Fundaţia Umanitară Shambala şi trupa de teatru Sophrozin au organizat, între 27 octombrie şi 2 noiembrie în mai multe oraşe din ţară Săptămâna Îngerilor. Evenimentul este cunoscut pentru scandalul pe care l-a provocat anul trecut la Bucureşti, când în acest proiect au fost implicate licee din capitală. Evenimentul a fosr organizat de Carmen Enache ( Bella Maestrina, după numele de „scenă”), regizor al fimelor porno marca MISA.
Un articol de Andreea PAVEL, Ştefan Doru COPOŢ
La Constanţa, manifestarea cu un accentuat mesaj erotic a avut loc la Clubul SNC, de pe bulevardul Tomis. Totul a culminat cu piesa de teatru “Ascensiunea” pusă în scenă de trupele de teatru Sophrozin şi Mandala, care i-a dezgustat pe curioşii prezenţi întâmplător la eveniment (majoritatea spectatorilor au fost yoghini cu ştate vechi).
A doua zi, sâmbătă 1 noiembrie, organizatorii nu au mai fost de găsit la Club SNC, de unde luaseră şi toate afişele evenimentului, deşi ar fi urmat un program rugăciuni, prezentări teoretice şi vizionări de filme despre îngeri (conform programului postat pe siteul trupei de teatru Sophrozin). O angajată a clubului ne-a declarat că organizatorii şi-au luat toate afişele şi au plecat, căci “au făcut vâlvă cu o seară înainte şi s-au speriat”.
Trebuie spus că trupa Sophrozin are puternice legături cu MISA şi este condusă de Carmen Enache (care a regizat celebrele producţii pornografice filmate în bisericile din Constanţa).
MISA se ascunde în spatele altor fundaţii
Oricât de mult s-au chinuit oficialii MISA să nege orice legături cu cele două organizaţii, există prea multe dovezi care demonstrează că acestea din urmă reprezintă un paravan al grupării lui Bivolaru. Spre exemplu, oricine poate găsi pe siteul oficial al MISA informaţii legate de Târgul Internaţional “Gaudeamus”, la care Editura Shambala lansează cartea “Numărul de aur”, de Gregorian Bivolaru. Lucrarea a fost prezentată de preşedintele MISA Nicolae Catrina.
La acelaşi târg de carte, aceeaşi fundaţie a mai lansat o lucrare a şefului spiritual al MISA Gregorian Bivolaru, intitulată “Enciclopedia naturistă a elementelor minerale”.
Ar trebui amintit de asemenea, că în primăvara anului 2004, atunci când autorităţile au cercetat activităţile infracţionale ale yoghinilor, sediul Fundaţiei şi al editurii Shambala de pe strada Veseliei nr. 64, Bucureşti, a fost percheziţionat şi ulterior sigilat. La fel au stat lucrurile şi la sediul teatrului Sophrozin, după cum mărturisesc chiar oficialii MISA într-un articol postat pe siteul oficial, în care se plâng că de acolo autorităţile au confiscat materiale cu caracter personal şi confidenţial.
Spaţii publice şi elevi, la Săptămâna Îngerilor
Aşa cum spuneam, “Săptămâna Îngerilor” este un proiect ce poartă marca celor două organizaţii şi s-a desfăşurat în acest an în mai multe oraşe din ţară: Bucureşti, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Hunedoara, Oradea, Târgu Jiu, Timişoara.
Săptămâna îngerilor 2008 a implicat mai multe autorităţi publice şi chiar elevi de la şcoli şi licee. În condiţiile în care numele trupei de teatru Sophrozin e legat de producţia de filme pornografice, putem considera că avem de-a face cu un viciu de informare al sistemului, sau, mai grav, cu complicităţi ale unor oficiali ai diverselor instituţii, (poate chiar membri MISA).
La Bucureşti, evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Naţional al Copiilor şi au participat studenţii absolvenţi ai secţiei de păpuşi şi marionete a U.N.A.T.C. şi orchestra Liceului de Muzică Dinu Lipatti, care a susţinut un concert. La Braşov a fost folosită Casa de Cultura a Studenţilor, iar la Oradea Casa de Cultură a Sindicatelor. La Târgu Jiu, yoghinii şi-au făcut de cap în Teatrul „Elvira Godeanu”, iar elevii Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” au fost aduşi să susţină un concert şi o piesă de teatru.
La Timişoara, partenerul evenimentului a fost Asociaţia Dacica, ce s-a aflat anul trecut în mijlocul unui scandal legat de organizarea unor cursuri de educaţie sexuală în şcoli. Şefii organizaţiei sunt practicanţi de yoga.
Ca şi la Serbările Mării, proiectul poartă marca yoghinilor
O parte dintre trupele de teatru, muzică sau personajele ce au participat la Săptămâna Îngerilor în diverse oraşe pot fi regăsite şi între participanţii la Serbările Mării din Costineşti: trupa de teatru Esotera Artis din Braşov, lector univ. dr. Decebal Marin de la U.N.A.T.C. Bucureşti, trupa de teatru MagicArt, teatrul ADA din Cluj, trupa de teatru Esotera Artis din Braşov, regizor Ioan Pohariu, Teatrul Mandala din Sfântu Gheorghe, Grupul de Teatru Catharsis din Oradea.