Fără categorie

Programul Erasmus: Un număr record de studenţi au primit finanţare din partea UE pentru a studia sau pentru a se forma în străinătate

În 2008/2009, numărul de studenţi care au studiat sau au fost plasaţi în cadrul unor companii în străinătate, cu sprijinul UE, prin intermediul programului Erasmus, a fost mai mare ca niciodată. Conform unor noi date publicate azi, aproape 200 000 de studenţi încadraţi în instituţii de învăţământ superior au primit burse pentru a studia sau pentru a se forma în străinătate. Acest număr reprezintă o creştere generală de 8,7% faţă de precedentul an academic şi face ca numărul tinerilor europeni care au beneficiat de finanţare prin programul Erasmus de la lansarea acestuia în 1987 să treacă de două milioane. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în numărul studenţilor plasaţi în cadrul unor companii – mai mare cu peste 50% faţă de anul precedent. În plus, în anul care a trecut, un număr de peste 36 000 de angajaţi ai unor instituţii de învăţământ superior au predat sau au participat la activităţi de formare în străinătate, într-una dintre cele 31 de ţări europene participante la programul…

În 2008/2009, numărul de studenţi care au studiat sau au fost plasaţi în cadrul unor companii în străinătate, cu sprijinul UE, prin intermediul programului Erasmus, a fost mai mare ca niciodată. Conform unor noi date publicate azi, aproape 200 000 de studenţi încadraţi în instituţii de învăţământ superior au primit burse pentru a studia sau pentru a se forma în străinătate. Acest număr reprezintă o creştere generală de 8,7% faţă de precedentul an academic şi face ca numărul tinerilor europeni care au beneficiat de finanţare prin programul Erasmus de la lansarea acestuia în 1987 să treacă de două milioane. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în numărul studenţilor plasaţi în cadrul unor companii – mai mare cu peste 50% faţă de anul precedent. În plus, în anul care a trecut, un număr de peste 36 000 de angajaţi ai unor instituţii de învăţământ superior au predat sau au participat la activităţi de formare în străinătate, într-una dintre cele 31 de ţări europene participante la programul Erasmus.

Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a afirmat: „Tot mai mulți tineri europeni beneficiază de experiența învățării în străinătate pe parcursul perioadei lor de studii. Întrebați-i pe cei care s-au alăturat «generației Erasmus» și vă vor spune cum i-a ajutat în dezvoltarea lor academică și personală, precum și în a-și găsi un loc de muncă după încheierea studiilor. Prin intermediul inițiativei «Tineretul în mișcare», care este pe cale să se materializeze, dorim să extindem această poveste de succes european și să o transformăm într-o oportunitate pentru toți tinerii.”

În anul academic 2008/2009, un total de 198 600 de studenți au plecat într-un dintre cele 31 de țări care participă la programul Erasmus (state membre ale UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Turcia).

Numărul record de studenți care beneficiază de programul Erasmus reflectă o creștere de 12% a bugetului disponibil în 2008/2009 pentru studii, plasări în cadrul unor companii și alte acțiuni de mobilitate din sfera programului Erasmus. Această creștere bugetară a determinat și o creștere a valorii medii lunare a bursei – de la 255 EUR la 272 EUR – pe care studenții Erasmus au primit-o din partea UE în 2008/2009. Doar două țări, Islanda și Liechtenstein, au trimis în străinătate mai puțini studenți Erasmus decât în trecut.

Creșterile mai mici ale bugetului preconizate pentru următorii câțiva ani înseamnă că va fi dificil ca programul să se extindă într-o manieră similară în viitorul apropiat, fără alocarea unor resurse suplimentare.

Studiile în cadrul programului Erasmus

168 200 de studenți au primit sprijin în cadrul programului Erasmus pentru a studia în străinătate și au petrecut în medie șase luni în țara respectivă, ceea ce reprezintă o creștere de 3,4% față de cifrele pentru anul precedent. În două țări (Germania și Polonia), numărul studenților care au ales această opțiune nu a crescut, iar opt țări au înregistrat o scădere (Austria, Cipru, Danemarca, Estonia, Islanda, Irlanda, Liechtenstein și Regatul Unit). Factorii despre care se crede că se află la baza acestei scăderi sunt reprezentați de creșterea preferinței pentru plasare în cadrul unor companii, competiția realizată de țări non-europene, debutul crizei economice și valoarea mică a unei burse.

Plasările în cadrul unor companii prin programul Erasmus

Din 2007, programul Erasmus a oferit studenților oportunitatea de a fi plasați, în străinătate, în companii sau în alte organizații. Numărul acestor studenți a înregistrat o creștere mai mare de 50% față de anul precedent, până la un număr de 30 400 de studenți pentru 2008/2009. Dorința studenților de a-și crește șansele obținerii unui loc de muncă prin intermediul unei activități practice – după cum a indicat o anchetă Eurobarometru în 2009 – este considerată motivul principal care stă la baza creșterii popularității plasării în cadrul unor companii prin intermediul programului Erasmus.

Cel mai mare număr de studenți Erasmus

Țările care au trimis cel mai mare număr de studenți Erasmus au fost Franța (28 300 de studenți), Germania (27 900) și Spania (27 400). Ca procent din populația lor de studenți, pe primele locuri s-au situat Luxemburg (15,5%), Liechtenstein (3%), Austria (1,9%) și Republica Cehă (1,7%).

Cele mai populare destinații pentru studenții Erasmus au fost Spania (33 200 de studenți), urmată de Franța (24 600) și de Germania (22 000).

Mobilitatea personalului

În cursul anului academic 2008/2009, programul Erasmus a sprijinit mai mult de 36 000 de schimburi de personal din instituțiile de învățământ superior (creștere de 13,6%). În 28 600 de cazuri, cadrele universitare au primit burse pentru a preda în străinătate, iar în 7 700 de cazuri, personalul din instituțiile de învățământ superior a petrecut o oarecare perioadă de timp într-o altă țară pentru a se forma în cadrul unor companii sau al unor instituții partenere.

Context

În prezent, se estimează că, într-un anumit stadiu al studiilor, 4% din studenții europeni primesc o bursă Erasmus. Prin programul Erasmus nu se oferă doar burse pentru studenți și personal universitar, ci se oferă sprijin și pentru instituții de învățământ superior, pentru a conlucra în cadrul unor rețele, al unor proiecte multilaterale și al altor măsuri. De asemenea, se acordă o importanță crescândă extinderii către mediul economic și către societate.

Prin adăugarea în 2009 a Croației și a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei la programul Erasmus, numărul țărilor participante a crescut la 33.

Conform unor studii independente, programul Erasmus a avut un impact substanțial la mai multe niveluri: participanții dobândesc cunoștințe care le cresc șansele de obținere a unui loc de muncă sau, în cazul personalului din instituțiile de învățământ superior, de a avansa în carieră. Instituțiile de învățământ superior își internaționalizează campusurile, introduc noi servicii și metode de predare, își dezvoltă capacitatea de administrare și activitățile de cercetare și creează legături cu mediul economic.

Comisia consideră că programul Erasmus poate contribui la strategia Uniunii „Europa 2020″ pentru creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă, prin înzestrarea tinerilor cu competențe adaptabile, necesare într-o societate bazată pe competiție și cunoaștere.

Informații suplimentare:

Memo cu informații statistice mai detaliate, incluzând defalcarea ultimelor cifre pe țări:„Programul Erasmus în 2008/-09: cifrele explicate” MEMO/10/267, 21 iunie 2010.

http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-programme/doc80_en.htm

SURSA: COMISIA EUROPEANĂ

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top