Imediat după apariția articolului referitor la impostura de la vârful conducerii Asociației Chinologice Române (AChR), reacțiile nu au întârziat să apară. Foarte multe mesaje au venit din partea unor membri AChR care, sub rezerva anonimatului, ridicau multe alte probleme din această asociație. Și AchR a postat pe site un mesaj în care ni se atrage atenția că presa nu poate scrie/investiga o asociație privată. Trecând dincolo de ideea voalată care se strecoară, de cenzurare a presei, trebuie menționat că mass-media nu are nicio îngrădire în a aborda subiecte de interes public, iar chinologia română este unul dintre acestea.
Revenind la mesajele primite, multe dintre ele au vorbit despre arbitrajul chinologic, despre modul de delegare a arbitrilor, despre competențele acestora și despre călătoriile acestora în străinătate etc. Precizăm că toate aceste aspecte am vrut să le discutăm și cu șeful Colegiului de Arbitrii AChR, Vasile Carol Papp, căruia i-am trimis mai multe întrebări la care nu am primit nici un răspuns până la această oră.
La ora actuală, AChR are, conform datelor publicate pe site-ul instituției, 79 de arbitrii la diferite categorii. Dacă observăm numele celor delegați anul acesta la competițiile interne organizate sub egida AChR, vom observa că mai puțin de jumătate dintre ei se regăsesc pe listele celor delegați să arbitreze. Ce se întâmplă cu ceilalți și de ce doar unii arbitrii par a fi cei mai experimentați, în timp ce alții nu? De ce AChR a ales să renunțe pentru mai mult timp la arbitrajul descriptiv? De ce la multe competiții numărul arbitrilor străini este mai mare decât al celor români? Pe ce criterii sunt aleși arbitrii delegați la competiții? Sub umbrela arbitrajelor în competiții internaționale, unii membrii din conducerea AChR își fac adevărate vacanțe în străinătate? Așteptăm și răspunsurile oficiale la aceste întrebări.
Kelemen Atilla: „Și eu am uneori păreri critice, dar nu m-am gândit să le fac publice”
Kelemen Atilla, doctor în zootehnie, este unul dintre cei mai experimentați arbitrii din chinologia română, de fapt acesta consideră chinologia autohtonă ca fiind, într-o oarecare măsură, „copilul lui”. Am vorbit cu el despre renunțarea pentru o perioadă bună de timp la metoda arbitrajului descriptiv, cel în care arbitrul trebuie să explice calificativul acordat.
„În expozițiile mari, englezești, câinii vin după o preselecție destul de riguroasă, unde aceștia sunt cunoscuți de arbitrii și de concurenți. Deci, acolo putem spune că nu mai este necesară o descriere amănunțită fiindcă la nivele inferioare au trecut prin acest sistem descriptiv. La noi, chiar eu am fost cel care a introdus această metodă de arbitrare descriptivă, dar, și aici am mers pe ideea de a spune cu voce tare explicațiile, nu doar de a le șopti secretarului. Trebuie spuse cu glas tare și părțile pozitive, și cele negative ale unui câine”, spune arbitrul.
De asemenea, Kelemen Atilla atrage atenția asupra faptului că globalizarea se simte și în privința chinologiei. „Și noi, în România, mergem după tot felul de modele străine, nu întotdeauna trebuie să faci asta”, spune unul dintre cei mai experimentați arbitrii care va fi în ring anul acesta la trei competiții: Târgu Mureș, București și Arad, după ce a avut o perioadă destul de îndelungată în care nu a fost delegat la nicio competiție.
Întrebat despre delegări, nemulțumiri și alte probleme în arbitraj, Kelemen Atilla a ales să răspundă cât se poate de diplomat, lăsând totuși să se înțeleagă că lucrurile nu merg tocmai cum trebui.
„Cred că ceea ce am făcut, am făcut bine și de aceea România a ajuns să fie o țară notată în chinologia internațională. Dar nu întotdeauna lumea are aceeași părere ca și mine. Și eu am păreri, dar consider că, dacă această chinologie românească a fost oarecum copilul meu, atunci nu e potrivit să terfelești oamenii. Unii ajung în acea categorie pe nedrept. Și eu am uneori păreri critice dar nu m-am gândit să le fac publice. Știu când și cu cine trebuie discutate aceste probleme.”
Antal Istvan: „Am înțeles că nu sunt dorit”
Un alt arbitru cu o mare experiență este Antal Istvan, care a devenit arbitru chinologic în anul 1978, iar din anul 1984 de află pe lista internațională de profil. De asemenea, ca formare profesională este inginer zootehnist, specialist în aprecierea animalelor după fenotip (după metode smatoscopice și somatometrice) și arbitru internațional la rasele cabaline. Nu l-am regăsit pe nicio listă a arbitrilor delegați în competițiile de anul acesta, de aceea l-am întrebat cum s-a ajuns la această situație.
