Exclusiv

Retrospectiva anului 2010

În anul care s-a încheiat, echipa DEZVĂLUIRI a adus în atenţia cititorilor o serie de subiecte de primă mână. Ianuarie a debutat cu articole care au produs un ecou larg, atât la nivel local, cât şi naţional. Primul articol „DEVĂLUIRI exclusiv” al lui 2010 a prezentat ameninţările teroriste primite de mai multe persoane, în urma articolelor publicate în ziarul nostru, referitoare la pelerinajul la Mecca. Seria a fost continuată de articolele în care Ministerul Sănătăţii era acuzat că a falsificat datele privind gripa AH1N1 şi de cele referitoare la şmecheriile imobiliare făcute de către Armată, pe plaja Corbu.

Dezvăluirile ziarului nostru privind nemulţumirile pelerinilor abandonaţi la Mecca, în condiţii mizerabile, deşi plătiseră o grămadă de bani, au produs rezultate rapide. Persoanele implicate în aducerea în faţa publicului a problemelor cu care s-au confruntat pelerinii au primit ameninţări cu moartea. Citiţi mai mult despre aceste ameninţări AICI.
Tot în ianuarie, ziarul nostru v-a prezentat aritmetica bizară a Ministerului Sănătăţii, care a făcut ca morţii de gripa AH1N1 să apară ca ciupercile după ploaie, asta deşi specialiştii din domeniul sănătăţii lucrau cu date incomplete şi aplicau metode de calcul suspecte. Oficialii din Ministerul Sănătăţii au refuzat la acea vreme să răspundă clar întrebărilor adresate de ziariştii DEZVĂLUIRI şi să clarifice situaţia deceselor atribuite gripei porcine, motiv pentru care i-am acţionat în instanţă. Din cauza termenelor nerezonabile şi a lipsei de consecvenţă în aplicarea legii dovedită de magistraţii Tribunalului Constanţa, procesele intentate Ministerului Sănătăţii nu s-au încheiat nici azi. Citiţi mai multe despre scandalul morţilor de gripă AH1N1 AICI.
Un alt subiect fierbinte descoperit de ziariştii DEZVĂLUIRI la începutul anului trecut a fost acela al şmecheriilor imobiliare făcute de Armată pe plaja de la Corbu. Articolele pe această temă au făcut rapid înconjurul ţării, fiind plagiate intens în mass-media centrală. Citiţi mai multe despre felul în care Armata a ocupat abuziv zeci de hectare de plajă AICI.
Dacă în trecut reporterii DEZVĂLUIRI vă povesteau despre frumuseţile insulei Păcuiul lui Soare, anul trecut ei au constatat că această rezervaţie arheologică a devenit raiul turiştilor ilegali şi al braconierilor ce încalcă legea sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor. Citiţi despre dezastrul de la Păcuiul lui Soare AICI.
Spre sfârşitul lui 2010, reporterii DEZVĂLUIRI au făcut o serie de descoperiri interesante referitoare la scufundarea în largul coastelor româneşti a navei Medy. Mai multe detalii privind acest accident ce ridică semne de întrebare puteţi afla citind AICI.
Campania desfăşurată de ziarul nostru împotriva ţeparilor care dau gaură în buzunarul românului a continuat anul trecut. Un exemplu în acest sens este articolul despre firmele deţinute de un tânăr băcăuan de douăzeci de ani, care profită de pe urma suferinţelor bolnavilor de diabet, vânzându-le acestora iluzia că s-ar putea vindeca. Despre înşelăciunile acestor firme veţi citi peste câteva zile încă un articol. Până atunci, puteţi afla mai multe despre metodele ţeparilor accesând ACEST LINK.
După ce au contribuit decisiv, în 2009, la mutarea traseului Autostrăzii Soarelui (care urma a fi construită peste monumente arheologice de o valoare inestimabilă), reporterii DEZVĂLUIRI au revenit asupra subiectului, pentru a demasca neregulile comise cu ocazia exproprierilor. Citiţi despre acestea AICI.
Constanţi în apărarea drepturilor consumatorului român, reporterii ziarului nostru şi-au făcut intrarea şi pe piaţa ofertelor-capcană, scriind despre promoţiile organizate de marile lanţuri de hypermarketuri, ce au profitat din plin de creşterea valorii TVA-ului. Aflaţi la ce vă puteţi aştepta atunci când vi se face o super-ofertă, citind AICI.
În iunie 2010 v-am relatat felul în care Apele Române aruncă milioane de lei pe apa sâmbetei, pentru consolidarea unei faleze părăsite şi ferite de eroziune, în timp ce marea mai are puţin şi înghite staţiunea Mamaia cu totul. Puteţi afla mai multe despre această afacere ce uneşte nume şi firme din toate partidele aflate la putere în ultimii 10 ani, citind ACEST ARTICOL.
Tot în 2010 am abordat şi problema braconajului în Delta Dunării. Puteţi afla mai multe despre motivul pentru care braconierii prosperă, deşi Delta e protejată de peste 1.000 de agenţi şi de o duzină de instituţii, citind ACEST ARTICOL.

Pe tot parcursul anului 2010, echipa DEZVĂLUIRI şi-a dat silinţa pentru a vă aduce în atenţie articole interesante, dar şi pentru a fi alături de cititori. Pe lângă scopul primordial al presei – acela de a informa – ziariştii DEZVĂLUIRI au făcut tot posibilul pentru a-şi aduce aportul la schimbarea în bine a societăţii şi la corectarea numeroaselor probleme cu care se confruntă românii. Mulţumim celor care au fost alături de noi anul precedent, celor care ne-au citit, celor care ne-au încurajat, celor care ne-au ajutat în activitatea noastră. Mulţumim şi celor care ne-au pus beţe în roate, celor care au încercat să ne intimideze şi să ne pună căluş – strădaniile lor demonstrează puterea de care se bucură presa scrisă. Tuturor le promitem că şi anul acesta vom fi la fel de buni… sau – de ce nu? – la fel de răi…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top