Luna iunie a continuat în localitatea condusă de primarul Niculae Dragomir cu lucrări intense de extindere a rețelei de canalizare. Edilul comunei ne-a declarat că a fost deja finalizată o suprafață de 1300 metri a rețelei respective pe două dintre străzile importante, Națională și Câmpului, urmând ca în scurt timp să fie terminat și sectorul de aproximativ 700 de metri, de pe strada Lebedei. Lucrările de reabilitare sunt efectuate prin forțe proprii, cu angajați ai primăriei și cu fonduri exclusiv din bugetul local. Acest proiect al rețelei de canalizare întregește un program mai amplu, demarat încă de anul trecut în baza măsurii 322 de renovare, dezvoltare a satelor și de îmbunătățire a serviciilor de bază pentru economia și populația rurală. Un alt proiect extrem de important la Ostrov este cel de modernizare a străzilor, aleilor pietonale și trotuarelor din localitate. Se va face în scurt timp un studiu de fezabilitate a acestui proiect realizat în conformitate cu HG 577 – „Programul privind Pietruirea, reabilitarea, modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local”. Va urma apoi achiziția de executare a proiectului și odată primiți banii (valoarea aproximativă se ridică la 70-80 miliarde de lei) se va putea trece efectiv la efectuarea lucrărilor. Nu în ultimul rând, Primăria Ostrov mai intenționează ca până la startul anului școlar 2013-2014 să efectueze lucrări de reparație la acoperișul Școlii Generale din localitate.
