Fără categorie

Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene din 6 iunie 2011

Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene de luni, 6 iunie, desfăşurată la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a luat în discuţie participarea României la o serie de reuniuni la nivelul Consiliului UE precum şi o serie de iniţiative ale Comisiei Europene. 

Pe masa Comitetului s-au aflat o serie de propuneri ale Comisiei privind elaborarea de standarde mai bune pentru stimularea competitivităţii europene şi promovarea interesului consumatorilor.

De asemenea, Comitetul de coordonare a luat în discuţie şi propunerile Comisiei Europene pentru finalizarea sistemului european comun de azil.

Intenţia Comisiei este de se a institui un astfel de sistem până în 2012. Propunerile de modificare a directivelor privind condiţiile de primire şi procedurile de azil vor asigura norme mai rapide, mai echitabile şi mai eficiente, lucru atât în folosul statelor ce oferă azil, cât şi în folosul solicitanţilor.

În cadrul reuniunii …

În cadrul reuniunii Comitetului de coordonare s-a discutat şi despre Comunicarea „O Piaţă Unică pentru drepturile de proprietate intelectuală. Sprijinirea creativităţii şi inovării pentru asigurarea creşterii economice, locurilor de muncă de înaltă calificare, produselor şi serviciilor de înaltă calitate”. Este vorba de un document care prezintă iniţiative cheie la nivelul UE în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală astfel încât acest sector să poată face faţă unor competiţii economice mai acerbe pe plan internaţional.

Pe agenda reuniunii Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene s-a aflat şi pregătirea poziţiei României privind Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite utilizări permise ale operelor orfane.

Totodată, Comitetul de coordonare a abordat şi participarea României la reuniunile Consiliului UE care vor avea loc săptămâna aceasta. Astfel, în perioada 9-10 iunie va avea loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Justiţie Afaceri Interne. Pe agenda Consiliului se află subiecte de interes pentru România precum proiectul de concluzii ale Consiliului privind finalizarea procesului de evaluare a gradului de pregătire a României în vederea punerii în aplicare a tuturor dispoziţiilor acquis-ului Schengen. De asemenea, Consiliul JAI va avea rolul de a pregăti anumite subiecte care se vor afla pe agenda Consiliului European din 24 iunie. Printre aceste subiecte – finalizarea Sistemului comun european de azil, îmbunătăţirea guvernanţei Schengen şi parteneriatele cu statele din sudul Mediteranei.

De asemenea, la data de 10 iunie va avea loc Consiliul TTE – componenta Energie. Pe agenda acestuia figurează subiecte precum: Propunerea de regulament privind integritatea şi transparenţa pieţei energiei (COD), Comunicarea Comisiei – Planul 2011 pentru eficienţă energetică, Foaia de parcurs în domeniul energiei până în 2050. 
                   
Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top