„Eu am arbitrat ultima dată în Polonia și Rusia. În România, ultima dată am arbitrat cred că în anul 2012. Sunt acei 5-6 vedete/staruri de arbitrii care trăiesc numai din asta. Arbitrează atât în țară, cât și în străinătate, iar din locurile unde arbitrează vin la noi diferiți arbitrii la competițiile autohtone. Se creează o reciprocitate. Așa nu mai au loc arbitrii români care nu trăiesc doar din asta. Am fost sunat, anii trecuți, de mai mulți organizatori de expoziții să vadă dacă sunt disponibil să arbitrez. Apoi, tot ei au revenit să-mi spună că le pare rău că nu mă mai pot invita. De aici am înțeles că nu sunt dorit (de către conducerea AChR n.n.). Și în anul 2012, la Euro Dog Show, am fost pe lista de arbitrii, însă, în mod ciudat am dispărut de pe acea listă până la începerea competiției. În anii `90 și până prin 2010 am arbitrat mult, aproape tot timpul. De aceea nu se explică faptul că nu mai sunt delegat în ultimii ani în România. Dacă 25 de ani am făcut bine arbitrajul nu se explică de ce acum nu aș mai arbitra bine.”
Am vorbit cu Antal Istvan și despre oportunitatea venirii acestor arbitrii străini care, de multe ori, îi depășesc numeric pe cei români. „Cel mai bun arbitru este acela care cunoaște foarte bine o rasă, respectiv efectivul reprezentativ din acea țară. Vin arbitrii străini, un exemplu este cel de la Satu Mare de anul trecut: un Schnauzer pitic a luat în 4 expoziții calificativele de: bine, foarte bine, excelent, iar la ultima a luat BOB (cel mai bun al rasei). Este același câine, nu poate fi o atât de mare diferență. Asta înseamnă că arbitrii au o altfel de optică sau nu cunosc rasa sau habar n-au de arbitraj.”
Toate acestea lacune în arbitrajul chinologic duc la nemulțumiri, spune Antal Istvan. „După mai multe nemulțumiri au început să apară câțiva arbitrii mai tineri delegați. Eu mă bucur pentru acești tineri, dar mă întristez când mă gândesc la ceilalți tineri arbitrii care nu au nicio șansă, nefiind delegați la competiții.”
„Habar n-aveau de arbitraj”
Pentru a afla mai în detaliu ce se petrece în arbitrajul chinologic român am vorbit cu un alt arbitru experimentat, care a fost exclus din arbitraj după venirea la conducere a președintelui Cristian Ștefănescu.
„La un moment dat Colegiul de Arbitrii a hotărât ca în cazul în care nu ai arbitraje vreo 2 ani să fii scos de pe listă (înainte de acel moment, perioada era fixată la 5 ani). Au decis acest termen de 2 ani tocmai pentru a scoate niște persoane asupra cărora ei (conducerea AChR n.n.) nu aveau controlul. După aceasta au făcut presiuni asupra președinților de asociații sau cluburi care făceau invitațiile și așa au reușit să scoată un lot de arbitrii vechi, cu experiență de pe lista AChR”, declară arbitrul.
Sursa noastră spune că delegările se fac discreționar, chiar dacă cei din conducere spun că este o transparență totală și președinții de asociații sau cluburi au libertatea să cheme ce arbitrii vor. „Li se dau să organizeze anumite competiții și li se dă o listă de arbitrii, printre care majoritatea din străinătate deoarece cei din străinătate îi vor invita pe capii asociației la ei. Arbitrii sunt plătiți în baza unei înțelegeri care poate fi verbală sau scrisă. Există un formular pe site-ul AChR, convenție de arbitraj. Cu cei din străinătate se discută pe mail, el îți spune cât te costă și gata. Trebuie să-i decontezi transportul, cazarea și masa. Uneori se întrerupe arbitrajul pentru ca arbitrii să ia masa de prânz, ceea ce denotă o lipsă de respect față de participanți. În plus, ca o umilință care se există un carnet de performanță cu care se prezintă fiecare câine care se prezintă în ring. Acele carnete se completează greoi, la sfârșitul arbitrajului. Ore în șir de așteptare.”
Despre introducerea arbitrajului nedescriptiv, fostul arbitru al AChR spune că la un moment dat conducerea a băgat niște arbitrii noi care nu aveau experiență și „habar n-aveau de arbitraj. Și ca să nu scrie prostii acolo și să nu se poată face comparație cu descrierea unui arbitru cu experiență, au considerat că este o variantă arbitrajul nedescriptiv, ca să nu fie discuții.
Acest arbitraj a lovit direct în evaluarea profesionalismului arbitrilor. Această mișcare are și un impact asupra concurentului care nu a mai știut de ce a luat un anumit calificativ și asta a dus la distrugerea raselor românești. Nu a mai fost nici un criteriu, nimeni nu a știut după ce criteriu se arbitrează.”
În final, sursa noastră spune că au fost marginalizați și îndepărtați un număr mare de arbitrii cu experiență fapt care a dus la o degringoladă în arbitrajul chinologic. „Asta s-a dorit pentru că acei arbitrii cu experiență nu puteau fi ghidonați” .
