Reprezentanţii Primăriei Cuza Vodă vor demara lucrările necesare realizării investiţiei pentru realizarea canalizării, a staţiilor de epurare şi a drumurilor din comună. După ce a trecut perioada contestaţiilor, declarată câştigătoare a fost firma SC Interconstruct SRL care s-a oferit să realizeze lucrările la cel mai mic preţ şi într-o perioadă de execuţie care se va întinde pe 72 de luni. Proiectul din care fac parte investiţiile este Măsura 322 din cadrul PNDR (Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală).
Alte proiecte vizate de Eugen Dumitru, primarul localităţii, ar mai fi plantarea unei păduri de 20.000 de puieţi de salcâm şi, ulterior a încă 50.000 de puieţi pentru stabilizarea unui teren degradat de-a lungul unui curs de apă de pe unul dintre dealurile comunei.
Un articol de Andreea Pavel
