Exclusiv

Raliul internațional „Amul-Hazar 2018”. Peste 1.500 de kilometri în „Cursa Deșertului Turkmen”

Raliul Internaţional „Amul – Hazar 2018”, cunoscut şi sub titulatura de „Cursa Deşertului Turkmen”, va avea loc în perioada 11-15 septembrie. Competiţia se va desfăşura pe un traseu ce traversează Turkmenistanul de la est la vest, pe ruta urmată în urmă cu 1.000 de ani de caravanele ce străbăteau Drumul Mătăsii.

Lungimea totală a cursei va fi de 1.566 kilometri, din care 1.158 de kilometri de traseu propriu-zis şi 408 de kilometri de drumuri auxiliare. Din aceștia, 1.500 de kilometri de drum vor fi parcurşi în decorul Deşertului Karakum – vasta arie deşertică ce acoperă peste 80% din teritoriul Turkmenistanului. Traseul a fost ales pentru condiţiile deosebite pentru organizarea unui raliu, dar şi pentru punerea în valoare a peisajelor superbe ce caracterizează această parte a Turkmenistanului.
„Va fi o adevărată provocare, atât pentru amatori cât şi pentru profesioniştii care s-au înscris la start, traseul fiind împărţit în cinci etape ce vor pune la încercare îndemânarea piloţilor şi a navigatorilor, dar şi calităţile organizatorice ale echipelor”, spun organizatorii competiției. Conform acestora, Deşertul Karakum este „inima proiectului”. Cu peisaje spectaculoase şi trasee dedicate sporturilor de aventură, Deşertul Karakum este un ecosistem viu, neafectat de activităţile umane.
Raliul este organizat în parteneriat cu FIA (Federaţia Internaţională de Automobilism – care mai oprganizează Formula 1, Campionatul Mondial de Raliu ş.a.), iar directorul sportiv al cursei este Jean-Louis Schlesser – dublu campion mondial, dublu câştigător al Raliului Paris-Dakkar şi organizator al faimosului raliu „Africa Eco Race”. Aceştia vor colabora cu echipa guvernului turkmen, ce va include responsabili din Ministerul Afacerilor Interne şi din Ministerul Tineretului şi Sportului din Turkmenistan.
Raliul Deşertului Turkmen este o competiţie deschisă mai multor clase de vehicule – autoturisme, camioane şi ATV-uri din clasa SSV. Cursa va figura în calendarul internaţional ca etapă de calificare pentru a XI-a ediţie a Africa Eco Race (raliul ce a luat locul cursei Paris-Dakkar, odată cu relocarea acestuia în America de sud).
Până acum, peste 40 de echipe din mai multe ţări şi-au confirmat prezenţa la „Cursa Deşertului Turkmen”.
Finalul cursei va fi găzduit de staţiunea turistică Avaza, localizată pe coasta Mării Caspice. Astfel, participanţii la raliu vor fi purtaţi de-a curmezişul deşertului, pe traseul vechiului Drum al Mătăsii, ce era odinioară parcurs de caravane. În acest fel, organizatorii bifează două obiective: un traseu sportiv de excepţie şi în acelaşi timp realizarea unui arc peste timp, locul caravanelor de neguistori fiind luat de caravana echipelor din competiţie.
De altfel, „Turkmenistan este inima Drumului Mătăsii” este sloganul turistic al anului 2018 în Turkmenistan. Aşa cum a declarat preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedov, „participanţii la raliu vor putea astfel să cunoască îndeaproape istoria naţiunii turkmene şi în acelaşi timp prefacerile sociale şi economice, prograsul ştiinţific, tehnic şi industrial ce dau o viaţă nouă aceastor meleaguri legendare, şi care fac din această regiune a ţării un adevărat centru nevralgic pe traseul noului Drum al Mătăsii.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top