România are, potrivit procedurii folosite la nivel european și mondial, un număr de 260.536 de decese pe an – media precedenților 5 ani. În 2020, țara noastră a înregistrat cel mai negru bilanț din istorie, pe timp de pace: 297.711 decese. Din acestea, cifra oficială a deceselor Covid la 1 ianuarie atribuia 15.841 pandemiei de coronavirus. Restul de peste 21.000 de decese în exces pot fi atribuite – în lipsa unor alte epidemii concurente cu cea de coronavirus – felului deficitar în care medicii și politicienii au abordat criza medicală.
Cifrele nu mint
Cifrele folosite în acest articol sunt cele oficiale, comunicate de Institutul Național de Statistică (INSSE) și de oficiosul pandemiei – stirioficiale.ro. Modul de calcul al mortalității medii anuale este cel folosit la nivel european și global, inclusiv de către Euromomo (proiectul de monitorizare a mortalității în exces al UE, ce funcționează sub egida OMS și ECDC).
Conform acestei metodologii, numărul de referință la care trebuie raportată mortalitatea pe anul 2020 este media deceselor înregistrate în precedenții cinci ani (2015-2019), care pentru România este de circa 260.000 de decese/an. Anual, mortalitatea în țara noastră oscilează în jurul acestui număr, pentru această perioadă de cinci ani variind între 257.000 (în 2019) și 262.000 de decese (în 2015).
Față de numărul de referință, în 2020 avem o creștere alarmantă – peste 297.000 de decese – record absolut. Abaterea de la medie este de circa 37.000 de decese în plus, mult peste variația anuală naturală de 2-3.000 de decese.
Evident, primul gând care ar trece prin capul unei persoane la constatarea acestei diferențe ar fi: I-a ucis pandemia! Ei bine, realitatea e un pic mai complexă. Mortalitatea în exces se poate datora unei sume de boli și epidemii – de gripă, de exemplu. Războaiele și fenomenele naturale (inundații, cutremure, perioade de ger prelungite sau valuri de căldură) au și ele o contribuție.
Dacă rememorăm evenimentele anului 2020 constatăm că în România nu a avut loc în ultimul an nicio erupție vulcanică, niciun război, niciun cutremur notabil, nici măcar un val de căldură cu temperaturi de 35-40 de grade Celsius pentru mai multe zile în șir – cum am avut adesea în anii precedenți. Nici măcar gripa nu și-a mai făcut simțită prezența: Din aprilie 2020 și până în mai 2021, conform Flu News Europe, în România a fost detectat pozitiv prin teste de laborator 1 (una bucată) caz de gripă, în 14 luni, la nivel național – cifră normală, având în vedere că la nivel internațional gripa s-a situat sub 1% din activitatea sezoanelor precedente.
Bașca, cele două luni de stare de urgență și cele peste 100 de carantine locale din toamnă au redus traficul auto și odată cu ele a scăzut semnificativ numărul accidentelor grave. În 2020, am raportat cu 12% mai puține decese din accidente auto decât în anul precedent.
Practic, dacă am elimina decesele cauzate de Covid-19, ar fi trebuit să avem un an cu mortalitate sub medie…
Dar mai trebuie adăugat un număr oficial – Cifra deceselor Covid, pentru anul 2020, transmisă de Grupul de Comunicare Strategică către publicul român și către OMS este de 15.841. Deci, dintr-un total de circa 37.000 de decese în exces, doar ceva mai puține de 16.000 au fost cauzate de covid.
În lipsa unor cataclisme care să justifice rapid diferența, trebuie să ne întrebăm: Ce, sau cine i-a omorât pe acești oameni?
