„Renaşterea satului românesc” în comuna Săcele
Prin proiectul ”Renaşterea satului românesc”, ce prevede asigurarea unor condiţii moderne de trai pentru doctorii şi profesorii care acceptă să profeseze în mediul rural, primarul comunei Săcele, Ion Oprea, va reuşi să asigure alimentarea cu energie electrică a cartierului destinat construirii de locuinţe pentru tineri şi specialişti.
Un articol de Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE
Valoarea proiectului depăşeşte două milioane de euro, fără TVA. O altă prioritate pentru şeful administraţiei locale din comuna Săcele este proiectul integrat „Modernizări în comuna Săcele”, ce cuprinde introducerea unui sistem de canalizare, refacerea drumurilor afectate de construirea sistemului de canalizare, construirea unei grădiniţe cu program after-school şi protejarea siturilor arheologice. Proiectul este depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), prin Măsura 322. Valoarea acestuia este semnficativă, depăşind 3,5 milioane de euro, cu TVA inclus. Nu în ultimul rând, şi prin proiectul „Modernizarea drumului de exploatare în comuna Săcele, dintre localitate şi lacul Istria”, depus la APDRP, pe Măsura 125, infrastructura va fi pusă la punct. Valoarea celei din urmă investiţii este de aproape trei milioane de euro, cu tot cu TVA. De menţionat ar mai fi că cele două proiecte au trecut de Comisia Tehnică de avizare de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Nici mediul nu a fost uitat de primarul Ion Oprea, drept pentru care pe lista proiectelor importante ale administraţiei locale se află şi amenajarea peisageră, plantarea şi protejarea spaţiului verde şi îngrijirea imobilierului urban în comuna Săcele. Un alt proiect pe care Ion Oprea îşi doreşte să îl ducă la bun sfârşit până în 2012 este reprezentat de construirea a 12 kilometri de drumuri în intravilanul localităţii pe care o administrează.
