Primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi, reușește să se țină de promisiuni. Dacă anul trecut, sediului Primăriei Cobadin a fost complet reabilitat, anul acesta, angajații primăriei lucrează la amenajarea unui club al pensionarilor.
În contextul discuțiilor despre proiectele actuale ale administrației locale, edilul ne-a declarat: „Amenajăm o clădire pentru a deveni Club al Pensionarilor, pentru ca bătrânii din comună să se adune acolo să joace table, șah, să le treacă timpul altfel. Era o clădire veche, ce a fost centrală termică pe vremuri, pe care o amenajăm cu instalație sanitară, instalație termică și instalație electrică. De asemenea, am amenajat zona din jurul noii clădiri cu spații de parcare. În același timp, turnăm plombe asfaltice pe drumurile pe care le-au stricat tirurile deviate de la podul de la Agigea. Pentru că nu am primit sprijin de nicăieri, nici de la cei ce lucrează la pod, nici de la cei de la Drumurile Naționale și nici de la cei de la Drumuri Județene, am fost nevoiți să ne descurcăm singuri. Mai mult, săptămâna aceasta finalizăm pietruirea a 3,5 km de străzi din interiorul satului Negrești. Țin să precizez că toate aceste lucrări au fost realizate cu bani din bugetul local, pentru că în ziua de azi ori te autofinațezi, ori nu faci nimic”.
