Fără categorie

Proceduri de recrutare îmbunătăţite ale UE, adresate studenţilor şi absolvenţilor de elită ai Europei

Miercuri, 16 martie, va fi lansată cea de a doua campanie anuală de recrutare a UE pentru cariera de „administrator”, care îşi propune să atragă participarea celor mai buni candidaţi din întreaga Europă pentru a lucra în domenii precum drept, economie şi dezvoltarea de politici. În vederea atragerii persoanelor celor mai talentate să lucreze în instituţiile UE, Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) va accepta, pentru prima dată, candidaturi de la studenţii în ultimul an al primului ciclu de studii universitare, astfel încât UE să poată concura cu principalele structuri de recrutare din sectoarele public şi privat.

 

O altă schimbare intervenită în procedura de selecție din acest an este aceea că o parte esențială a procesului de evaluare va fi acum disponibilă în toate cele 23 de limbi oficiale ale UE. Ca dovadă a angajamentului instituțiilor UE pentru multilingvism, candidații vor putea, pentru prima dată, să susțină testele de raționament verbal, numeric și a…

Miercuri, 16 martie, va fi lansată cea de a doua campanie anuală de recrutare a UE pentru cariera de „administrator”, care îşi propune să atragă participarea celor mai buni candidaţi din întreaga Europă pentru a lucra în domenii precum drept, economie şi dezvoltarea de politici. În vederea atragerii persoanelor celor mai talentate să lucreze în instituţiile UE, Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) va accepta, pentru prima dată, candidaturi de la studenţii în ultimul an al primului ciclu de studii universitare, astfel încât UE să poată concura cu principalele structuri de recrutare din sectoarele public şi privat.

 

O altă schimbare intervenită în procedura de selecție din acest an este aceea că o parte esențială a procesului de evaluare va fi acum disponibilă în toate cele 23 de limbi oficiale ale UE. Ca dovadă a angajamentului instituțiilor UE pentru multilingvism, candidații vor putea, pentru prima dată, să susțină testele de raționament verbal, numeric și abstract în limba lor principală. Această schimbare este importantă în special având în vedere că toate procedurile principale de selecție ale UE sunt deschise cetățenilor din toate cele 27 de state membre.

 

Vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru relații interinstituționale și administrație, dl Maroš Šefčovič, a salutat aceste schimbări, intervenite la scurt timp după modernizarea de mare anvergură a procedurilor de selecție, care a avut loc în 2010, și a declarat:

 

„Instituțiile UE oferă cariere care ar trebui să figureze pe primele poziții în listele cu locuri de muncă pe care și le doresc europenii talentați. Sunt încântat să constat că, datorită acestor noi schimbări, ne putem adresa celor mai buni studenți de pe întregul continent și că, datorită noilor teste multilingve, ne putem respecta într-o și mai mare măsură angajamentul pentru o Uniune Europeană multilingvă, în care atât limbile, cât și talentul pot traversa frontierele cât mai ușor posibil.”

 

Altă schimbare introdusă în 2011 este separarea candidaturilor depuse de tinerii absolvenți de cele depuse de persoanele cu experiență profesională, ceea ce va permite persoanelor care au cel puțin șase ani de experiență în domeniu să fie recrutate într-un grad superior.

 

Dl Yves Quitin, președinte al consiliului de administrație al EPSO și director general de personal la Parlamentul European, a salutat lansarea noii proceduri de selecție și îmbunătățirile suplimentare aduse:

 

„Este un lucru foarte bun pentru toți cei care lucrăm în instituții ca procedurile de selecție a funcționarilor UE să continue să se îmbunătățească și să se dezvolte. Sunt deosebit de mulțumit de faptul că vom putea recruta candidați în două grade diferite, întrucât instituțiile UE au nevoie de o gamă largă de personal, atât absolvenți entuziaști, cât și persoane cu câțiva ani de experiență. Dorim ca personalul nostru să fie reprezentativ pentru toată calitatea și diversitatea populației europene.”

 

Aceste schimbări aduc noi îmbunătățiri ulterioare reformării radicale operate cu succes de EPSO în 2010. Aceasta a introdus un ciclu anual al principalelor proceduri de selecție, perioadele de înscriere devenind astfel mai previzibile pentru candidații interesați, și a pus un accent mai puternic pe competențe și calificări.

 

Ultima îmbunătățire esențială a constat în accelerarea ritmului și sporirea eficienței procesului de înscriere, ceea ce a permis derularea unor proceduri de selecție de mare anvergură în doar 10 luni, în loc de 2 ani în cadrul sistemului anterior, iar procedurile de mai mică anvergură au fost reduse la 6 luni.

 

David Bearfield, directorul EPSO, a declarat: „Personalul EPSO este mândru de rezultatele obținute în ultimul an, care vor contribui la îmbunătățirea experienței candidaților și la capacitatea instituțiilor de a atrage candidații cei mai talentați. Cu toate acestea, nu ne putem mulțumi cu succesele obținute, întrucât aceste îmbunătățiri majore (dar și schimbările de mai mică amploare, precum deschiderea mai multor centre de testare în întreaga lume și testele de autoselecție pentru candidați) demonstrează că suntem hotărâți să continuăm modernizarea și dezvoltarea.”

 

Obiectivul global al procedurii de selecție din 2011 va fi de a identifica aproximativ 300 de candidați care vor fi selecționați să servească interesele a peste 500 de milioane de cetățeni din întreaga Europă, în calitate de funcționari UE.

 

Candidații interesați pot obține mai multe informații și se pot înscrie online pe site-ul www.eu-careers.eu. Perioada de înscriere se încheie la 14 aprilie 2011, la orele 12.00 CET (ora Bruxelles‑ului).

 

Sursa:CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top