Primăria orașului Cernavodă derulează în perioada 13 – 14 aprilie 2020 proiectului social “RESPECT ȘI SPRIJIN PENTRU SENIORII ȘI PERSOANELE AFLATE ÎN DIFICULTATE ALE ORAȘULUI NOSTRU”.
Programul presupune distribuirea unor tichete sociale, așa cum se arată în Hotărârea de Consiliu Local numărul 51/30.01.2020. Tichetele vin în ajutorul persoanelor vizate pentru a-și procura cele necesare sărbătorii Paștilor.
„Având în vedere situația epidemiologică actuală cu privire la creșterea semnificativă a numărului de persoane infectate cu COVID 19 la nivel național, pentru evitarea răspândirii virusului, angajații Direcției de Asistență Socială, echipați adecvat, se vor deplasa la domiciliul beneficiarilor în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor pentru a le înmâna tichetele”, transmit reprezentanții primăriei orașului Cernavodă.
Beneficiarii de tichete sociale au obligația de a prezenta reprezentanților Direcției de Asistență Socială următoarele documente:
- actul de identitate
- ultimul cupon de pensie
- certificatul de încadrare într-un grad de handicap, după caz