Scrisoare anonimă: „Oricine comentează riscă să piardă orice calitate sau funcţie în asociaţie”
Pe internet, în urmă cu câțiva ani, a circulat o scrisoare anonimă în care erau menționate mai multe probleme în Asociația Chinologică Română. Pentru subiectul abordat acum am preluat doar pasajele referitoare la problemele din arbitraj.
O alta ”fapta de corupție” este invitarea arbitrilor numai cu acordul președintelui ACHR. Atât la expozițiile naționale cât şi la cele internaționale organizate în țară sunt invitați şi unii arbitrii din străinătate dar şi membrii colegiului de arbitrii din România care sunt uneori invitați şi în străinătate.
Dar nu oricare arbitru!
Întâmplător toți membrii Consiliului Director sunt arbitrii internaționali pentru rase sau grupe unii chiar pentru toate rasele (cunoscătorii deseori întreabă dacă oare chiar este posibil ca un arbitru să poată cunoaște peste 400 de rase? Mulți spun că nu.). Delegarea arbitrilor pentru a oficia în expoziții atât în țară cât şi în străinătate este în sarcina Colegiului de Arbitrii al A.Ch.R. , organism condus de către PAPP Vasile Carol care are şi calitatea de membru în Consiliul Director.
Cele mai multe deplasări în străinătate , ca și experți la expoziții, în multe ţări de pe toate continentele sunt onorate de către membrii Consiliului Director sau apropiații acestora. Aceştia, putem spune fără exagerare, pleacă undeva peste hotare în fiecare sfârșit de săptămână în cele mai îndepărtate puncte de pe glob. Dacă chiar rămân acasă atunci oficiază la expozițiile din România că doar şi ei au nevoie de puțină odihnă. Aprecierea lor pe plan mondial ar putea fi chiar un motiv de mândrie naţională, dar ca şi orice în lumea asta şi prezenţa lor pe arenele străine are un preţ. Cei care îi invită…. trebuie invitaţi si ei cu reciprocitate! Astfel, dacă studiem de pe internet lista arbitrilor care oficiază până şi la cele mai mici şi nesemnificative expoziţii din ţară putem vedea că arbitrii noştri, cât de bine pregătiţi să fie, în afară de cei care sunt „vedete”, despre care vorbim nu prea au ce căuta la aceste competiții pentru că nu au loc din cauza „prietenilor” care trebuie invitaţi.
Cine are cei 7 ani de acasă ştie cum se păstrează „prieteniile”, ochii care nu se văd se uită. Un arbitru autohton obţine această calificare foarte greu, după mulţi ani de vechime în chinologie, după o serie de examene unde examinatorii sunt tot „atotştiutorii” chinologiei în frunte cu preşedintele ŞTEFĂNESCU, şi după o serie de asistenţe de ring oficiate la expoziţii. După examenul final poţi să rămâi pe lista arbitrilor oficiali numai dacă obţii invitaţii la expoziţiile din ţară. Cele mai multe expoziţii sunt organizate de către asociaţiile teritoriale dar numai cu avizul A.Ch.R. Aceste avize se primesc numai în cazul în care organizatorii- conducerea asociaţiilor judeţene- acceptă lista de arbitrii impusă de către conducerea A.Ch.R. , în caz contrar nu se avizează expoziţia. Clar? Şi iată că cercul se închide! Veniturile şi facilităţile obţinute la aceste delegaţii în străinătate sunt semnificative. Arbitrului invitat se asigură deplasarea cu orice fel de mijloc de transport, de cele mai multe ori cu avionul, cazare în cele mai luxoase hoteluri, cine protocolare şi mese elegante pe tot timpul sejurului, tot acolo se organizează programe speciale şi se dau cadouri şi mici atenții precum şi o diurnă importantă, că doar eşti specialist, sau nu?
În cazul în care un arbitru autohton nu are invitaţie timp de 2 ani la nici o expoziţie din ţară îşi pierde calitatea de a profesa. Ca să ajungi „internaţional” regulamentul te condiţionează să oficiezi la expoziţiile internaţionale organizate în ţară, dar acolo nu ai nicio şansă că doar se invită şustele conducerii de la Bucureşti. Bineînțeles invitarea arbitrilor străini este o cheltuială în plus pentru o organizaţie teritorială faţă de situaţia în care ar invita un arbitru autohton, dar acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească pentru ca cei din teritoriu să fie bine văzuţi la centru. În astfel de cazuri un organizator poate sa apeleze la sponsorizari locale, poate chiar și din bani publici . Aceste realităţi nu pot fi discutate în cadrul asociaţiei deoarece organizația este condusă cu mână de fier de către ŞTEFĂNESCU, şi oricine comentează riscă să piardă orice calitate sau funcţie în asociaţie. Astfel în ultimii ani au fost schimbate multe persoane din conducerea asociaţiilor teritoriale, arbitrii foarte competenţi au fost înlăturaţi sau pur şi simplu şterşi de pe lista colegiului cu diferite motive.
Un articol de Călin GAVRILAȘ
