Exclusiv

REVOLTĂTOR: Şeful DJST, surprins când rupe reclama sponsorului de pe podeaua Sălii Sporturilor din Constanța, chiar înaintea unui meci din Final 8| VIDEO

Publicaţia noastră a intrat în posesia unor imagini revoltătoare în care directorul executiv al Direcției Județene de Sport și Tineret (DJST) Constanța, Emil Ionescu, este surprins în timp ce dezlipește un sticker publicitar de pe parchetul Sălii Sporturilor.

Incidentul înregistrat pe camerele de supraveghere a avut loc în februarie 2023, când Sala Sporturilor din Constanța a găzduit, în premieră, turneul final al Cupei Romaniei la baschet (Final 8), la care a participat și echipa Clubului Sportiv Municipal Constanța (CSM).

A pus în pericol desfășurarea unei competiții

Gestul huliganic comis de oficialul constănțean ar fi putut să provoace chiar anularea meciului și un scandal uriaș, pentru că stickerul respectiv era al sponsorului oficial al Federației Române de Baschet, iar brandingul la astfel de competiții are reguli stricte și este reglementat prin contracte.

Reprezentanții CSM au evitat „la mustață” un scandal, pentru că au reușit să printeze repede un alt banner și l-au lipit la loc pe parchetul sălii.

Pentru cei care nu știu, Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța se află în administrarea DJST, care o închiriază pentru diverse activități. CSM este de departe cel mai bun client, cu 580.000 lei plătiți doar anul trecut.

Manele în loc de sport

Emil Ionescu a mai provocat un scandal la sfârșitul anului trecut, atunci când a programat un concert de manele la Sala Sporturilor, în locul unui meci de baschet fete al CSM Constanța. Cu toate că există un Ordin de Ministru care spune că în sălile de sport pot fi organizate activități cultural artistice doar atunci când nu sunt programate competiții sportive, Ionescu a preferat manelele în locul unui meci de campionat care ar fi trebuit jucat de către CSM în compania echipei Sepsi Sf. Gheorghe.

Acest scandal, urmat de protestul public al viceprimarului Constanței, Ionuț Rusu, a determinat-o pe Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport, să îi retragă majoritatea prerogativelor lui Emil Ionescu.

Acest lucru nu l-a împiedicat însă pe acesta să organizeze o conferință de presă chiar la sediul DJST, în care a vorbit ilegal în numele instituției și a încercat să găsească tot felul de vinovați pentru propriile fapte.

În cadrul acelei conferințe în care a adus acuzații nefondate și a proferat amenințări cu dosare penale pentru fapte inventate, Ionescu a fost întrebat de către jurnaliști și despre incidentul cu dezlipirea stickerului publicitar din Sala Sporturilor.

„La Cupa României, CSM a încasat niște sume uriașe de la Mozart Bet și au pus stickerele la noi în sală”, a fost explicația pe care a dat-o la conferință, susținând că totuși nu el a fost cel care a rupt stickerul.

Nu recunoaște nici în fața evidențelor: „Evaluam pagubele”

Văzând cât de preocupat este domnul Ionescu să aducă bani insituției, ar trebui să îi amintim că pentru concertul manelistului Tzanca Uraganul a primit ridicola sumă de 200 lei pe oră, dar și că banii pentru publicitatea din timpul unei competiții nu merg la echipele participante, ci la Federație.

Revenind la imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, Emil Ionescu a recunoscut pentru Dezvăluiri că el este protagonistul, dar tot nu a acceptat că a rupt acel sticker. „Evaluam pagubele”, a fost explicația lui, deși în imagini se poate vedea clar cum rupe pur și simplu stickerul.

Mihai Răzvan ROTARU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top