pentru care Văcăroiu a primit o plachetă, el menţionând de altfel că şeful Curţii de Conturi a fost un oaspete-supriză…

Salvamont nu are bani de achiziţionat tărgi, dar are bani de plimbări cu ATV-ul

Conform lui Adrian Sănduloiu, bugetul manifestării Salvamont a fost “unul de criză”: Plachetele au fost achiziţionate la un preţ neverosimil de mic, tricourile comemorative au fost donate de un sponsor care, în mod miraculos, a uitat să îşi inscripţioneze numele pe ele (aşa cum ceruse anterior), iar cârnaţii puşi pe grătar au fost donaţi de către primarul din Dâmbovicioara. Toată manifestarea a costat “10-15 milioane”. Prin comparaţie, un milion de lei ar fi fost suficienţi pentru cumpărarea vopselei cu care să fie refăcute marcajele turistice de pe Valea Dâmbovicioarei…
Cu prilejul discursului său, preşedintele CJ Argeş a amintit de dotarea necorespunzătoare a Salvamont Argeş şi de faptul că “ar fi nevoie de o targă mai bună” şi a promis că va face rost de bani. Se pare însă că Salvamont Argeş nu duce lipsă de bani de benzină, căci ATV-urile serviciului au zbârnâit, cât a fost ziua de lungă, de-a lungul şi de-a latul văii…

 

Dâmbovicioara iubitorului de munte

Pentru turistul care trece prin culoarul Rucăr-Bran, unele din atracţiile principale ale zonei sunt Peştera Dâmbovicioarei şi cheile formate pe valea omonimă. Deşi nu este foarte mare sau foarte spectaculoasă, peştera este cunoscută de multă vreme şi este una dintre puţinele din România amenajate pentru vizitare. Atractivitatea ei este sporită de peisajul superb al văii, săpate de un curs de apă în masivul de calcar. Încă de la intrarea pe Valea Dâmbovicioarei, drumul se strecoară printre stânci de zeci de metri înălţime, apoi trece prin satul Dâmbovicioara şi pe lângă peşteră, pentru a se afunda în Cheile Brusturetului. Destinaţia finală este o stână, vizitată nu numai de turiştii ce se încumetă pe traseele montane, ci şi de haitele de lupi ce coboară, mai ales iarna, din codrii ce străjuiesc cheile.

Dâmbovicioara gră-turistului

Un mod de a te bucura de toate frumuseţile descrise mai sus este de a lăsa maşina la intrarea în chei, sau în zona peşterii, şi de a parcurge drumul pe jos. Celălalt mod, ales de un număr din ce în ce mai mare de turişti, este de a merge cu maşina până în cea mai apropiată poiană disponibilă, numai bună de invadat cu grătare şi muzică din boxele autoturismului. Cât e vara de lungă, aceşti gră-turişti invadează Valea Dâmbovicioarei, acoperind fiecare centimetru de verdeaţă cu grătarele, păturile şi gunoaiele lor. De la an la an, numărul gră-turiştilor devine din ce în ce mai mare, iar cei care nu reuşesc să prindă loc de dimineaţă sunt forţaţi să urce şi 10 kilometri pe drumul din vale pentru a găsi loc de campare. Pentru amatorii de mici şi aer proaspăt nu contează că zona este una protejată, în care nu ai voie să faci focul, să tai lemne din pădure şi nici măcar să urli (pentru a nu deranja animalele sălbatice). Important este ca grătarul să sfârâie!

Actualitate

To Top