Lupta împotriva pandemiei dăunează grav sănătății
În aprilie 2020 publicam articolul „Numărul morților de Covid s-ar putea să fie mic, pe lângă numărul celor omorâți de lupta împotriva Covid”. În acesta atrăgeam atenția asupra ordinului semnat de Raed Arafat în calitatea lui de „comandant al acțiunii”, prin care acesta ordona externarea tuturor pacienților care nu sunt cazuri urgente și interzicea internarea de noi pacienți – alții decât cei cu Covid și cei veniți la spital în stare gravă. Nu am fost singurul care a sesizat caracterul iresponsabil și criminal al acestei măsuri, care îi expunea pe medici riscului cercetării penale de fiecare dată când internau un pacient. În replică la criticile primite, Arafat a prelungit acest ordin până la finalul Stării de Urgență și a mârâit în conferință de presă împotriva contestatarilor săi, declarând că aceștia mint, că internările se fac în continuare acolo unde sunt necesare și că pacienții sunt primiți în spital.
În august 2020, medicul Vasile Astarastoae publica pe blog statistica internărilor, pe care o reproducem aici:
După cum se vede, de la 239.000 de internări în martie, s-a ajuns la 96.000 de internări în aprilie. Abia în mai 2020 numărul începe să crească – în bună parte pe baza zecilor de mii de români internați cu forța, fără să aibă simptome sau să fie bolnavi de ceva. Chiar și așa, în iunie 2020 abia se ajunsese la 56% din numărul de internări lunare din aceeași perioadă a anului 2019.
Atenție – vorbim aici de internări. Internările nu se fac dacă cineva se simte prost sau vrea să se cazeze în spital, ci doar dacă medicul consideră că persoana de internat trebuie ținută sub tratament și observații medicale.
Putem deci concluziona că, numai datorită acestui ordin al comandantului, sute de mii de români care ar fi trebuit să primească tratament și asistență spitalicească au fost lăsați pe drumuri. Situație în care starea lor de sănătate nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă. De altfel, subsemnatul eram programat la o intervenție la două zile după intrarea în vigoare a ordinului, intervenție medicală care dacă nu ar fi fost efectuată ar fi generat: inflamație, infecție, deces. După două refuzuri de tratament, inflamație, infecție, plus simularea de către mine a unor alte simptome care să îi permită doctorului să mă încadreze ca „urgență”, am fost primit în sfârșit în spital și operat – cu mai mult de o lună întârziere.
Dezastrului de la capitolul „internări” a fost dublat de cel al consultațiilor. Statisticile arată o scădere a numărului de pacienți cu diabet, cancer etc. nou luați sub observație de medici. Motivul evident ține de lipsa serviciului medical în perioada stării de urgență, dar și de regulile ridicole impuse odată cu redeschiderea cabinetelor. În aprilie 2020 scriam despre cabinetul de diabet al celei mai mari policlinici din Constanța, care pentru o lună avea doar 5 zile de funcționare, cu program redus de 5 ore și putând primi doar câțiva pacienți pe zi, din cauza triajului epidemiologic inutil (pacienții trebuia să declare în scris dacă au călătorit în străinătate, în condițiile în care Covidul era bine-mersi deja în România). Și în ziua de azi, accesul la serviciile medicale este limitat, de exemplu prin necesitatea aplicării prevederilor privind dezinfecția spațiilor, ceea ce limitează numărul de pacienți pe zi și crește timpul de la instalarea unor simptome până la consult.
Asta în condițiile în care transmiterea virusului prin contact cu suprafețe sau obiecte rămâne în continuare o teorie, nefiind probată definitiv în studiile existente. De altfel, conform estimărilor CDC „riscul teoretic estimat de infectare după contactul cu o suprafață infectată este de 1 la 10.000, și chiar și în acest caz este mult mai probabil ca pacientul să se fi infectat pe cale aeriană, iar sursa infecției să fie greșit atribuită contactului cu un obiect infectat.” Un alt document, publicat în 15 februarie 2021 de către Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor (instituție guvernamentală), menționează clar: „Nu există până la acest moment probe privind transmiterea SARS-Cov2 prin contact cu obiecte sau suprafețe contaminate”. În România – țara în care de 1 Mai s-au dezinfectat trotuarele din Mamaia, precum se mai proceda doar prin Bangladesh la începutul pandemiei – rămân în vigoare prevederile privind igienizarea spațiilor. Ceea ce dă un obiectiv ușor de controlat și amendat pentru inspectorii DSP, dar care în același timp limitează, inutil, numărul pacienților care pot fi văzuți zilnic de un medic.
