Tip:
Comunicat de presă
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a primit-o astăzi, 21 decembrie 2011, în vizită de prezentare, pe doamna Manimekalai Murugesan, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India în România.
Ministrul Teodor Baconschi i-a urat succes diplomatului Indian în îndeplinirea mandatului său în România şi a subliniat că efortul comun al autorităţilor române şi al celor indiene poate duce la o relansare a dialogului bilateral dintre cele două state, pe măsura potenţialului acestei relaţii, precum şi a evoluţiilor şi provocărilor secolului XXI.
Cei doi oficiali au abordat în cadrul discuţiilor subiecte privind cooperarea foarte bună la nivelul organizaţiilor internaţionale şi aspecte privind creşterea schimburilor comerciale bilaterale, în condiţiile în care India este cel de-al doilea partener economic al României din Asia şi în perspectiva desfăşurării în cursul anului viitor a reuniunii comisiei mixt…
Tip:
Comunicat de presă
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a primit-o astăzi, 21 decembrie 2011, în vizită de prezentare, pe doamna Manimekalai Murugesan, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India în România.
Ministrul Teodor Baconschi i-a urat succes diplomatului Indian în îndeplinirea mandatului său în România şi a subliniat că efortul comun al autorităţilor române şi al celor indiene poate duce la o relansare a dialogului bilateral dintre cele două state, pe măsura potenţialului acestei relaţii, precum şi a evoluţiilor şi provocărilor secolului XXI.
Cei doi oficiali au abordat în cadrul discuţiilor subiecte privind cooperarea foarte bună la nivelul organizaţiilor internaţionale şi aspecte privind creşterea schimburilor comerciale bilaterale, în condiţiile în care India este cel de-al doilea partener economic al României din Asia şi în perspectiva desfăşurării în cursul anului viitor a reuniunii comisiei mixte româno-indiene de cooperare economică.
La rândul său, Manimekalai Murugesan a prezentat priorităţile mandatului său, reconfirmând importanţa pe care ţara sa o acordă dezvoltării relaţiilor cu România şi interesul pentru cooperarea în domenii precum industria de apărare, IT şi turism.
În încheiere, ministrul Teodor Baconschi l-a asigurat pe ambasadorul indian de întregul sprijin al autorităţilor române.
