Fără categorie

Rezoluţie româno-germană adoptată prin consens la ONU

Tip: 

Comunicat de presă

Rezoluţia iniţiată de România şi Germania „Informaţii obiective privind chestiuni militare, inclusiv transparenţa cheltuielilor militare” a fost adoptată prin consens, la 27 octombrie 2011, de Comisia I a Adunării Generale a ONU pentru dezarmare şi securitate internaţională. Au co-autorat documentul peste 50 de state, provenind din toate regiunile globului. Aceste două elemente reflectă recunoaşterea universală de care se bucură principiile de transparenţă şi creştere a încrederii între state, în domeniul schimbului de informaţii privind bugetele destinate apărării.

Textul rezoluţiei din acest an include numeroase recomandări preluate din raportul Grupului de experţi guvernamentali a cărui activitate a vizat evaluarea funcţionării şi perfecţionarea Instrumentului standardizat de raportare a cheltuielilor militare (MilEx). Între cei 15 experţi care au participat la reuniunile Grupului s-a numărat şi un diplomat din MAE ro…

Tip: 

Comunicat de presă

Rezoluţia iniţiată de România şi Germania „Informaţii obiective privind chestiuni militare, inclusiv transparenţa cheltuielilor militare” a fost adoptată prin consens, la 27 octombrie 2011, de Comisia I a Adunării Generale a ONU pentru dezarmare şi securitate internaţională. Au co-autorat documentul peste 50 de state, provenind din toate regiunile globului. Aceste două elemente reflectă recunoaşterea universală de care se bucură principiile de transparenţă şi creştere a încrederii între state, în domeniul schimbului de informaţii privind bugetele destinate apărării.

Textul rezoluţiei din acest an include numeroase recomandări preluate din raportul Grupului de experţi guvernamentali a cărui activitate a vizat evaluarea funcţionării şi perfecţionarea Instrumentului standardizat de raportare a cheltuielilor militare (MilEx). Între cei 15 experţi care au participat la reuniunile Grupului s-a numărat şi un diplomat din MAE român. 

Potrivit procedurii, rezoluţia va fi supusă aprobării de către Adunarea Generală a ONU în cursul lunii decembrie.

Informaţii suplimentare pot fi accesate la adresa www.un.org/en/ga/first/66/documentation/shtml.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top