Un cabinet non-covid, de exemplu chiar și un cabinet de medicină dentară, are obligația de a steriliza instrumentarul, spațiile și aerul din încăperi după fiecare pacient (un total de 8 reguli obligatorii). În schimb, magazinele din mall afișează de formă că dezinfectează spațiile „frecvent”, sau „regulat” (zero reguli impuse prin lege) …
Evident, supermarketurile nu au șters cu soluție de alcool minim 80% bunurile și produsele pe care le vând și magazinele de haine din mall nu au igienizat hainele. Cel mult, a fost spălată podeaua o dată pe zi – cu aceeași regularitate de dinainte de pandemie – lucru inutil din punctul de vedere al Covid, pentru că clienții magazinelor nu pun mâna pe podea și nu o trag pe nas. În niciun caz nu s-a impus igienizarea sau aerisirea după fiecare client – așa cum este impus la cabinetele medicale, după fiecare pacient.
După relaxarea restricțiilor, accesul la mall și la produse nu este limitat. Accesul la servicii medicale este însă limitat, în continuare, de aceste reguli arbitrare și inutile (până la proba că virusul se transmite prin atingerea suprafețelor, care probă nu a apărut nici după 15 luni de pandemie).
(foto – mall din Constanța, de 1 iunie. Închipuiți-vă că mall-ul ar fi trebuit să aerisească după fiecare client, la fel cum se cere la cabinetele medicale…)
Ca vaccinul, și panica are efecte secundare
Un aspect comun al crizei sanitare repetat în toate statele Europei și Americii a fost promovarea insistentă a unor așa-ziși experți al căror rol principal era de a lansa mesaje de panică privind periculozitatea virusului și dimensiunile pandemiei. Carmen Dorobăț și alți epidemiologi de treabă ne spuneau că virusul afectează cam toate organele din corp. Virgil Musta, poreclit de presă „eroul de la Timișoara”, ne sfătuia să ne dezbrăcăm în pielea goală când ajungem acasă, să punem hainele în pungi și să ne dezinfectăm frecvent clanța. Tot Musta, în august 2020, avertiza că nu mai sunt locuri la ATI (în condițiile în care la acel moment erau 300 de pacienți, iar România are oficial 5.200 de paturi ATI). Raed Arafat venea cu un „studiu” potrivit căruia în octombrie 2020 urma să avem 1 milion de cazuri și ne avertiza că după Paște și Crăciun urma să crească alarmant infectările (în realitate, s-a petrecut exact pe dos). Beatrice Mahler avertiza că după sărbătorile din decembrie va crește numărul îmbolnăvirilor (în realitate a scăzut), în schimb nu observa creșterea procentului deceselor, care se întâmpla în spital, sub nasul ei… Și lista elucubrațiilor cu efect de panică poate continua…
Dacă în acest moment nu mai cred decât foarte puțini în aceste mesaje, nu la fel se întâmpla la început. Iar efectul secundar al acestei campanii de panică a fost înfricoșarea medicilor.
Lăsați fără echipamente de protecție individuală sau având la dispoziție doar măști chirurgicale despre a căror eficiență știau mult mai multe decât românul mediu și bombardați zilnic cu aceleași mesaje de panică diseminate către publicul general, doctorii și asistentele s-au speriat. În presa anului 2020 abundă articolele despre pacienți decedați în urma unor fracturi, accidente auto etc. care nu fost tratați de medici – până la sosirea rezultatului la testul PCR. Cel mai recent cu ocazia scandalului privind pacienții intubați și sedați cu forța, un pacient scăpat din infernul ATI povestea cum asistenta îi interzicea să scoată masca de oxigen nu pentru că pacientul ar fi avut nevoie de ea, ci pentru că asistenta se temea că „o să-mi respiri în față Covid”…
În martie 2020, un ordin de ministru semnat de secretarul de stat Horațiu Moldovan (foto cu leu) interzicea autopsiile în cazul persoanelor care aveau un test pozitiv PCR și instituia obligația izolării pacienților sosiți la spital, în așteptarea rezultatului testului. În paralel, se constituiau spitale Covid și Non-Covid, pacienții urmând a fi transferați înainte și înapoi, cu toate riscurile asociate. Cunosc personal cazurile a doi pacienți care, testați pozitivi, și-au pierdut programarea pentru intervenții chirurgicale. După ce au fost transferați la un spital Covid unde ulterior au testat negativ de două ori (așa cum cere legea), ei au fost aduși înapoi, zeci de kilometri, pentru a fi operați. Pentru unul dintre ei a fost prea târziu.
