Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a comunicat în urmă cu un an Primăriei Comana, județul Constanța, faptul că s-a aprobat finanțarea obiectivului de investiție „Asfaltare străzi Comana, Tătaru și Pelinu , etapa I”, cu suma de 7.500.000,00 lei.
Tot atunci, în proxima ședință de Consiliu Local, consilierii au aprobat în unanimitate achiziția unor servicii de specialitate în vederea realizării expertizei tehnice și proiectării în faza DALI pentru proiectul „Asfaltare străzi Comana, Tătaru și Pelinu , etapa I”, aprobat la finanțare de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
După finalizarea documentațiilor tehnice a urmat pasul firesc, cel al obținerii avizelor și autorizațiilor. Astfel că, recent, Primăria Comana a anunțat publicul interesat asupra deciziei de încadrare de către Agenția de Protecția Mediului Constanța.
APM a decis, cu privire la acest proiect de asfaltare a străzilor, că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a acestui impact.
Tronsoanele de drumuri comunale proiectate pentru asfaltare și care fac obiectul acestei documentații sunt amplasate pe teritoriu administrativ al comunei Comana în intravilanul și extravilanul localităților Comana, Pelinu și Tătaru, situate în zona de centru.
Suprafața de teren ocupată definitiv de obiectiv este de 49305.00 mp și constituie domeniul public al comunei Comana și reprezintă drumuri comunale cu îmbrăcăminte asfaltică și pietruire.
Drumuri comunale proiectate pentru modernizare sunt :
- DC 10 are traseul începând de la limita intravilanului localității Tătaru km 11+870, se desfășoară spre vest în extravilanul comunei până la intrarea în localitatea Comana și apoi străbate intravilanul localității Comana spre vest până la ieșirea din localitate la km 16+078.28, cu lungimea de 4208.28 m.
- DC 13 are traseul începând de la limita extravilanului UAT Comana la km 0+180 (originea este din DN 38), se desfășoară spre est până la limita extravilanului UAT Comana, intrare în localitatea Pelinu la km 1+080.00, cu lungimea de 900 m.