Urmăream în urmă cu un an un interviu cu un medic german, care consemna latura tragi-comică a pandemiei: La acel moment Belgia avea un bilanț cutremurător al spitalizărilor și al deceselor, în schimb Germania învecinată o ducea mult mai bine. „Este așadar un virus civilizat, care se oprește la graniță” glumea medicul. Explicația acestui paradox era pusă de medic pe seama refuzului său și al altor medici germani de a aplica protocolul „telegrafiat” de la OMS, și în special a utilizării cu prudență a hidroxiclorochinei, care în recomandările „specialiștilor” OMS era prescrisă într-o doză uriașă. Medicul declara că astfel medicii germani au evitat aritmiile letale care sunt efectul secundar al supradozării hidroxixlorochinei.
În România, protocolul de tratament a inclus clorochina, precum și alte medicamente antivirale cu efect dovedit zero împotriva Covid, dar cu grave efecte secundare grave asupra organelor interne (ficat, rinichi, pancreas). Câți români au trecut peste Covid dar au fost uciși în scurt sau pe termen mediu de efectul cumulat al acestor medicamente nu vom ști niciodată. Cert este că majoritatea medicilor, în atmosfera de panică, au abandonat prudența și au sacrificat interesul pacientului, aplicând nediscriminat și fără spirit critic tratamentul periculos transmis de minister.
„Peste Covid poți trece, cu condiția să nu ajungi la spital”
Afirmația îi aparține unei asistente cu care am discutat în urmă cu câteva zile. Însă în ultimul an am auzit același lucru spus de multe alte persoane. Românii – care în general au o părere proastă despre spitale – și-au pierdut și bruma de încredere. Poveștile de groază despre pacienții abandonați sau încuiați pe secția Covid, ale pacienților lăsați fără tratament până la ieșirea rezultatului testului, ale celor aruncați în stradă, ale pacienților sedați sau intubați cu forța, ale celor cu probleme hepatice, cardiace sau cu diabet – care au fost tratați cu medicamente care le înrăutățeau aceste probleme sau le puneau viața în pericol – toate acestea au dus la extinderea epidemiei de neîncredere în sistemul medical.
Toți cunoscuții mei care au făcut Covid în ultimele 8 luni s-au tratat acasă. Mai mult ca oricând, românul mediu face orice pentru a nu ajunge la medic, la spital. În condițiile în care vinovații pentru acest dezastru apar zilnic să ne certe din ecranul televizorului și din înălțimea funcțiilor pe care și le-au păstrat cu brio în ciuda dezastrului din ultimele 15 luni, e greu să îi spui „românului mediu” că se înșală și că „totul va fi bine”. Practic, aceiași inși care ne recitau poezia „eroilor în alb” au fost cei care au consacrat prin măsurile lor ideea monștrilor cu chip de om, care te leagă de pat, îți bagă tubul pe gât și otrava în venă. După scandalul pacienților sedați și morți cu sutele în ATI la Sibiu, ancheta oficială a concluzionat că nu s-a încălcat nicio regulă și nimeni nu a greșit cu nimic – asta într-o secție ATI în care au murit de două ori mai mulți oameni decât media pe țară, de 6-7 ori mai mulți decât mor pe o secție ATI din Germania. Cine a crezut rezultatele acestei „anchete”? Nimeni?
Problema e că românul mediu nu are cunoștințe medicale care să îi permită să se monitorizeze și să se trateze personal. Sute de mii de români trăiesc în localități în care nu există măcar un cabinet de medicină de familie, dar nici pentru restul situația nu e roză, căci medicii de familie nu pot suplini cu succes și în toate situațiile lipsa consultului de specialitate. Rezultatul e că din ce în ce mai mulți, foarte mulți români ajung târziu la medic și la spital, uneori prea târziu – și asta indiferent de boala de care suferă.
Cifrele prezentate la începutul articolului sunt aferente anului 2020. Consultând portalul mortalității în exces încărcat pe platforma Our World în Data de statisticienii Universității Oxford, am constatat că pentru 2.000 de decese covid raportate în ianuarie-februarie în România, avem în același timp mortalitate în exces de 4.000 de decese. Iar trendul este unul de creștere, țara noastră având la finele lunii martie aproape 30% mortalitate în exces față de media lunilor martie din precedenții 5 ani. Deci în continuare la un mort în exces datorat Covid, avem unul sau doi în exces din alte cauze – decese care în condițiile anului 2015, 2016, sau 2019 nu s-ar fi produs.
Pe lângă grafic, portalul Our World în Data are și un tabel, în care datele sunt sistematizate, înclusiv ca procente de mortalitate în exces, de la începutul pandemiei. Dacă vă țin nervii, puteți compara datele aferente României cu cele ale altor state, inclusiv cu cele ale Suediei, țară în care (contrar fake news-urilor difuzate inclusiv în România) nu au fost introduse măști obligatorii, carantine etc., în care nu s-a dat nicio amendă pentru „nerespectarea măsurilor”, în care specialiștii nu au mers la tv să sperie populația, ci din contră. Vă dăm un un indiciu – e o diferență de peste 300 de procente între noi și ei.
Mi-am dorit să fie ca-n Irlanda
Închei articolul cu un grafic al deceselor în exces din Irlanda, preluată de pe canalul YouTube al lui Ivor Cummins. Irlanda este una din cele 10-15 țări europene în care pandemia practic nu a generat efecte vizibile. La finalul anului, mortalitatea abia a depășit media ultimilor 5 ani, fiind semnificativ mai mică decât în 2015 și mai ales 2018 – ani în care coronavirusul nu exista.
Așa cum se vede clar în graficul prezentat de Cummins, eliminând decesele Covid din statistică, Irlanda ar fi terminat anul cu o mortalitate de circa 6 decese/mie, față de media de circa 6,4/mie – o abatere în jos nerealist de mare. Două concluzii reies din grafic – aceea că Irlanda nu s-a confruntat în 2020 cu o criză medicală, respectiv aceea că o sumedenie de decese care s-ar fi înregistrat și fără pandemie au fost înregistrate ca decese Covid, pe baza recomandărilor OMS.
La finele anului trecut, speram să avem aceeași situația ca a Irlandei și ca, scăzând decesele cauzate de pandemie, să fim sub media multianuală. N-a fost să fie! În România a fost în mișcare același mecanism care a dus la înregistrarea ca „decese covid” a numeroase decese care în lipsa unui rezultat PCR pozitiv ar fi fost atribuite cancerului, infarcturilor, atacurilor vasculare, infecțiilor nosocomiale etc. Dar, la final, chiar și după ce scădem decesele covid, rămânem cu peste 20.000 de morți – o abatere de 10 ori mai mare decât cea normală – decese în exces ce nu pot fi nicicum atribuite pandemiei, și pentru care trebuie găsită și rezolvată rapid cauza.
Articolul acesta nu își permite să elucideze toate cauzele mortalității excesive. Specialiștii din alte țări au identificat și alte cauze – creșterea ratei sinuciderilor, pierderea locurilor de muncă și adâncirea sărăciei ceea ce scade starea de sănătate a populației, creșterea cazurilor de violență domestică și de exploatare a minorilor (asupra cărora au avertizat OMS și UNICEF) etc.
Cert este că avem un număr considerabil de decese în exces necauzate de Covid. Unul prea mare pentru a nu ne pune întrebările: Ce am făcut greșit în ultimul an?, și Ce trebuie să facem ca să oprim acest trend?
Un articol de Răzvan PETRE
